El e misteriosul prim soț al Elenei Lasconi
1 comentariu / 3323 vizualizări / 23 noiembrie 2024
Despre actualul soț al candidatei Elena Lasconi se știu destul de multe, după ce presa l-a identificat ca angajat la Camera Deputaților, avocat la bază, oarecum ciudat, dat fiind că soția sa activează la Câmpulung, ca primar. Iubire cam de la distanță.
Despre primul soț al politicianei, și tatăl unicului copil al acesteia, se știu, însă, mai puține.
Lasconi a evitat discuțiile despre cel alături de care a fost doar 4 ani, de la 18 la 22 de ani, spunînd presei doar că dacă ar fi avut mintea de acum, ar fi divorțat de el a doua zi.
”Cu mintea de acum, aș fi divorțat a doua zi sau nu m-aș fi căsătorit deloc. Pentru că de foarte multe ori, când veneau prieteni la noi în casă, chiar dacă era evident că eu știam mai multe, că aveam păreri mai pertinente, simțeam că el e… inginer și eu… nu. Știi? Eu nu am pus niciodată etichete oamenilor pentru câtă școală au” spunea ea pentru Libertatea în 2019, dînd de înțeles că lipsa studiilor sale era un motiv de umilire a sa de către soț.
Ceva au în comun cei doi și azi, în afara fiicei Oana Florea.
Și anume, statutul de userist.
Absolvent al Universității din Petroșani și stabilit în Hațeg, Leontin Florea, fostul soț al Elenei, este membru marcant și propagandist fervent al USR, de ani buni.
Cîntăreț de muzică folk – și nu unul rău, după cum reiese din videoclipurile de pe Yotube – Leontin susține concerte, e relativ cunoscut în mediile artistice și își vizitează periodic fiica stabilită la Paris. E fan Pink Floyd și Dire Straits, a cîntat în deschiderea concertului Iris de la Zilele orașului Hațeg, în august, e anti-putinist înrăit și a fost la fel de înrăit susținător al Kamalei Harris în raport cu ”infractorul dovedit Donald Trump”.
Deși promovează USR și inițiativele sale pe contul lui de Facebook, pînă în acest moment el nu a ”mișcat” propagandistic în favoarea fostei sale soții, dar a făcut-o pentru Maia Sandu în campania recentă a acesteia. (B.T.I.)
Imagini Facebook
[…] Citește mai multe pe: https://inpolitics.ro/el-e-misteriosul-prim-sot-al-elenei-lasconi_1860084523.html […]