Ştiţi ce şi-au reproşat toate guvernele care au pierdut alegerile după ’89? Că nu au comunicat mai eficient! Cu alte cuvinte, că nu au vorbit cu poporul mai des şi mai pe înţelesul acestuia. Deşi toţi au plătit cohorte de specialişti în PR, jurnalişti şi formatori de opinie. Şi mai toţi au stat ore în şir pe scaunele din studiourile de televiziune, explicând naţiunii cât de tari sunt ei, cât de performanţi şi capabili.
Aşa că nu e de mirare că Victor Ponta a tras nişte învăţăminte din istoria recentă a gestionării guvernării. A decis să reducă la minim rolul „traducătorilor”, a jurnaliştilor şi analiştilor care tălmăceau norodului, postfactum, ce înseamnă mai exact legea x sau decizia y. Aşa că îşi consumă mult timp informând, explicând, reexplicând, lămurind. Unii spun că prea mult timp, chiar. Şi că ţara nu poate fi condusă de la televizor. Sigur, dar deocamdată, audienţele emisiunilor în care e invitat arată că românii, în aşteptarea faptelor, nu s-au săturat încă de vorbe.
Important e că prim-ministrul pare să fi înţeles că trebuie să-i explici omului ce naiba faci tu acolo, în turnul tău de fildeş de la Palatul Victoria. Şi chiar dacă n-o să priceapă mare lucru, măcar nu va mai avea senzaţia că e ignorat total şi că singurul lui rol în toată povestea este să afle şi să respecte sau să suporte deciziile tale. Aşa cum i s-a-ntâmplat în ultimii ani când, liniştit de TB că România nu va intra în criză, că nu vrea muşchii lui, l-a auzit brusc pe acesta comunicându-i că, de a doua zi, o să câştige mai puţin cu 25%, asta în cazul în care nu va fi dat afară, pe motiv de redus cheltuieli cu personalul. Bun sau nu la ce făcea, serios sau terchea-berchea, dedicat profesiei sau doar un gras care stă în cârca slabului, cum s-a exprimat acelaşi locatar de la Cotroceni, a suportat efectele unei hotărâri pe care n-a înţeles-o. N-a putut comenta sau obiecta, decât la el în sufragerie. Sigur, au făcut-o în numele lui, opozanţii politici, dar asta nu i-a îmbunătăţit viaţa.
Aşa că demersul premierului de a povesti cum stă treaba cu banii României în 2013, pe înţelesul poporului, n-a fost o idee rea. Lui Cristian Preda i se pare o vulgarizare, de parcă pe el l-au trimis în Parlamentul European doar profesorii de la Sorbona! Sigur, e (şi) un exerciţiu de imagine. Bine ambalat în cuvinte simple, inteligibile, rostite de un Victor Ponta degajat. Dar dincolo de asta, a fost şi o multaşteptată mostră de transparenţă. Una care să ne arate pe şleau câţi bani avem sub saltea, de unde provin şi pe ce îi vom cheltui. La cine suntem datori şi cu cât. Şi, important, câţi bani vom mai împrumuta anul ăsta pentru viaţa de zi cu zi. A încercat (şi sondajele de opinie ne vor arăta în ce măsură a reuşit) să dea senzaţia că, deşi nu urmează o perioadă roză, ea nu va mai fi marcată de austeritate brutală şi aplicată otova, ci de o mai mare grijă pentru cheltuirea banului public. N-a prea vorbit, din păcate, despre locuri de muncă, reducerea evaziunii fiscale şi recuperarea imenselor sume furate în ultimii ani. A folosit, însă, de mai multe ori cuvântul „disciplină”, se ştie că românii sunt înnebuniţi după ea, mai ales când se aplică altora!
Sigur, e posibil ca totul să rămână în căsuţele frumos colorate de pe foile premierului şi, la sfârşitul anului, să constatăm că iar s-au aruncat bani pe fereastră pe maşini, televizoare, tablete, deplasări în străinătate, angajări nejustificate în aparatul de stat, în timp ce baronii , baroneţii şi vicebaroneţii centrali sau locali şi-au mai construit un castel. Dar măcar vom avea o idee mai puţin subiectivă asupra diferenţei între ce şi-a (şi ne-a) propus guvernul şi ce-a fost în stare să realizeze.
PS. Un plus pentru că, tot în premieră, cred, un şef al executivului n-a mai dat vina pe „greaua sau dezastruoasa moştenire”. (RaduHerjeu)