CURS VALUTAR
1 EUR = 4.874 RON UP | 1 USD = 4.0034 RON UP | 1 GBP = 5.4696 RON DOWN

EBA nu sare departe de Petrov

0 comentarii / 719 vizualizări / 26 octombrie 2020

Din nou, odrasla cea mică a președintelui Traian Băsescu iese la atac. De această dată vizează o poziție de parlamentar pe listele PMP. La Constanța. Din această afacere nu știm ce va avea de câștigat forumul legislativ al României. Știm în schimb că PMP face un sacrificiu. Și va avea de pierdut. La fel cum a pierdut cinci procente PDL, atunci când Elena Băsescu a devenit europarlamentar. Cum ne putem distra pe seama acestei candidaturi?
„Poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri”, a declarat cândva Elena Băsescu, care își spunea EBA. Un publicist scria, pe bună dreptate, că videoclipurile cu gafele ei au devenit hit-uri pe internet. Aceste gafe le-a comis pe platourile diverselor televiziuni de știri, în fel de fel de declarații publice, dar, ce este grav, în numele României, în Parlamentul European.
În Parlamentul European, unde i-a încălzit locul tatălui în perioada 2009-2014, EBA s-a antrenat pentru ca, după un scurt stagiu de mămică a trei copii, într-o familie monoparentală, să se relanseze acum în forță, cum spuneam, pe listele PMP. Într-o candidatură deja discutabilă. Și a pus-o în discuție nu oricine, ci chiar unul dintre cei mai performanți ziariști de investigație, Bogdan Tiberiu Iacob. Acesta, în site-ul său Inpolitics, remarcă o ciudată coincidență. Elena Băsescu, zisă EBA, fiica lui Traian Băsescu, zis Petrov, a făcut o declarație aparent halucinantă cu ocazia lansării candidaturii sale pe listele PMP. A explicat faptul că va candida la Constanța, pentru că acolo s-a născut, pentru că acolo a copilărit și pentru că acolo are mulți prieteni, ceea ce este logic, dar a adăugat că printre prietenii și fanii săi se numără mulți cetățeni de etnie tătară, cu care familia ei este înrudită. La ce fel de înrudire se referă, este un mister. Cert este însă că, în urmă cu mai mulți ani, când Adrian Severin și-a permis să se refere la Traian Băsescu ca la un alogen, sugerând că acesta are sânge tătar, Petrov, președinte al României pe atunci, l-a fugărit până când a reușit să-l împingă după gratii. Acum, iată, însăși EBA se declară înrudită cu tătarii din Dobrogea. Ceea ce nu e deloc rău. Dimpotrivă. Asemenea legături pot constitui pentru ea un atu. Ziaristul de investigație la care m-am referit mai sus semnaleză faptul că, simultan cu această candidatură și cu sprijinul tătăresc invocat de Elena Băsescu, comunitatea de tătari din Constanța a trecut printr-un ciudat seism. În sensul că așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până în prezent, lista cu semnături depusă pentru susținerea candidaților comunității de tătari a fost contestată în Justiție. Și nu de către fiștecine. Ci chiar de un număr semnificativ de membri ai comunității tătare. Să existe cumva o legătură între declarațiile Ebei și această întâmplare fără percedent? Tot ce se poate. Cert este că miza pentru românii de etnie tătară din România este uriașă. Conform legii, în orice situație, acestora le este rezervat un loc în Parlamentul României. Și un ajutor acordat de statul român de un milion de euro. Dar nu chiar în orice situație. Dacă, așa cum era cât pe-aci să se întâmple, dar în cele din urmă drama a fost evitată, tătarii nu ar mai fi putut fi reprezentați în Parlament, pentru că Justiția le-ar fi dat dreptate contestatarilor tot tătari, atunci mica lor comunitate ar fi pierdut nu numai o poziție de parlamentar, ci și un milion de euro. Să spunem că lipsa unui parlamentar propriu ar fi fost compensată de Elena Băsescu, care se declară rudă cu tătarii și căreia zilele trecute i-a scăpat dubla informație că va fi susținută de aceștia la alegeri și că, în același timp, e pregătită să le reprezinte interesele. Fixându-și asfel două obiective majore ale activității ei de parlamentar. Aceea de a reprezenta interesele familiilor monoparentale, o nișă politică care ar putea fi de succes, sugerată probabil de tăticul Petrov, alias Băsescu, dar și de susținerea energică a intereselor comunității de tătari. Acum e momentul să mă întreb dacă la mijloc a fost sau nu vreo mânărie. Dacă prin manevre puse la cale de Petrov, orchestrate eventual și de fratele acestuia, care acum se bucură de libertate, nu care cumva s-a încercat sabotarea interselor tătarilor din Constanța, pentru ca, prin dezbinarea acestora, o parte consistentă de voturi să meargă la EBA.
Elena Băsescu este protagonista unor mari scandaluri, având toate la origine interese de natură finnaciară și politică. De această dată însă, s-ar putea să survină și interese de natură juridică. Pe vremea când Petrov, alias Băsescu era primar general al Capitalei, s-a declanșat un imens scandal, rămas însă fără urmări penale, în urma concesionării întreținerii rețelelor publice de iluminat din Capitală în beneficiul Luxten. Și a naibii coincidență. EBA lucra, poza pentru Luxten în schimbul unui salariu extrem de consistent. De mii de euro la valoarea de azi. Câinii au lătrat, caravana a mers mai departe. Mai târziu, când Petrov, alias Băsescu a devenit președinte al României, în PDL s-a produs un cutremur de proporții, atunci când partidului i s-a impus să-i dea Ebei pe la spate voturile, nu mai puțin de 5%, pentru ca aceasta să devină europarlamentar, vezi Doamne independent. Atunci fiecare organizație a avut sarcina să sacrifice în acest scop un anumit număr de voturi. Se estimează că în acest fel PDL a pierdut trei europarlamentari. Dar, în schimb, România s-a ales în Parlamentul UE cu unul dintre cei mai vestiți comici ai legislativului de la Bruxelles.
Dar pentru a-i face campanie Ebei, mai era nevoie și de bani. Mulți bani pentru multe bannere. Și pentru multe clipuri electorale, transmise pe multe televiziuni. Iar banii aceștia trebuiau să vină de undeva. Și au venit de la stat. Un ministru al Tineretului, evident tot de la PDL, s-a sacrificat pe altarul Ebei. A sfârșit prin a fi sacrificată în piața publică și aruncată după gratii. Un alt ministru, prieten intim al lui Petrov, alias Băsescu, a ajuns temporar după gratii o dată în România, încă o dată în Costa Rica și riscă să înfunde câțiva ani de pușcărie în faimosul penitenciar de la Târgșor.
Tatăl, Traian Băsescu, fuge de mănâncă pământul pentru a nu fi prins din urmă de umbra sa Petrov, pentru a nu fi anchetat, judecat și condamnat penal pentru că și-a falsificat în mod repetat biografia în documente oficiale. Europarlamentarul de azi, președintele de ieri și turnătorul de alaltăieri este la un pas de a deveni o legendă vie a Parlamentului European. Este rândul Ebei, poate din același motiv penal, urmărită de complicitatea ei la atacurile reușite asupra banului public săvârșite de foști demnitari PDL, pentru a-i garanta ei „succesurile”, să fugă arzând pământul, pentru a nu fi prinsă din urmă de EBA. De unde concluzia firească că EBA nu sare departe de Petrov. Succesuri! (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *