Chiar în timp ce dumneavoastră citiți acest editorial, rachetele rusești explodează în Kiev. După o lungă perioadă de acalmie. În cele o sută de zile, scurse de la declanșarea agresiunii armate împotriva Ucrainei, am asistat, cel puțin la o schimbare majoră a planului invaziei. Vine acum a doua schimbare?
În mod cert, Vladimir Putin a mizat pe un război fulger. În acest război fulger, preconizat de el, armata Federației Ruse urma să ia prin surprindere nu numai Donbasul, în integralitatea lui, ci și Kievul. Acesta este motivul pentru care o coloană de blindate, lungă de zeci de kilometri, s-a deplasat spre capitala Ucrainei, pătrunzând chiar și în periferiile acesteia, în timp ce orașul era bombardat cu artilerie grea și chiar cu rachete lansate din avioane. Războiul fulger, însă, a eșuat. El avea o importantă componentă psihologică. Aceasta nu a funcționat. Serviciile secrete l-au asigurat pe Vladimir Putin că Zelensky va pune coada între picioare, va părăsi capitala și se va refugia undeva în Europa de Vest, unde va încerca să încropească un guvern provizoriu. Să ne reamintim că această informație, dovedită falsă, a și circulat, ea fiind atribuită, în acel moment, autorităților din Statele Unite care, vezi Doamne, s-ar fi angajat să-i asigure evacuarea lui Zelensky. Lucrurile, însă, nu au ieșit cum a vrut Putin. Astfel încât coloana de blindate, de zeci de kilometri, destinată ocupării Kievului, a fost silită să se retragă. Cu coada între picioare. Efortul militar a fost redirecționat și concentrat asupra întregului Donbas și liniei de coastă a Mării Negre.
În ciuda nenumăratelor comunicate de război, care conțin un număr apreciabil de fake news-uri, realitatea de pe teren poate fi consemnată și sintetizată în șapte propoziții. (1) Nu se mai pune problema unui război fulger, ci a unuia de uzură. (2) Federația Rusă a renunțat la obiectivul de a instala la Kiev un guvern marionetă. (3) Susținerea reală a Kievului, a efortului său de război de către statele NATO, în frunte cu Statele Unite a sosit prea târziu și nu a fost suficient de consistentă, astfel încât Federația Rusă a beneficiat de o multitudine de oportunități. (4) Federația Rusă și-a consolidat pozițiile în Donețk și Lugansk, a reușit să ocupe în întregime portul Mariupol, și și-a adjudecat practic întreaga coastă a Mării Negre, mai puțin Odessa, care este, însă, supusă unei blocade. (5) Până în prezent în cele două războaie de agresiune, Federația Rusă a reușit să ocupe peste 20% din suprafața Ucrainei, intenționând, în mod clar, să-și consolideze și să-și extindă prezența trupelor în toată partea de est a Ucrainei. (6) În acest război de uzură, ucrainienii au devenit carne de tun, și, prin sacrificiul lor și a zecilor de mii de combatanți ai trupelor rusești, care au fost uciși, acest război extrem de sângeros al secolului se transformă într-unul purtat prin intermediul Ucrainei, adică prin procură, între Federația Rusă și statele NATO. ( 7) Costurile de ambele părți sunt uriașe, declanșând, la nivel global, o criză alimentară, amplificată de o criză economică.
Cumva ne aflăm în situația primului Război Mondial, în perioada de echilibru ale alianțelor existente în acel moment, în care războiul de uzură avea costuri uriașe și nu se știa în ce parte se va mișca balanța victoriei. Vladimir Putin rămâne dezamăgit în ceea ce privește susținerea Chinei, a cărei conducere se dovedește a fi prudentă, extrem de ezitantă. Putin încearcă din răsputeri să contracareze efectele crizei pe care a declanșat-o asupra economiei și finanțelor și să atenuezei dureroasele costuri sociale. În timp ce statele NATO iau măsuri disperate pentru a face față multiplelor crize pe care le vor avea de înfruntat.
În tot acest riscant și fragil echilibru al puterii, în care până la urmă principala preocupare este ca războiul să nu degenereze într-unul atomic, desfășurat la scară globală, o autoritate a lumii diplomatice, unanim respectată în întreaga lume, respectiv Henry Kissinger, recomandă recurgerea la o soluție cinică dar aparent extrem de pragmatică, și anume ca Ucraina să-și cedeze pur și simplu, în beneficiul Federației Ruse, regiunile deja ocupate, și pentru care nu mai are resurse să le mai cucerească. Iar Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze, omul aflat la butoanele politice ale UE, afirmă și el că mândria, orgoliul și demnitatea Federației Ruse trebuiesc manajate, pentru că numai astfel se va ajunge la un acord de pace. Sunt doua soluții machiavelice, reprezentând o sabie cu două tăișuri, scoasă practic din aceeași teacă psihologică și care conduc la acordarea unui premiu teritorial de consolare pentru cel care a fost incapabil să obțină o victorie decisivă. Adică pentru Vladimir Putin. E cam urâtă lumea în care trăim!