CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Elena Udrea, invitată de onoare la o dezbatere în Parlament despre viața în pușcărie

0 comentarii / 2722 vizualizări / 1 octombrie 2025

Fosta deputată Elena Udrea a revenit ieri în Parlamentul României, în calitate de invitată la dezbaterea „Reforma legii penale – prevenirea infracţionalităţii, condamnare justă, vindecare, reintegrare socială, revenirea la normalitate” organizată de Comisia pentru cercetarea abuzurilor pe marginea situației din închisori.

Aici fost prezentat proiectul de modificare a dispoziţiilor generale ale Legii nr. 254/2013, cu obiective clare: respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, promovarea reintegrării sociale şi modernizarea infrastructurii şi resurselor umane.
Preşedinta Comisiei, deputata AUR Laura Gherasim, a subliniat urgenţa schimbării: „În urma acestor vizite am constatat supraaglomerarea penitenciarelor, lipsa condiţiei de igienă. Este nevoie clar de eficientizarea justiţiei, nu doar luarea de măsuri pentru deţinuţi. Dacă vrem o Românie sigură, trebuie să începem cu educaţia, cu prevenţia şi respectul pentru demnitatea umană.”

Fostul ministru Elena Udrea, prezentă la eveniment, a vorbit din experienţa personală din închisoare: „Permisiile nu sunt un lux, sunt gîndite ca o modalitate de a păstra legătura cu familia, iar legătura cu familia este considerată modalitatea cea mai sigură, cea mai puternică de a aduce la reabilitarea deţinuţilor.” Ea a atras atenţia asupra aplicării abuzive a regulamentelor: „Modul în care se acordă permise este la discreţia conducerii penitenciarelor şi a ANP-ului. În realitate, doar 1–2% din deţinute au reuşit să primească permisie, deşi îndeplineau condiţiile.”

Udrea a pledat şi pentru alternative la închisoare: „Detenţia trebuie să fie ultima soluţie… ar trebui să se treacă la pedepse neprivative de libertate, pentru că s-a demonstrat că în detenţie oamenii se profesionalizează în infracţiuni, iar reinserţia lor este spre zero.”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a pus la rîndul ei accent pe lipsa unei politici penale coerente: „Aplicarea unor pedepse mai mari are repercusiuni asupra vieţii familiei şi asupra locului de detenţie, supraaglomerarea depăşeşte uneori şi 170%”. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998