CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

DNA – dispozitivul-minune cu autocuratare

5 comentarii / 4327 vizualizări / 15 februarie 2018

Am aflat ieri, din conferința șefei DNA, două lucruri minunate: că la secția din Ploiești totul e în regulă, în pofida dezvăluirilor presei și că experții Institutului Național de Expertize Criminalistice au stabilit fără drept de apel că înregistrările cu ”decaparea” dosarelor sunt falsificate. Desigur, ar fi fost și mai minunate aceste vești dacă nu ar fi existat două mici probleme.

Prima e aceea că Laura Kovesi ne-a înștiințat că totul e minunat la DNA Ploiești pe baza raportului întocmit de șefii DNA Ploiești. Adică cei acuzați s-au autoanchetat și și-au pus singuri diagnosticul ”curat”.

A două ține de funcționarea instituției care a analizat înregistrările scandaloase în care Kovesi stătea cu o anume parte a corpului pe dosare, am numit INEC. ”Anumite cuvinte, n-am să vi le spun care, dacă va puneți căștile și o să ascultați atent, o să vedeți că nu acelea au fost rostite, redarea este greșită. Am menționat și menționez că s-a stabilit, printr-o expertiză făcută de Institutul de Criminalistică, faptul că acea înregistrare a suferit editari, modificări”, a declarat Laura Codruța Kovesi, ieri.

Salvată de INEC, cum s-ar spune.

Un institut mai mult decît controversat, care funcționează de multă vreme fără director, iar adjunctul Grigoraș Bețiu e inginer de autovhicule, la bază, cu stagiu la Dacia Pitești, și a făcut cunoștință cu Dreptul prin intermediul ”Spiru Haret”, adică acea universitate de neacceptat în cazul lui Eugen Nicolicea.

Asta nu ar fi așa grav, dar nu mai departe de acum vreo două luni, Cătălin Grigoraș, fostul director adjunct al INEC, cel mai mare expert român pe voce și înregistrări, în prezent angajat în SUA, dezvăluia într-o emisiune la RTV că între DNA și INEC există un protocol secret de colaborare care prevede că acesta din urmă să constate autenticitatea înregistrărilor venite de la DNA.

Potrivit susținerilor reputatului expert Cătălin Grigoraș protocolul a fost semnat în 2011 și este valabil și în prezent, acest lucru fiind recunoscut de un procuror DNA în sala de judecată. Grigoraș a mărturisit cu acest prilej că, în baza acestui protocol, DNA trimite înregistrările la Ministerul Justiției care, utilizând programe neadecvate înregistrărilor transmise de procurori, ajung de fiecare dată la concluzia că acestea nu prezintă modificări.
Mai grav, același expert de top dezvăluia că ”specialiștii” INEC au folosit pe formatele digitale în mod special standardele pentru benzi magnetice, astfel încât să nu fie depistate „editarile digitale”.
Cătălin Grigoraș a afirmat totodată la RTV că toate probele din dosare sunt contrafăcute la ordin, „în general este verbal, niciodată scris”, și cu garanția că nu se va începe urmărirea penală împotriva polițistului judiciar al DNA sau ofițerului SRI care execută aceste modificări. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Gigi, te-ai enervat de la mancarea de la popota?!Nu-i bai, maine primesti iar fasolica cu carnati si iti revine glicemia!Revenind la subiect, cred ca in Raportul Inspectiei Judiciare cu privire la afirmatiile d-nei KC, scrie negru pe alb ca inregistrarile sunt autentice!Deci, nici macar acest „institut” de securisti nu a indraznit sa minta cu atata nerusinare….

  2. […] Potrivit susținerilor reputatului expert Cătălin Grigoraș protocolul a fost semnat în 2011 și este valabil și în prezent, acest lucru fiind recunoscut de un procuror DNA în sala de judecată. Grigoraș a mărturisit cu acest prilej că, în baza acestui protocol, DNA trimite înregistrările la Ministerul Justiției care, utilizând programe neadecvate înregistrărilor transmise de procurori, ajung de fiecare dată la concluzia că acestea nu prezintă modificări. Mai grav, același expert de top dezvăluia că ”specialiștii” INEC au folosit pe formatele digitale în mod special standardele pentru benzi magnetice, astfel încât să nu fie depistate “editarile digitale”, mai notează Inpolitics. […]

  3. Recomand autorilor să elimine plugin-ul facebook de pe site.
    Puleții Securității sunt raportați de pomană pentru identitte falsă la compania CIA de colectat date personale.

Scrie un răspuns la Stefan Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998