CURS VALUTAR

DNA public relations: Misterul insignei lui Sora

6 comentarii / 2918 vizualizări / 25 septembrie 2019

Un mesaj în măsură să ridice oarece semne de întrebare, postat recent de filosoful Mihai Șora, pe Facebook. Legat de o întrevedere specială cu Laura Kovesi, fosta șefa a DNA și de un obiect încă mai special.

”Aseară am întâlnit-o pe Doamna Laura Codruța Kövesi. N-am avut nevoie – nici unul, nici altul – de prea multe cuvinte pentru a trăi o bucurie comună și încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție, de cei care, aflați în funcții publice, o întrețin sau o provoacă.
Așa arată, dragi prieteni, un binom zâmbitor și bucuros. Ce nu se vede în această fotografie sunt cele trei litere din insigna de la reverul meu. Le-am studiat îndeaproape, cu o lupă de înaltă precizie, odată ajuns acasă. Ei bine, stă scris acolo „D.N.A.“. Și mai este desenată, în centru, zeița care ține într-o mână balanța, iar, în cealaltă, o sabie. Vă doresc, firește, să nu-i nesocotiți vreodată nici principiile, nici vioiciunea spiritului” scrie filosoful.

De aici, o întrebare: ce insignă DNA, primită, cel mai probabil, la respectiva întrevedere, are Mihai Șora în piept?

Se știe, procurorii, prin lege, dețin insigne de serviciu, la fel ca polițiștii ori alți reprezentanți ai autorității.
Doar că aceste insigne nu pot fi dăruite ori împrumutate civililor, cum nu pot fi date legitimațiile de serviciu. Și e firesc să fie așa, din moment ce asemenea însemne alte autorității pot fi folosite în scopuri neprincipiale de către răuvoitori.

De altfel, au existat și anumite controverse pe această temă, după ce presa relata cu ceva timpă în urmă că o insignă DNA – iarăși nu e clar ce fel – îi fusese oferită, prin 2013, lui Sebastian Ghiță de către procurorul Marius Iacob.

Ce fel de insignă o avea în piept Mihai Șora?
Posibile explicații, pentru că niciuna dintre sursele cu care am vorbit, inclusiv din interiorul DNA, nu par să știe despre ce e vorba:

1) E o insignă căpătată de la vreun procuror DNA, nu e clar în ce scop.
2) E insigna de procuror-șef al DNA a Laurei Kovesi, care a ținut-o să i-o dăruiască, deși nu e clar dacă acest lucru e legal. Și nici care ar fi valoarea de simbol a acestui gest.
3) DNA s-a dotat, pe șest, cu insigne promoționale, ca o firmă comercială, iar filosoful Mihai Șora e unul dintre primii beneficiari ai acestei campanii. (Oare cum se dau? Și cine o mai fi avut asemenea onoare?) Caz în care ar trebui, poate, furnizate niște explicații publice. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Basinosului asta de Sora insigna ii mai trebuie! Ca si celuilalt troglodit sapca!

    • Nu insigna , ci ort , mai trebuie sa fure inca una sa aiba pe amandoi ochii.Comunist ordinar.

  2. Insigna, ca insigna, dar gandirea lui Sora e utopica, ca socialismul stiintific. Niciun stat nu scapa de coruptie, cum crede venerabilul filosof. Statele puternice o reduc fie direct, prin masuri juridice, fie indirect, redefinind-o ca lobby. Statele slabe, cand incearca sa taxeze legal corporatiile transnationale, devin automat corupte. Deci coruptia e eticheta lipita sistematic pe fruntea statului slab de orice competitor politic si economic. Ca gandirea lui Sora nu produce analize ci doar perfecte alinieri deologice, nu e deloc o surpriza. Asta a facut toata viata. In plus, Sora trebuia sa iasa si el la interval, dupa ce limba tovarasului Tismaneanu dadea tarcoale insistent dosului viitorului procuror sef al parchetului european. Pregatiti-va pentru limba catifelata a lui Gabi Liiceanu!

  3. Despre morti numai de bine! A, e viu inca? Asta e! Un mort viu care e frustrat ca pe vremea lui Ceaușescu nu exista Facebook!

  4. Doi bolsevici.

  5. Fostul Sef de cabinet al Anei Pauker, comunistul Mihai Sora ? Directorul Editurii de Stat comuniste ? Ce obraznnic !

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *