CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9483 RON DOWN | 1 USD = 4.3786 RON DOWN | 1 GBP = 5.8051 RON DOWN

Ei vor pamant!

0 comentarii / 1482 vizualizări / 17 mai 2013

Vom vorbi despre un cerc vicios. Despre o situatie care, pana in prezent, a parut a fi fara iesire. Si care se agraveaza pe zi ce trece. Ma refer la starea taranului roman. La o populatie rurala care reprezinta peste 40 la suta din totalul romanilor. Probabil recensamantul, atunci cand vom avea datele finale, va confirma acest procent. Ei bine, acesti oameni traiesc, cei mai multi, in mizerie ca efect al unui aparent paradox. Ei au pamant, dar nu au pamant.

Dupa decembrie 1989, s-a luat decizia politica ca cetatenii oraselor sa-si poata cumpara, la preturi foarte mici, locuintele de stat in care traiau. In ceea ce-i priveste pe tarani, ei nu au putut beneficia de aceasta masura. In schimb, li s-au dat mici loturi de teren, fara a le fi puse insa la dispozitie si mijloacele de a-l lucra.

Si ce s-a intamplat in cei peste 20 de ani care au trecut? Aceste mici proprietati agricole care au insemnat, in sine, o faramitare a agriculturii, au fost, la randul lor, in urma unor decese, impartite intre mostenitori. Ca efect al pauperizarii cronice a oamenilor de la sate, taranii nu au mai dispus de mijloacele financiare necesare pentru a efectua lucrarile de cadastru si a plati taxele notariale in scopul inscrierii terenurilor in cartea funciara. Mai mult, unele familii nici nu au mai reusit sa isi materializeze operatiunile de succesiune.

In cele mai multe dintre satele romanesti, saracia este cronica. Iar a doua realitate socanta este ca terenurile care le apartin taranilor sunt de multe ori nelucrate. Acoperite de balari. Romania importa alimentele de baza din Bulgaria, din Turcia, din state ale Uniunii Europene. La nivel national, sunt aproape doua milioane de hectare de teren aflate in aceasta situatie. Atat de mult teren nelucrat genereaza scenarii uluitoare. Iata un exemplu: un cetatean din Dambovita, observand ceea ce observam toti si am consemnat mai sus, le propune primarilor o solutie. Aceea de a achizitiona din China sau din Romania, daca cineva va fabrica, o aparatura speciala prin care toata aceasta uriasa masa vegetala, alcatuita din balariile de pe terenurile nelucrate, sa poata fi prelucrata si brichetata pentru a deveni in final combustibil. Daca cetatenii Romaniei nu se pot hrani muncindu-si terenurile, macar sa poata beneficia de ele incalzindu-se. Este o solutie de avarie. Importata din China. Din vremea in care China era inapoiata economic.

Iata de ce, in programul politic al USL, a fost integrat si acest angajament legat de rezolvarea problemei terenurilor si padurilor detinute de tarani. Si este evident ca, daca vrem sa repornim agricultura, inceputul nu poate fi facut decat prin reglementarea situatie juridice a pamantului. Pe masura ce situatia ar putea fi ameliorata in urma implementarii legii pe care am promovat-o, a gratuitatii primei intabulari, la bugetul statului ar intra mai multe impozite. Pentru ca nu poti impozita decat proprietarii cu acte. Si, indirect, bugetul ar fi alimentat si cu taxe rezultate dintr-o productie mai mare agricola. Ei, taranii Romaniei, vor pamant! (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *