CURS VALUTAR

Discursul golanesc al lui Rares Bogdan, taxat din interiorul PNL: ”Orator de tip cancan”

8 comentarii / 9320 vizualizări / 6 mai 2019

După ce noua vedetă politică a PNL, Rareș Bogdan, s-a legat într-un discurs de viața de familie a lui Călin Popescu Tăriceanu, declarînd că „Mai este unul ajuns la a 5-a, a 6-a, a 7-a nevastă, dar care luptă pentru familia tradiţională” a primit o replică aspră din chiar propriul partid.

”De cele mai multe ori, când politicienii sunt vizați de presă pentru chestiuni “personale” (de la cele fizice la opțiuni sentimentale) se zburlesc, invocă etica jurnalistică, dreptul la propria imagine, bunul simţ al autorilor. Drept e că publicul consumă aceste detalii căci, în lipsa acestei refulări, s-ar îmbogăți psihanaliștii. Dar, când oratori de tip “cancan” își construiesc discursul politic pe acest tip de argumente care speculează vulnerabilităţi fizice sau opţiuni de viaţă personală ale adversarilor – doar e campanie, etica şi civilitatea trebuie puse între paranteze! – n-ar trebui să se aștepte ca publicul să îi trateze cu delicateţe şi bun simț când vor cădea în dizgrație.

Campania ”mântuitorilor mînioși” și a ”binefăcătorilor imprecatori”

Pentru că în politică “azi” nu e niciodată la fel ca “mâine”. Păcat că această campanie e exclusiv despre “mântuitori” mânioşi și “binefăcători” imprecatori. Stânjenitor. Dar habemus oratio plebi! (Ne adresăm oamenilor n.n.) Și la stânga, și la dreapta” a scris, într-o postare-avertisment, pe Facebook, deputata PNL Adriana Săftoiu. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. Se vede foarte clar din afișele electorale: individul nu are cap. Un cabotin de doi bani, agitator la un post falit, un mic nazist penibil, cu batistuță lui cu tot. In PNL sunt foarte mulți oameni care nu privesc cu ochi buni ascensiunea acestui penibil. Și nu cred că se vor strădui prea tare în campania electorală. Și rezultatele vor fi diferite de sondajul IMAS. Eșecul previzibil se va atribui membrilor PNL, urmat de excluderi, sau vor fi și minți capabile să înțeleagă eroarea: R.Bogdan, Ponta, Băsescu nu mai por fi locomotive. Rezervorul e gol.

  2. Un bou.

  3. Tipul este mega super prostan, o formă fără fond, exact ca Orban, Turcan și Alinuța, a tunat și i-a adunat, partidul balamuc, ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns, toți repetenții vor să conducă țara să aibe secretare, consilieri, șoferi, limuzină, să fie primiți cu grătare și damigene când se duc prin județe…. doar că, individual , nici unul nu se pricepe la nimic…. cred că nici un butic de scara blocului n-ar fi în stare să-l „conducă” , darmite țara…. trăim vremuri tragice.

  4. Cum sa fie poporul educat daca la varf avem numai niste neica nimeni, fara 7 ani de acasa, cu un limbaj suburban. Ce poate fi mai pagubos ca indiferent de scopul campaniei ( acum pentru Bruxelles) sa o tii una si buna: PSD si Dragnea? Chiar nu au nimic de spus despre ce vor sa faca pentru Romania in Parlamentul European? Se vede ca nu; capul este gol, sau lipseste cu desavarsire.

  5. Cu sprijinul grupului de la Cluj și al prietenului său din fruntea SRI, Rareș Bogdan a devenit un fel de portdrapel al unei opoziții inexistente. Gura lui mare a ocupat sonor spațiul liber destinat Opoziției. Rareș Bogdan nu s-a afirmat printr-o filosofie, prin progrm sau prin idei deosebite. Nici măcar prin caracter. Rareș Bogdan a validat modelul politicianului prieten cu toată lumea, băiat de treabă, gata să încheie tot soiul de prietenii și de afaceri cu toată lumea (de la Vanghelie la Elena Udrea) și care, în momentul apariției unei camere de filmat, începe să urle ca un apucat.

  6. Acest impostor, devenit peste noapte locomotiva PNL in campania electorală, va stârni pana la urma repulsia electoratului de dreapta. Adriana Săftoiu trage un semnal de alarma, dar se pare ca Orban e prea extaziat de elucubrațiile desantate ale proaspătului lider de campanie.

  7. Eu unul ma bucur pt cum ies in public acesti indivizi vopsiti in galben-albastru…Asa ne ajuta sa ne dumirim ce hram poarta si ce vor ….Si desigur vom vota in cunostiinta de cauza….dati-i tot inainte stimabililor….vorba lui Nenea Iancu…

  8. mai zilele trecute dnu Patraru de la Starea Natiei a precizat faptul ca rb face afaceri cu statul.oricum este slugoiul lui gusa si reprezinta secu. la tvr nevasta lui gusa a primit 190000 ron ptr 40 min de emisiune. cind o sa plece ghita ca si mazarea o sa cada si vlad tepes si toata gasca lor. dc au evacuat-o pe elena udrea …stia prea multe. sa fiti sanatosi si sa nu uitati istoria .

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *