CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Duda a plecat sa se ”racoreasca” la Polul Nord

0 comentarii / 1474 vizualizări / 6 octombrie 2009

Într-un moment în care scena politică a luat foc, de-a binelea, Prinţul Radu Duda, ieşit din cursa prezidenţială, s-a decis să călătorească, nouă zile, la Polul Nord, o destinaţie ce îi poate garanta aer curat şi răcoare. Duda va participa, la invitaţia Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic, la simpozionul „Oceanul Arctic: Oglinda vieţii”, organizat în îndepărtata Groenlanda. „De doisprezece ani încoace, Patriarhul ecumenic patronează simpozioane dedicate ştiinţei, mediului înconjurător şi religiei, invitând personalităţi ale lumii să participe la croaziere pe apele lumii care sunt în pericol ecologic. După Dunăre, Marea Egee, Baltică sau Adriatică, au urmat Amazonul şi Oceanul Arctic. „Oceanul Arctic: oglinda a vieţii” este al VII-lea simpozion iniţiat de Sanctitatea Sa, supranumit şi „Patriarhul verde””, ne anunţă Duda pe pagina sa de internet, la secţiunea „Jurnal”. Evenimentul este plasat sub patronajul Patriarhului de Constantinopole, al preşedintelul Comisiei Europene, José Manuel Barroso şi al fostului secretar general ONU, Kofi Annan. Printre invitaţii se numără fostul vicepreşedinte american Al Gore, Principele moştenitor Frederic al Danemarcei şi Principele moştenitor Haakon al Norvegiei, ca şi Principesa moştenitoare a Suediei, Victoria. (R.G.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998