CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

EXCLUSIV: Familia Basescu, in afaceri cu armament inca din decembrie 2008

0 comentarii / 1421 vizualizări / 24 septembrie 2009

Comisia de Apărare a Camerei i-a convocat din nou la audieri, marți, pe șefii serviciilor secrete ale Armatei și Internelor, precum și pe miniștrii de Interne și Externe, în lumina unor noi informații explozive care au fost relevate pe parcursul anchetei din scandalul armelor. Acestea demonstrează că implicarea familiei Băsescu în afacerea muniției de la Băbeni datează de anul trecut și nu de la începutul acestui an, conform versiunii oficiale susținute de protagoniștii scandalului. (B.T.I.)Incheierea afacerii a fost „mutata” cu o lunaPotrivit informațiilor intrate în posesia Inpolitics, în cadrul audierilor derulate pînă acum de comisia de Apărare a apărut mai multe elemente spectaculoase. Unul dintre acestea, poate cel mai important, e faptul că înțelegerea dintre firma Oxo Network Corporation, aparținînd lui Cornel Purcărea și firma Ice Age, a copiilor lui Mircea Băsescu nu a fost încheiată în ziua de 19 ianuarie, a.c., așa cum a susținut Purcărea, ci mult mai devreme. Firma Ice Age care o avea drept acționar important pe fiica lui Mircea Băsescu, Raluca, reamintim, a prestat pentru Oxo serviciul de depozitare a muniției aduse cu vaporul din Taiwan, pe 14 ianuarie a.c. și descărcată pe 16 ianuarie pentru a fi delaborată la Băbeni. Purcărea spune că a contactat firma nepoatei președintelui abia după descărcare și a încheiat contractul de depozitare pe data de 19 ianuarie, adică trei zile după descărcare, timp în care containerele fuseseră păzite de firma de pază a lui Tiberiu Urdăreanu. Numa că, așa cum spuneam, în cadrul audierilor, comisia de Apărare a primit documente care atestă că respectivul contract dintre Oxo și Ice Age fusese încheiat încă de pe data de 19 decembrie 2008, cu trei zile înainte de investirea guvernului Boc. Lucru care aruncă într-o nouă lumină declarațiile oficiale de pînă acum, ale celor implicați și duce spre o nouă audiere a șefilor serviciilor secrete din Armată- Gheorge Savu – și Interne – Gelu Drăjneanu -, precum și a ministrului de Externe Cristian Diaconescu – în subordinea căruia se află Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor( ANCEX) – și a ministrului de Interne, Dan Nica. O altă nelămurire deja exprimată a membrilor comisiei este faptul că ANCEX a autorizat firma OXO să facă operațiuni de import de produse militare la aproape o luna dupa ce vaporul a ajuns în portul Constanța. De asemenea, s-a aflat la audieri că, pe timpul staționării containerelor în port, niciun serviciu de informații nu a verificat conținutul acestora.(Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998