CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Eroii de carton: PSD-ALDE lupta cu statul-paralel promovind pe sest legile SRI

4 comentarii / 6969 vizualizări / 22 iulie 2018

Vineri, într-un articol, atrăgeam atenția asupra unei manevre politice scandaloase din stirpea celor prin care legea gazelor a fost mascată amar de vreme în parlament, pentru că nu exista interesul ca marele public să afle conținutul ei. E vorba de legea prin care România a introdus pe șest o nouă definiție a terorismului, una fără corespondent în alte state și care deschide drum spre numeroase abuzuri din partea serviciilor secrete.

Prin modificarea legii 535/2004, parlamentul României a dat, cum spuneam, o definiție aiuritoare terorismului:

„Art. 1. – Terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea, care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea
naţională sau internaţională, sunt motivate politic, religios sau ideologic şi sunt săvârşite în unul dintre următoarele scopuri:
a) intimidarea populaţiei sau a unui segment al acesteia, prin producerea unui puternic impact psihologic;
b) constrângerea unei autorităţi publice ori organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act;
c) destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale.”

Așa cum arătam vineri, nimeni din presă, clasa politică, societatea civilă ori din rîndul organismelor externe nu s-a sesizat public în legătură cu această nouă poartă pentru abuzuri, cu excepția judecătorilor ÎCCJ, care au reclamat Curții Constituționale, iar aceasta le-a dat dreptate, barînd legea și retrimițînd-o parlamentului.

Marea problemă ridicată de modificare este în primul rînd felul în care a fost posibilă o asemenea decizie politică fără o dezbatere prealabilă serioasă, inclusiv în afara parlamentului.
Ca să vă faceți o idee mai clară despre cum s-a șmenuit legea, vom prezenta dezbaterea parlamentară, care a durat, cu totul, cîteva minute în Camera Deputaților, după ce trecuse tacit de Senat.

Să spunem din capul locului că singura minte lucidă – ori neatîrnată – din întregul parlament a fost cea a UDMR, care a refuzat să o voteze și a atras atenția în plen asupra gravității prevederilor nou introduse, iar CCR le-a dat ulterior dreptate.

Astfel, pe 16 mai, au avut loc ”dezbaterile generale” asupra legii (ghilimele se impun de la sine), de fapt fiind vorba doar de opoziția manifestată de deputatul Márton Árpád-Francisc:

”UDMR-ul este convins că lupta împotriva terorismului, mai ales în formele sale actuale, este una foarte importantă. Totodată, noi suntem convinşi şi am militat întotdeauna pentru ca toate directivele din această Uniune Europeană să fie preluate în legislaţia românească, pe cât posibil, conform textelor directivei. Din păcate, noi avem nişte obiceiuri – zicem noi – nu prea bune. Una este că multe din astfel de directive nu sunt preluate repede, conform prevederilor directivei, iar cealaltă problemă, că mai inventăm, mai transcriem, le facem mai româneşti şi devin cu totul altceva decât este textul directivei. Ne aflăm în această situaţie, exact în această situaţie, şi în aplicarea acestei directive despre care vorbim astăzi. Punctul meu de vedere este că, atât textul actual în vigoare al art. 1, cât şi textul directivei sunt mai clare şi mai concrete faţă de ceea ce a reuşit iniţiatorul român să scrie pe hârtie. Dau citire doar acestui art. 1 care defineşte terorismul. Încercaţi să-l înţelegeţi. „Terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea…” – ameninţare cu privire la inacţiune – „… care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea naţională sau internaţională sunt motivate politic, religios sau ideologic şi sunt săvârşite în unul din următoarele scopuri…” – şi urmează, într-adevăr, scopurile care sunt preluate din directivă. Încă o dată spun, am avut amendamente – ori menţinem textul actual din lege ori preluăm integral textul definiţiei din directivă. Din păcate, în comisie nu s-a votat niciunul dintre aceste amendamente. O să susţin amendamentul respins, care face această preluare a textului directivei. Vă mulţumesc”.

Evident, amendamentul a căzut la vot, iar legea a fost votată fără probleme, sub președinția de ședință a lui Gabriel Vlase, actualul șef al SIE.

După vot, Marton Arpad a ținut să puncteze pentru ultima dată, deși, de acum, era inutil.

”Grupul nostru parlamentar a votat împotriva acestei legi, din cauza definiţiei neclare, confuze, a terorismului; care nu este nici clară şi nici în acord cu prevederile din directivă. Va putea fi folosit acest articol pentru alte abuzuri pe care le cunoaştem. Şi ar fi bine, spunem noi, ca autorităţile competente să caute teroriştii nu în sânul comunităţii noastre, ci în sânul acelor comunităţi care comit astfel de acte în întreaga Europă şi în SUA”.

Așa s-au derulat, la foc automat, în parlamentul României pseudo-dezbaterile asupra unei legi de o importanță crucială, cea privind combaterea terorismului.

Să mai spunem, în treacăt, că pînă și felul cum s-a votat spune ceva: PSD – total favorabil, PNL – total favorabil, USR- total favorabil, ALDE – total favorabil, Minorități – total favorabil. Unanimitatea aceasta rarisimă a fost stricată un pic de PMP, care s-a abținut prin 7 deputați și a votat favorabil printr-unul.
Singurul partid care a votat complet împotrivă a fost UDMR.

Concluzia amară, cel puțin în cazul PSD și ALDE: lupta cu statul-paralel e excelentă, dar numai pînă nu se ajunge la riscul lezării intereselor serviciilor.
Acolo, filmul bătăliei se rupe brusc. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Tel Drum a fost inventat de SRI, KGB, GRU sau Mossad ? Dragnea singur nu pare de loc capabil de o smecherie atit de complicata.Dintre toti politicienii din utimii 28 de ani Dragbea pare a fi cel mai nul, mediocru, sters, daca nu cumva cretin de-a dreptul. Cine il foloseste pe militistul mustacios ? Si Kovesi de ce nu reusit nimic cu dosarul Tel Drum ? Din prostie sau din coruptie ?

  2. Adoptarea modificarilor la Legea nr. 535/2004, in forma in care au fost votate ele recent, dovedesc inca o data, daca mai era nevoie, faptul ca INTREAGA asa-numita ‘clasa politica’ romaneasca este compusa din acelasi tip de deseu uman, insalubru si ofensator la adresa demnitatii umane, INDIFERENT de siglele si sloganurile care – pretind ei – i-ar deosebi in vreun fel.

    Din 1989 si pana astazi, s-au succedat doua generatii de asa-zisi ‘politicieni’, in realitate niste scursori pestilentiale provenite din leprozeria intitulata inainte de ’89 P.C.R. Desi istoria le-a dat o sansa in ’89 sa-si schimbe si naravul, nu doar parul, jegurile umane provenite din spalatoria de creieri Stefan Gheorghiu nu au avut curajul sa-si ia soarta in maini si sa judece cu capul lor ce e mai bine pentru aceasta tara.

    Sindromul profund de sluga le este atat de adanc inoculat in strafundul fiintei lor incat imediat dupa ’89, disperati de dimensiunile infinite ale libertatii nesperate adusa Romaniei de lovitura de stat, si-au cautat la repezeala un nou stapa si i s-au pus neconditionat la dispozitie.

    La inceput, acesta s-a chemat Ion Iliescu, tovaras de nadejde din rezerva de partid care, uns fiind cu toate alifiile comuniste si lipsit de miza personala in lipsa unei familii cu copii (oare unde am mai auzit noi de familii care au ‘colectionat’ case in lipsa posibilitatii ‘biologice’ de a avea copii, in contextul in care sinistra familie JOHANNIS – caci despre ea este vorba – s-a ocupat un numar de ani cu plasarea de copii romani spre adoptii internationale, deci daca ar fi avut un cat de mic gand bun si daca si-ar fi DORIT cu adevarat copii, exista posibilitatea de a infia unul sau mai multi copii, dar atunci ei nu ar fi castigat nimic la acea ‘tranzactie’) a fost suficient de perfid incat si-a lasat camarazii sa fure ca-n codru si dupa aceea i-a condus din ‘dosare’.

    Ulterior, cand Romania a aderat la organizatii internationale sigure (NATO, UE) cancelariile occidentale au capatat increderea ca pot incepe ‘calarirea’ acestei tari bogate, avand deja ‘cheile’ de control necesare, astfel incat lepadaturile ce-si zic politicieni au gasit o alta sluga careia sa i-o su*a (conform declaratiilor proprii ale boschetarului drojdier Basescu, mandru ca o su*e doar unui singur licurici) si echilibrul oligofreniei politicienilor romani a fost restabilit. Mai mult chiar, pentru a fi sigur de rezultatele felatiei prestata de licurici mari si strategici politicienilor romani, aceeasi japita sinistra numita T. Basescu a inceput sa ‘adauge’ la legi si sa dea mana libera unor servicii corupte si putrede in esenta lor intrinseca.

    Astazi, noi, poporul, asistam letargic la preluarea acestei tari cu totul, pe baza deplinei conivente intre: scursurile numite ‘politicieni’, serviciile mizerabile care au parasit definitiv scopurile pentru care au fost create si o shleahta de asa-zisi ‘ambasadori’, in fapt niste infractori ordinari care traficheaza influenta lor prin intermediul unor slugi autohtone odioase, cumparand extrem de ieftin o influenta care este posibila numai prin coniventa amintita.

    Trist este ca vina ne apartine noua, poporului, care lasam prin letargia cu care (nu) intervenim ca toate aceste lucruri sa se intample, si ne rezumam la postura de spectatori si, uneori, comentatori ai evenimentelor care ne otravesc zi de zi viata in propria noastra tara, amanetand insa definitiv si viitorul acestei tari, adica amanetand, in fapt, viata copiilor nostri.

  3. Securitatea e in toate cele ce sint si in cele ce miine vor ride la soare… Amin!

  4. Excelent comentariu, d-le Iorgulescu!Din pacate, va trebui sa ne obisnuim cu actuala stare de lucruri fiindca „poporul”, in marea lui majoritate, este exact la fel ca liderii descrisi de dumneavoastra!

Scrie un răspuns la Marchizul de Sade Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998