Scandal la Paris: steagul UE – nu și cel francez – a fost arborat pe Arcul de triumf pe 31 decembrie, pentru a marca preluarea de către Franţa a preşedinţiei rotative a UE pentru prima jumătate a anului 2022. Ca la un semnal, o serie de politicieni francezi au sărit ca arși, considerînd că decizia guvernului lui Macron e un semn că acesta a abandonat identitatea ţării. Se vorbește deja despre o mare gafă a lui Macron; dar dacă asistăm, de fapt, la o strategie diabolică a candidatului prezidențial Macron?

La doar 48 de ore steagul a fost dat jos, dar guvernul de la Paris susține că așa era programat, oricum, conform lui Clément Beaune, ministrul Afacerilor Europene. Altfel spus, nu se prezintă scuze ca după o gafă. Foarte important aspect.

„Guvernul a fost forţat să îndepărteze steagul UE de pe Arcul de Triumf”, a spus Marine Le Pen, candidata de extremă-dreapta la preşedinţie. „Mulţumesc mobilizării masive a tuturor iubitorilor Franţei şi Republicii pentru a-l face pe Emmanuel Macron să dea înapoi”.
A sărit de indignare și Eric Zemmour, candidat tot de extremă dreaptă, dar și mult mai ponderata Valerie Pecresee, cel mai redutabil adversar al lui Macron la prezidențiale. Candidatul de stînga Jean Luc Melenchon a criticat și el vehement absența steagului francez: ”Trebuie să luăm măsuri imediate pentru a proteja interesele Națiunii, aplicând propriul nostru proiect politic, cu măsuri de salvgardare a suveranității poporului francez” a tunat el.

Marea întrebare e cît de naiv într-ale politicii să fi fost Macron și stafful său încît să nu anticipeze scandalul?
În opinia noastră, șansele să nu fi știut sunt zero.
Macron, și nu doar el, știa exact ce va urma și, în mod cert, pe asta a și mizat.

Utilizarea drapelului UE a provocat dintotdeauna mari scandaluri, pentru un motiv foarte simplu: în istoria omenirii, puține simboluri sunt mai puternice decăt steagurile.
Felul cum ele sunt arborate, arse în public, vandalizate, pictate etc transmite multe, dintotdeauna. Revoluția română a dus la decuparea stemei din drapel; la protestul recent al AUR s-a desenat o zvastică pe steagul UE. Exemplele pot continua la infinit.

Să reamintim o picanterie: drapelul UE a provocat un mic scandal chiar și la noi, în momentul aderării de la 1 ianuarie 2007. Atunci, Prefectura Cluj s-a văzut dată în judecată de un cetăţean nervos din Bucureşti care a reclamat arborarea pe instituţiile publice din judeţ a steagului UE înainte de 1 ianuarie 2007, deși HG1157/ 2001 şi legea 75/ 1994 stipulau că steagul european putea fi arborat pe clădiri şi instituţii publice chiar și înainte de 1 ianuarie 2007.

Mult mai serioasă a fost treaba în anul următor, atunci cînd președintele Cehiei, Vaclav Klaus, a refuzat arborarea permanentă a drapelului UE la Castelul din Praga, sediul administrației prezidențiale cehe, în timpul preşedinţiei cehe a UE din primul semestru al lui 2009.
Vaclav Klaus era cunoscut drept un critic al construcției europene pe care o considera prea rigidă și birocratică.
El refuzase deja încă din luna mai 2004 să arboreze drapelul european la președinție în ziua aderării Cehiei la UE, precizând că ţara sa „nu este o provincie a UE”.
Poziția lui Klaus a deranjat profund marii lideri europeni, președintele francez, Nicolas Sarkozy, neezitînd să-l critice public.

Replica cehilor a fost promptă și tăioasă: „Nu este atribuţia unui alt şef de stat să îl critice pe preşedintele nostru”, a declarat şeful diplomaţiei cehe, Karel Schwarzenberg.
„Castelul din Praga este un simbol al statului ceh şi nu al UE” spunea și purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Radim Ochvat, adăugând că „nu există nici un motiv pentru modificarea acestor tradiţii istorice”.

Fie și numai acest precedent – deși au mai fost probleme asemănătoare în timp – ar fi fost suficient să-l pună în gardă pe Macron și să-l facă să înțeleagă că arborarea drapelului UE fără cel francez pe Arcul de Triumf, un mare simbol al Franței, era în măsură să declanșeze reacții virulente.

Dar dacă exact asta a urmărit candidatul Macron?
Actualul președinte nu mai are cum, chiar dacă ar dori, că adopte discursul naționalist-suveranist, dintr-un motiv foarte simplu: e deja luat de alții, care se bat între ei, chiar, care să fie mai tare în parcare.
În aceste condiții, lui Macron îi rămîne doar culoarul globalist-unionist.
Arborînd drapelul UE pe Arcul durat de Napoleon, el a forțat cam toți contra-candidații săi notabili să se plaseze pe poziții naționalist-suveraniste identice.
Pe de altă parte, Macron a militat mereu pentru o zonă euro mai integrată, inclusiv prin stabilirea unui buget comun și a făcut mereu apel către ţările membre UE să adopte politici concrete pentru a respinge partidele naţionaliste şi anti-imigranţi.

Emmanuel Macron vrea mai multă Europă în timp ce francezii de rînd încep să aibă viziuni nițel mai diferite.
Steagul lui Macron e un strigăt de ajutor către acele mari cancelarii occidentale care susțin viziuni asemănătoare privind viitorul UE.
Ar putea o solidă implicare externă în favoarea candidatului Macron să contracareze voturile pierdute de la compatrioții săi?
Nu știm.
Dar ne amintim că analiști de prestigiu au atras atenția cu ani în urmă că ilustrul necunoscut și neexperimentat Macron a cîștigat președinția Franței cu o mobilizare și un sprijin incredibil al presei franceze, aflată în portofoliile unor miliardari francezi cu expunere de afaceri extrem de mare pe SUA.
Deci, factorul extern chiar ar putea să conteze foarte mult, din nou.
Nu-i de mirare că președintele dat deja ca înfrînt în alegerile viitoare a început să fluture steagul ultimei șanse. Chiar dacă nu e al Franței. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: newsfounded.com