CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Editura lui Valentin Nicolau, evacuata din pricina articolelor anti-Basescu

0 comentarii / 2254 vizualizări / 13 martie 2012

Scriitorul Valentin Nicolau, proprietar al Grupului Nemira, a fost evacuat după 10 ani din sediul central al editurii, Bdul Ion Mihalache nr. 125, de către Regia Administraţiei Protocolului de Stat, instituţie aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Nicolau afirmă că acest gest este efectul articolelor sale anti-putere care au tot apărut în presa centrală.

” De neînţeles o asemenea măsură unilaterală, într-o perioadă de criză, când piaţa imobiliară este prăbuşită! Doar că, atenţie: Guvernul a aprobat de curând lista imobilelor şi spaţiilor din proprietatea RA-APPS care vor fi vândute în următoarea perioadă, pe listă fiind şi spaţiul nostru din Bdul Ion Mihalache nr. 125. Tot în aceeaşi perioadă, articolele mele din presă au continuat să fie critice la adresa puterii, provocând nervozitate în exces! Presiunea de a abandona sediul din Bdul Ion Mihalache nr. 125 pare o combinaţie între intenţia unui politician de la putere de a-l cumpăra, poftind la el, şi obişnuitele şicane pe care guvernanţii le fac celor care-i critică. O combinaţie tipică între interese private pe seama statului şi represiuni asupra contestatarilor. Îmi cer scuze colegilor mei şi celor care vor avea mici încurcături cu mutarea sediului, dar asta e România zilelor noastre: relaţiile comerciale cu statul la bunul plac al puterii, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, libertatea de expresie – o poveste spusă la parada democraţiei. Aşa se comportă orice putere politică delirantă şi arogantă. Nemira, editura al cărei nume înseamnă fără linişte, a avut mereu o viaţă agitată, mereu în căutare de drumuri, dar totdeauna a ieşit din strânsoare mai puternică şi mai dornică de a mira lumea cu cărţile ei. Schimbi locul, schimbi norocul…”, scrie Valentin Nicolau, pe blog. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998