Exclusiv – Pavel Abraham: ”Basescu vrea sa atraga tinerii la vot cu droguri”
0 comentarii / 1526 vizualizări / 22 septembrie 2009
Fostul șef al Agenției Naționale Antidrog, Pavel Abraham, se declară șocat de propunerile asumate de președinție privind legalizarea drogurilor și a prostituției și spune că asistăm la o încercare disperată a președintelui de a capta simpatia electoratului tînăr, numai că „are consilieri slab pregătiți și face o mare greșeală, pentru că la vot nu vin tinerii, ci părinții oripilați ai acestora!”(B.T.I.)”Un experiment testat la alegerile europene de Elena Băsescu”Pavel Abraham afirmă că în spatele manevrei prezidențiale privind legalizarea drogurilor se află, mai mult ca sigur, dorința de a capta interesul și simpatia segmentului electoral tînăr. „E vorba de un experiment electoral care a fost testat, în prealabil, la alegerile europene de către Elena Băsescu, iar acum „antrenorul” domnișoarei, adică domnul președinte, preia tema și încearcă să o utilizeze în propriul folos pentru că, nu-i așa, s-a dovedit a fi un succes. Numai că face o mare greșeală domnia sa, are consilieri slab pregătiți dacă l-au sfătuit așa ceva, nu a luat suficient pulsul opiniei publice…Pe de o parte, la vot nu vin tinerii, ci părinții oripilați ai acestora, iar pe de alta, eu am efectuat studii temeinice din care rezulta că tinerii nu sunt, în general, favorabili unei asemenea perspective”. Fostul șef al Agenției Antidrog, desființată în mandatul lui Bsescu, mai spune că legalizarea drogurilor ar transforma România în unica țară care face acest lucru și ar spori exponențial numărul consumatorilor și, mai important, al traficanților. „La noi sunt peste 35.000 de depedenți de droguri și peste 300.000 de consumatori mai mult sau mai puțin ocazionali, oricum numărul e în continuă creștere. Se înregistrează, deja, nenumărate cazuri de români care merg în Olanda doar pentru a-și procura de acolo droguri, același fenomen, dar invers, s-ar putea întîmpla în cazul legalizării drogurilor la noi, în sensul că România ar deveni țară de destinație pentru „turiștii drogurilor” din întreaga Europă. Ceea ce ne deosebește, însă, de Olanda e faptul că România nu mai acordă asistență socială pentru consumatorii cu probleme, s-a distrus tot ce s-a făcut pînă acum, mai ales după desființarea ANA, nu mai există nici baza de date referitoare la dependenți, nu mai există metadonă, nu se mai distribuie seringi, sunt 47 de centre anti-drog care nu mai funcționează de un an și se așteaptă să fie desființate. În plus, există decizii care se bat cap în cap: recent, guvernul, prin ministerul Sănătății, a promis măsuri împotriva magazinelor recent apărute care comercializează plante etnobotanice, halucinogene, care sunt mai puțin periculoase decît drogurile, iar președinția vrea să legalizeze drogurile în ansamblu. Oamenii aceștia nici măcar nu cunosc terminologia de specialitate, pentru că nu există droguri ușoare și mai puțin ușoare, ci droguri de risc și de mare risc. Vom fi coada lumii, ultima din 172 de țări care au semnat pentru meținerea interdicției legalizării drogurilor, și asta doar ca o jertfă pe altarul intereselor electorale!”. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza