CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9490 RON DOWN | 1 USD = 4.3853 RON DOWN | 1 GBP = 5.8544 RON UP

Doar o minune il mai salveaza pe Basescu

0 comentarii / 1352 vizualizări / 19 decembrie 2012

După opt ani în care s-a împămîntenit ideea că e omul politic nr.1 al țării, cel mai puternic personaj, făcătorul și desfăcătorul de guverne și de partide, într-un cuvînt, greul suprem, Traian Băsescu se confruntă cu o situație dramatică. Asta, pentru că, aidoma unei ilustrate chinezești de odinioară, bilanțul lui profesional care a condus la etichetele sus pomenite, privit din alt unghi, arată un veritabil dezastru. Unul pe care numai o minune l-ar mai putea îmbunătăți, și e greu de crezut că asta se va mai întîmpla în răgazul rămas pînă la final.

Despre Traian Băsescu, multe voci, nu neapărat ale lingăilor lui de curte, au spus de-a lungul ultimilor ani că e cel mai tare politician post-decembrist. Palmaresul său personal, funcțiile pe care a reușit să le cîștige îl recomandă pentru asta, ca și influența uriașă pe care a avut-o asupra jocurilor politice de după 2004. O fațetă a ilustratei chinezești care îl avantajează. Cealaltă fațetă, privită din alt unghi, însă, se prezintă altfel, mizeră, dezamăgitoare și tristă. Palmaresul lui Băsescu trimite, orecum, cu gîndul la celebrul banc cu milițianul din intersecție și străinul care l-a întrebat despre drum în 8 limbi diferite, niciuna pricepută de omul legii. ”Și la ce i-a folosit?!” s-a întrebat, vesel în prostia lui, milițianul…

Într-adevăr, la ce i-au folosit lui Băsescu puterea și influența pe care le-a avut? La derulat ample spectacole de sunet și lumină, care au ocupat timpul românilor. Și la menținerea în prim-plan a propriei persoane.
La ce i-a folosit României puterea și influența lui Băsescu?
Răspuns: la nimic.

În 2004, Băsescu promitea românilor că vor trăi bine, promitea reforma morală, parlamentară, politică în ansamblu, promitea justiție adevărată și dreptate socială.

După opt ani, românii se dovedesc complet expuși în fața crizei care nu se mai termină, guvernanții girați de președinte nefiind capabili decît de împrumuturi peste împrumuturi. Economia e la pămînt, autoritatea statului e în disoluție, impozitele și taxele cresc, investitorii pleacă, criminalitatea e în creștere, imaginea românilor în lume e în cădere liberă.
Reforma politico-parlamentară s-a soldat cu cea mai imbecilă lege electorală din istorie, cu mărirea halucinantă a parlamentului, cu deteriorarea fără precedent a calității acestuia. Legislativul geme de infractori condamnați, de urmăriți penal, de neveste, odrasle și amante, plus gașca de psihopupu a lui DD, amicul de odinioară al președintelui. A, și să nu-l uităm pe Becali, alt amic, inclusiv de pahar, al lui Băsescu. Noua generație de politicieni are dificultăți de exprimare coerentă, cum șade bine unor absolvenți de BAC la 30 de ani și de facultăți prin corespondență la 45. Despre reforma administrativă nici nu are sens să vorbim.

Sub Băsescu, președinția a devenit, din mediator al conflictelor politice principalul lor generator.
Sub Băsescu, s-a ajuns la o interpretare aberantă a legilor, funcție de virgule și de semne de exclamare, rezultînd decizii greu de acceptat de către orice minte normală.
Încă mai straniu, sub Băsescu s-a făcut praf propria gașcă politică, PDL. Cu tot sprijinul total, și cel mai adesea ilegal, acordat de șeful statului, PDL nu a fost capabil în opt ani nici măcar să încheie un mandat complet de guvernare, încurcîndu-se în propriile prostii pînă la autosufocare.
Specialist în distrugerea altor partide, Băsescu a fost incapabil să supervizeze dezvoltarea partidului de suflet, tîrîndu-l de pe stînga pe dreapta, ori de sus pînă jos, după bunul plac și promovînd din umbră la conducerea acestuia cele mai sinistre și incompetente figuri. Cînd alegerile locale au dat de pămînt cu PDL, a fost chemat să-l salveze, grea lovitură morală, un produs politic al epocii Petre Roman, l-am numit pe Vasile Blaga, în timp ce ”produsele” băsesciene erau fugărite prin toate colțurile.

În acest moment, probabil niciun alt partid nu îl urăște mai tare pe Băsescu decît PDL.

Le-a trebuit ceva vreme camarazilor președintelui, deveniți ulterior vasali prea-plecați, să înțeleagă că nu au fost decît o anexă a puterii cotroceniste, una gata să fie sacrificată cînd interesele palatului au cerut-o.

De cealaltă parte, partidul pritocit de Ion Iliescu a reușit să își păstreze ponderea și profilul indiferent cît a fost lovit în ultimii opt ani, demonstrînd că o construcție viabilă nu se lasă spulberată, oricînd, de suflul lupului cel rău, precum căsuța purcelușilor din poveste.

Tot eșecuri au fost, în mandatele Băsescu, reforma Constituției, a sănătății, a învățămîntului. (Dacă am fi malițioși, am spune că și cultura a dat chix, odată ce Cărtărescu a ratat, an după an, premiul Nobel.)

Cît despre Justiție, e adevărat că lucrurile se mișcă astăzi mult mai dinamic decît acum opt ani. Dar, la fel de adevărat e că, deocamdată, singurul mare nume băgat după gratii e exact al adversarului direct al lui Băsescu, adică Adrian Năstase. Analizat cu creionul în mînă, bilanțul justiției, după opt ani, constă în nenumărate anchete deschise și prea puține închise. Ceea ce face să se confunde ideea de eficiență cu cea de teroare politică.
Dezamăgiți  și derutați sunt și țuțării lui din presă și societatea civilă, cei care nu au apucat încă să se reorienteze.

În prezent, Băsescu e mai trist și mai deprimat ca oricînd. Precum despre Richelieu, și despre el se poate spune că binele făcut l-a făcut rău, dar răul făcut l-a făcut bine. Nimic nu i-a ieșit, pînă la urmă, cu excepția polarizării adversarilor. PDL-ul de suflet a sfîrșit prin a fi complet izolat, iar alegerile au adus cea mai zdrobitoare victorie a unei grupări politice din 1990 încoace. În urma lor, președintele a trebuit să își înghită toate promisiunile și jurămintele din campanie (”nu fac, nu dreg, nu accept, nu desemnez”). Marele bărbat politic nu a mai avut nici curajul de a ieși în fața românilor, pentru a anunța investirea lui Ponta. A avut, în schimb, grijă să se betoneze printr-un acord semnat pe șest cu opozanții veniți în prag de seară la palat, precum venea Elena Udrea odinioară.

Teoretic, Băsescu mai are doi ani de mandat în față, în care ar putea îndrepta, cît de cît, dezastruosul bilanț actual. Tare ne e teamă, însă, că nu asta e prima grijă a încă președintelui, ci strict modul în care și-ar mai putea păstra scaunul pînă la final și, eventual, cum s-ar putea pune la adăpost, după aceea, pe sine și familia sa.

Se preconizează o ieșire urîtă din politică, mai urîtă decît a lui Emil, în 2000. Măcar în cazul acestuia, lumea s-a întrebat ce l-a apucat de renunță prematur. În cazul lui Băsescu, majoritatea zdrobitoare a românilor, complet ostilă lui, se întreabă ce l-a apucat de nu înțelege că trebuie să plece. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *