Paradox dîmbovițean: Băsescu proclamă pe toate drumurile necesitatea unui parlament unicameral, care să ducă la importante economii la bugetul statului, dar, în același timp, administrația prezidențială are, la multe capitole, un buget peste cel al Senatului și aproape egal cu cel al Camerei. Altfel spus, dacă Parlamentul rămîne cu o singură Cameră, ea va înghiți bani cît șeful statului, deși legislativul e o putere întreagă a statului, în timp ce președintele e doar o parte a unei alte puteri, cea executivă. Mai mult, Băsescu a cerut un buget mult mai mare decît anul trecut, deși România intrase în criză, și asta doar pentru că avea nevoie de fonduri pentru campanie. România intră în criză, Băsescu își majorează spectaculos bugetulTraian Băsescu nu contenește, de luni de zile, să spună cît de avantajos ar fi un parlament unicameral, pornind mai ales de la economiile care s-ar aduce bugetului de stat, pentru că – nu-i așa? – trebuie să avem grijă de banii contribuabililor. Foarte ciudat, însă, Băsescu tace mîlc asupra unui subiect extrem de interesant, anume că instituția prezidențială toacă, la anumite capitole, mult mai mulți bani decît toți senatorii la un loc și aproximativ egal cu toți deputații. În plus, președinția a „profitat” de criză solicitînd, și obținînd, un buget spectaculos mai mare decît anul trecut, deși România se confrunta, deja, cu spectrul nemilos al recesiunii. Să vedem cîteva date exacte: Senatul și-a stabilit, la începtul anului, un buget de 120.582.000 lei noi, adică cca. 30 de milioane de euro, în timp ce Camera Deputaților are un buget total în 2009 de 248.347.000 de lei, adică ceva mai mult de 62 de milioane de euro. Ulterior, la rectificarile bugetare, camerele au pierdut bani seriosi. În contrapartidă, administrația prezidențială are un buget total de 49 de milioane de lei, spectaculos majorat în raport cu anul trecut. Președintele se plimbă mai mult decît toți parlamentarii la un locNumai pentru deplasări externe guvernul Boc i-a mărit bugetul lui Traian cu 50%, ajungînd la 2,3 milioane de euro, în timp ce întregul Parlament primește la acest capitol 1,9 milioane de euro. Foarte ciudat, dacă ne gîndim că unul dintre cele mai mari eșecuri ale mandatului lui Băsescu a fost tocmai izolarea sa internațională, manifestată prin refuzul cancelariilor străine de a-l chema în vizită. Cu toate astea, un comunicat de presă al Președinției preciza, la momentul stabilirii bugetului, că acesta „face posibilă corecta reprezentare la cel mai înalt nivel a intereselor României”. În mandatul Băsescu președinția are cei mai mulți angajațiCheltuielile de personal ale Președinției au crescut cu 19,2%, în timp ce costurile pentru bunuri și servicii sunt estimate în creștere cu peste 76% față de 2008. Se mai știe, de asemenea, că în mandatul lui Băsescu schema de personal de Președinției a ajuns la cea mai ridicată cotă post-decembristă (255 de angajați), de trei ori mai mare decît în mandatul lui Emil Constantinescu (cca.80-90 de angajați) și cu aproximativ 50% mai mare decît în cel al lui Iliescu(cca.170-180). Este firesc ca un șef de stat să aibă cheltuieli mai mari decît un parlamentar; cît de firesc e, totuși, ca el să aibă cheltuieli aproape cît toți parlamentarii la un loc, așa cum s-ar întîmpla dacă, să zicem, visul său se va realiza iar Parlamentul actual va fi înjumătățit?Cum s-a luptat PD pentru dreptul parlamentarilor de a fi și afaceriștiPe de altă parte, o teză preferată a lui Băsescu și a PDL în problema parlamentului unicameral este necesitatea unei eficientizări a acestuia: mai puțini parlamentari ar însemna suplețe legislativă sporită, un vot mai eficient și mai rapid. Și aici ar fi de discutat, poate că eficiență sporită ar însemna, mai degrabă, parlamentari ceva mai dedicați activității în plen și mai puțin celor din alte domenii. Cînd Băsescu acuză politicienii că au refuzat să pună umărul, în ultimii ani, la eficientizarea activității parlamentare uită flagrant exact pozițiile parlamentarilor democrați. Nu ne referim aici la de acum celebrul caz al lui Boc, care susținea, într-o lucrare universitară, exact necesitatea parlamentului bicameral. Ci, ne vom aminti îndîrjirea cu care democrații se luptau, pe vremuri, contra declarării incompatibilității între afaceri și politică. Astfel, pe cînd președintele Ion Iliescu cerea răspicat ieșirea parlamentarilor din AGA și CA-uri, la jumătatea anilor 90, PD, prin Radu Berceanu, susținea că toată campania împotriva participării parlamentarilor la AGA și CA-uri era „o diversiune avînd drept scop denigrarea parlamentului și minimalizarea rolului acestuia în societate”. Berceanu adăuga: „oamenilor noștri propuși în AGA nu avem ce să le reproșăm, deoarece și-au făcut datoria; prezența lor în structurile de conducere ale societăților este un mijloc de a ține legătura cu economia reală”. Opt ani mai tîrziu, în 14 februarie 2003, cînd Guvernul decidea incompatibilitatea între calitatea de demnitar și cea de afacerist, același Berceanu declara: „dacă în felul ăsta se pune problema, am să mă gîndesc să mă retrag din politică”. Berceanu a rămas, pe mai departe în politică, numai principiile PD par să se fi schimbat spectaculos, pentru a se plia pe voința conducătorului suprem. (Bogdan Tiberiu Iacob)