Un studiu sociologic elaborat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie analizează fenomenul fotbalistic autohton, motivațiile violenței de pe stadioane și avansează, totodată, unele date șocante, legate de felul în care grupările politice se folosesc, pe bani, de galeriile cele mai agresive din jurul echipelor de fotbal, pentru reglări de conturi. Studiul mai arată, totodată, că România stă dezastruos la capitolul prezenței suporterilor pe stadion, cea mai ridicată medie avînd-o Poli Timișoara, cu puțin peste 13.000 de spectatori.

„Galeriile, închiriate în campaniile electorale pentru acțiuni de așa-zis protest civic”În raportul IRES, coordonat de sociologul Vasile Dîncu, se arată că ” În Europa, suporterii sunt organizați în asociaţii de sprijin sau în grupări de tip „ultra”. Suporterii, indiferent de tipul de organizare, vor în primul rând să fie recunoscuţi ca parte importantă a clubului şi a spectacolului. Ei fac sacrificii, construiesc o întreagă regie, consumă bani, iar atunci cand strigă: Cine nu sare, cine nu sare⁄Ori este gabor, ori e prost de moare” de fapt caută să mobilizeze dar şi să arate diferenţa între ei şi spectatorii consumatori, neparticipanţi. După anii ῾80, organizarea tot mai orientată spre profit a cluburilor produce de multe ori ruptură între scopurile suporterilor (simpatii pentru jucători, patriotism local vizavi de transferuri, vânzarea unor jucători) şi conducătorii de cluburi. În Italia există peste 200.000 de suporteri organizați în grupări „ultra” si peste 1 milion în asociații recunoscute oficial, dar în România totul este rămas la nivelul informal al grupării tip bandă. Grupările ultra au început să se organizeze după 1995, dar încă sunt tributare stilului italian. De multe ori, galeriile sunt folosite în competiția internă dintre conducători sau acționari sau chiar sunt închiriate în campaniile electorale pentru anumite acțiuni de așa-zis protest politic sau civic. Suporterii ultra sunt organizaţi în grupuri. În interiorul unei galerii din România, există în jur de zece astfel de grupuri. Membrii unui astfel de grup plătesc o cotizaţie lunară, iar deciziile privind activitatea grupului sunt luate într-un mod democratic – prin vot egal”.Becali și conceptul „Steaua sunt eu”Studiul amintit mai arată că „Profesionalizarea fotbalului a produs o ruptură între scopurile si viziunea suporterilor si cea a conducătorilor. Războiul permanent dintre patronul echipei Steaua și suporteri este un exemplu relevant, dincolo de stilul antimanagerial al patronului Gigi Becali. Suporterii care spun cu legitimă îngrijorare: „Vrem Steaua înapoi”, „Steaua înseamnă demnitate și onoare/ Nu valize și dosare” sunt sinceri, ei vor o altă echipă. „Steaua suntem noi” sintetizează cel mai bine filosofia populară a fotbalului ca spectacol public, popular și colectiv. „Steaua sunt eu”, spune patronul, si are şi el dreptate în logica pieței fotbalistice, unde el investeşte şi urmărește profitul, poate mai mult decât spectacolul sau satisfacerea unor pulsiuni colective”. (B.T.I.)