CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Efectul pervers al tacerii

0 comentarii / 1323 vizualizări / 10 iulie 2013

Inspectia Judiciara tace. Tace si nu face. Nu face ceea ce ar trebui sa faca intr-o situatie grava, cum este abuzul savarsit de procurori impotriva adolescentilor de la Liceul „Bolintineanu”. Si unde mai pui ca e recidiva. Aceiasi procurori au mai umflat, pentru a-i audia, si oameni bolnavi de cancer, luati direct din spitale. Pana la urma efectul acestei taceri vinovate este de tip pervers. Si o sa vedeti de ce.

Constitutia actuala pacatuieste prin multe ambiguitati. Unele vizeaza si statutul justitiei ca putere in stat. In Constitutie scrie ca procurorii se afla sub controlul ministrului Justitiei, in alte acte normative, cu putere mai mica decat a legii fundamentale, scrie insa altceva. Si anume, ca procurorii pot fi trasi la raspundere si, eventual, in teapa doar de catre Inspectia Judiciara. Care este o institutie a CSM. Si, cum nimeni nu a atacat, asa cum ar fi trebuit, la Curtea Constitutionala, norme care contraveneau legii fundamentale, situatia a ramas incurcata.

Pana una-alta, pana cand vom avea o noua Constitutie sau una revizuita, procurorii sunt stat in stat. Ei nu fac parte din puterea judecatoreasca pentru ca nu sunt judecatori, si nici nu au cum sa fie, dar nu sunt nici egali cu avocatii, asa cum ar trebui sa se intample intr-un stat de drept. Sunt o categorie socio-profesionala al carui singur stapan poate fi identificat in propria-i ierarhie, care, culmea, este stabilita politic. Asa cum s-a vazut si recent. Cand unul dintre „fructele” coabitarii a fost impartirea, intre presedinte si primul-minstru, a autoritatii privind desemnarea sefilor marilor Parchete. Desemnare politica. Si ce se intampla, ma rog, daca pe procurori nimeni nu-i poate judeca cand gresesc?

Se intampla abuzuri. Ingrozitoare. In timp ce multi procurori inceraca sa-si faca cu onestitate datoria, altii fac jocuri. Care pot fi politice sau pot fi jocuri de cariera. Ceea ce s-a intamplat in extrem de multe cazuri, care au starnit confuzie, scandal sau chiar repulsie, se datoreaza pur si simplu faptului ca, atunci cand un procuror greseste, el nu poate fi tras la raspundere, din cauza unei Constitutii confuze si a unor legi speciale, scrise cu rea-credinta, decat de asa-numita Inspectie Judiciara. Si ce este aceasta Inspectie Judiciara? O institutie din subordinea CSM. Si ce este CSM? Stim ce este. Un instrument hiperpolitizat in care, in continuare, puterea o detine Traian Basescu. Presedintele demis politic de popor. Iar pentru ca procurorii sa execute, fara sa discute, comenzi politice, este cat se poate de firesc ca, atunci cand deraiaza, cand fac exces de zel, cand incalca Codul de Procedura Penala, cand se dovedesc lipsiti de profesionalism sau cand se comporta, pur si simplu, ca niste scule politice, ei sa nu fie trasi la raspundere si sa nu fie pedepsiti.

Procurorii, astfel imunizati, lucreaza din birou, fac mii de dosare fara probe, prin intermediul carora ii incarca pe judecatori, culpabilizandu-i apoi pentru lentoare sau pentru sentintele de achitare si nenorocesc, in interes politic, de clan ori chiar in nume propriu, zeci de mii de oameni.

O intrebare este de tip exploziv. Ca de altfel si raspunsul. Cate sesizari a primit Inspectia Judiciara a Consiliului Superior al Magistraturii in ultimii ani? Cate a solutionat? Si, mai ales, cum? Cati procurori, dintre miile de procurori, au platit pentru incalcarea legii si pentru uriasele pagube aduse, direct si indirect, cetateanului roman?

Efectul pervers al neutralizarii Inspectie Judiciare este ca, la un moment dat, societatea, satula pana peste cap de abuzurile unor procurori, va incerca sa gaseasca un antidot. Si nu mi-ar face nicio placere sa descopar ca am cazut in extrema cealalta. Care ar insemna demonizarea procurorilor. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *