Jurnalistul Cornel Nistorescu sugerează că da. Într-o postare din 17 septembrie, pe Cotidianul.ro. Şi că, prin urmare, el nu ar fi altceva decât un nou om al sistemului. Asemănător cu Traian Băsescu. Şi asemănător cu Victor Ponta. Şi cu mulţi alţii. Dacă aşa stau lucrurile, este extrem de grav. Rămân însă în aşteptare. Vreau să văd de ce probe dispune, în acest sens, Cornel Nistorescu.
Timp de zece ani, la preşedinţia României s-a aflat un om al Securităţii. Cum declară acum, la capătul “călătoriei”, ofiţerul de caz al lui Traian Băsescu, Silvian Ionescu, unul dintre conducătorii Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii ceauşiste şi cel care îl avea sub control direct pe comandantul de cursă lungă atunci când acesta a fost plasat ca şef al reprezentanţei Navrom la Anvers.
Acest uriaş schelet din dulap, din dulapul lui Traian Băsescu, l-a legat de mâini şi de picioare în raporturile sale cu serviciile secrete, făcându-l dependent de acestea. Atunci când lăsa impresia contrară, şi anume că el le dirijează, le controlează, nu făcea altceva decât să se cocoşească pentru a ascunde adevărul.
A urmat domnul Victor Ponta şi el recrutat de serviciile secrete şi, evident, socrul său, Ilie Sârbu, om cu ştate vechi, tot la DIE. Şi cine ştie câţi mai sunt.
Dacă domnul Cornel Nistorescu se va învrednici să vină, nu numai cu o acuzaţie gravă la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, ci şi cu dovezi că aşa stau lucrurile şi că acesta deţine gradul de colonel ca ofiţer acoperit, atunci lucrurile sunt atât de grave încât am curajul să afirm că, în România, democraţia, atâta cât a fost, este pusă pe butuci.
Un stat în care unul sau mai multe servicii secrete conduc şi dirijează toate lucrurile importante care se întâmplă, nu poate fi decât un exemplu de lipsă de transparenţă. Pentru că, prin definiţie, serviciile secrete, de aceea sunt secrete, pentru că nu lucrează pe faţă. Ori, lipsa de transparenţă în deciziile politice reprezintă o trăsătură fundamentală a statului totalitar. Indiferent cum încearcă acel stat să-şi mascheze adevărata substanţă.
Dacă nu ne aflăm într-o democraţie, atunci nici alegerile nu pot fi vreodată libere. Şi ele sunt tot dirijate. Societatea nu se orânduieşte aşa cum doresc cetăţenii ei, ci altfel. Aşa cum doresc serviciile secrete. În aceste condiţii, de ce ne-am mira că cei mai mulţi români îşi manifestă dispreţul şi neîncrederea în raport cu clasa politică. De câte ori au ales un politician, au crezut că fac un lucru bun. Şi de câte ori au crezut că fac un lucru bun, s-au trezit că au pus la conducere, nu un reprezentant al lor, ci un om al sistemului.
Dar este Klaus Iohannis, cu adevărat, un om al sistemului? Ar fi atâta de tragic încât mă încăpăţânez să cred că este doar victima unei oribile calomnii. El a fost ales tocmai pentru că le-a creat românilor speranţa că vine din afara “sistemului” şi că, mai devreme sau mai târziu, îi va pune capăt, România urmând să devină şi ea un stat normal.
Cred că ne aflăm fix în punctul în care i se poate cere lui Klaus Iohannis să răspundă cât de poate de clar. Are sau nu are dreptate Cornel Nistorescu? Şi cred că şi Cornel Nistorescu are datoria să prezinte probe. (Sorin Roșca Stănescu)