Dragnea trimis in judecata in dosarul referendumului. Va fi scos din guvern?
0 comentarii / 1599 vizualizări / 7 octombrie 2013
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.
Dosarul a fost adus azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală. Dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2 octombrie, din funcţia de şef al Secţiei I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă, conform Mediafax, de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea acestuia pe aceeaşi funcţie.
Comenteaza