CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Dragnea out din PSD. Ce va urma?

3 comentarii / 3425 vizualizări / 15 mai 2015

Liviu Dragnea a fost azi condamnat de ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Fraudă la referendum”, decizia luată de instanţa supremă nefiind definitivă. Cu toate acestea, ea va produce consecințe, și încă dintre cele mai serioase, fiind echivalentul unui seism politic de proporții.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Sentința este destul de controversată – mai ales dacă ne gîndim că unii membri ai lotului Dragnea care și-au recunoscut vina au primit, anterior, condamnări de două-trei ori mai aspre, deși ocupau poziții mult mai mărunte – și va face să curgă multă cerneală de aici încolo. La fel de neclar e modul în care fraudarea referendumului din 2012 a fost pusă strict în cîrca PSD, al cărui coordonator de campanie era Dragnea, și nu și a PNL, aliat în USL al social-democraților, al cărui coordonator de campanie a fost răsplătit cu șefia SRI, l-am numit pe Eduard Hellvig.
Cum s-ar spune, unul erou, altul la bulău.

Liviu Dragnea a promis zilele trecute că, după anunțarea sentinței de azi, își va da drumul la gură și va spune lucruri pe care nu le-a spus în ultimii doi ani.

Mai mult ca sigur nu o va face, însă. Spectrul transformării închisorii cu suspendare în închisoare cu executare îi va ține gura închisă, fără doar și poate.

Dincolo de asta, însă, lucrurile vor fi, oricum, complicate.

Punctul 1 al Rezoluțiilor integrității, adoptate cu unanimitate de voturi la ultimul Consiliu Național al PSD, spune în mod clar: ”Membrii de partid care devin inculpati in dosare de coruptie (la punerea in miscare a actiunii penale) isi pierd, dupa caz, functia de membru al Guvernului sau de conducere din Parlamentul Romaniei”, în timp ce punctul 4 spune: ”Membrii de partid condamnati in prima instanta pentru fapte de coruptie isi pierd, automat, functia din partid si sunt suspendati din calitatea de membru de partid”.

Așadar, pe baza celor două prevederi, Liviu Dragnea își va pierde funcția de vicepremier, de ministru al Dezvoltării, dar, mai ales, calitatea de președinte executiv al PSD, ca și cea de simplu membru.
Dragnea ar putea rămîne, cel mult, cu calitatea de deputat independent, dar fără dreptul de a deține vreo funcție de conducere în parlament,

Liviu Dragnea este, trebuie spus, cel mai înalt personaj post-decembrist, aflat în funcție, condamnat de Justiție.
Postul său în guvern va fi ocupat de alt pesedist, în schimb PSD va rămîne fără președinte executiv pînă la congresul din toamnă, acesta fiind forul electiv.
Pînă atunci, Ponta va trebui să încredințeze unui vicepreședinte al partidului atribuțiile lui Dragnea stipulate în statut, la art.143: ”Președintele Executiv al PSD coordonează activitatea curentă de partid la nivel central, comunicarea internă cu organizaţiile judeţene, a municipiului Bucureşti şi a PSD Diaspora, precum şi comunicarea partidului cu instituţiile şi autorităţile publice centrale sau locale şi cu alte partide sau organizaţii din ţară”.

O sarcină importantă, în condițiile în care Victor Ponta a decis ca, pînă la jumătatea verii, în toate organizațiile PSD să aibă loc alegeri pentru noile conduceri, în perspectiva congresului din toamnă.

Trecerea lui Dragnea pe linie moartă va lăsa culoar liber anumitor grupări din partid, în timp ce altele vor avea probleme majore; e de așteptat ca Ponta să-și impună cu mai multă lejeritate oamenii preferați în anumite filiale după ce vocea marelui reprezentant al balronilor locali se va fi stins. O strategie care, așa cum am mai scris, va facilita revenirea deciziei majore în partid din teritoriu către centru, după un deceniu în care Mazăre, Oprișan, Nicolescu & comp, au făcut legea. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

P.S. Nu am luat în calcul nicio secundă posibilitatea ca Ponta să nu-i aplice lui Dragnea rezoluțiile integrității adoptate la CN din martie. Ar fi o sfidare mult prea mare a publicului, chiar și pentru politicienii autohtoni, atît de lipsiți de principii…

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. […] Sursa: inpolitics.ro […]

  2. […] Sursa: inpolitics.ro […]

  3. Implicarea justitiei in politica este o greseala de strategie institutionala. „Cand te bagi in troaca, te mananca porcii”.

Scrie un răspuns la DRAGNEA OUT DIN PSD. CE VA URMA? - Stiri Presa Online Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998