Dezvaluiri: Regele Mihai, gainile si ciocanitoarea Woody
0 comentarii / 1873 vizualizări / 26 octombrie 2009
Fiica cea mare a Regelui Mihai, principesa Margareta, dezvăluie amănunte inedite despre viața familiei regale de după exilul în Elveția, prin intermediul unei „compuneri” dedicate tatălui la cea de-a 88-a aniversare a acestuia, care a avut loc ieri. Regele o lua pe principesă de la școală cu Volkswagen „broscuță”Între altele, principesa relatează, pe blogul sau, cum fostul suveran a fost nevoit să crească găini pentru a-și întreține familia sau despre cum le proiecta copiilor săi desene animate cu Woody Woodpecker și Rățoiul Donald ori despre faptul că se pricepe la spus bancuri. „Când venea sa ma ia de la scoala, stateam pe scaunul din fata al masinii Volkswagen broscuta si eram foarte mândra ca am dreptul la acel loc. Ma uitam pe furis la el cum conducea si ma gândeam ce frumos si fermecator era, cu ochelarii de soare si cu profilul lui perfect. Eram foarte mândra. La semafor ma uitam pe fereastra la oamenii din alte masini sa vad daca îl remarcau si eram sigura ca nici ei nu vazusera un barbat atât de frumos.(…)Când am devenit adolescenta, omul acesta m-a învatat sa conduc masina, folosind pentru aceasta jeep-ul sau. A fost foarte rabdator si nu m-a facut sa ma simt nervoasa sau neîndemânatica. El a fost dintotdeauna foarte calm, si a fost bun si întelegator cu fiecare. (…)Am descoperit ca acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e asa de pacat ca nu a continuat!), iubeste muzica clasica, este un talentat fotograf si îi place sa calatoreasca si sa imortalizeze peisajele noi. Când eram mici si veneau la noi copii de la scoala, el scotea un proiector special si ne arata desene animate: ciocanitoarea Woody, ratoiul Donald, Mickey Mouse. De aceea serbarile noastre de acasa erau vestite la scoala si fiecare se întrecea sa fie invitat în casa noastra. Acest om are un formidabil simt al umorului si poate spune glume foarte amuzante; simtul umorului i-a folosit lui si noua ca medicament, atunci când venea tristetea. Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-si întretine familia: a crescut gaini, a condus masini, a facut tâmplarie, a fost agent de bursa, pilot de încercare si producator de echipament electronic. Acest om a supravietuit dusmanilor lui, si a supravietuit pâna si copiilor dusmanilor lui. Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lânga mine. El este dintotdeauna alaturi de tine. Si omul acesta este tatal meu.” se încheie materialul Principesei dedicat tatălui său. (B.T.I.)
Comenteaza