Raportul Curții de Conturi asupra situației din televiziunea publică scoate la iveală o situație halucinantă, care explică, dincolo de managementul prost, care este adevărul dramatic din spatele uriașei datorii a TVR. Potrivit experților Curții, TVR este, de ani de zile, o instituție hermafrodită, iar acest statut aiuritor a fost conservat cu maximă grijă de mai toate guvernările post-decembriste, asigurînd cadrul perfect pentru jaf ca în codru.

Ce înseamnă o instituție-hermafrodită? Înseamnă, în exprimarea specialiștilor Curții care au anchetat activitatea ultimilor 6 ani, că TVR, prin cadrul legislativ care i-a fost hărăzit, nu este nici societate comercială, nici instituție publică, nici companie autonomă. Este o struțo-cămilă perfectă, sau, dacă vreți, nici cal, nici măgar. Un ”animal” care a fost exploatat la sînge, însă, de ultimii trei președinți, Tudor Giurgiu, Alexandru Sassu și Alexandru Lăzescu, pînă la o datorie de cca.140 de milioane de euro la 31 decembrie anul trecut.

Ce spune Curtea de Conturi:

”Prin Legea nr.41/l994, privind organizarea și funcționarea TVR, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost stabilită în mod clar forma de organizare și funcționare a entității, fie ca instituție publică, potrivit prevederilor Legii privind finanțele publice nr. 500/2002, fie ca societate comercială, în baza prevederilor Legii privind societățile comerciale nr. 31/1990, fie ca regie autonomă, astfel cum este reglementat prin Legea privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale nr. 15/1990, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, a fost și este necesară amendarea corespunzătoare a legii, în scopul funcționării entității fără echivoc, potrivit cerințelor legale specifice fiecăreia dintre formele de statut juridic adoptat” se arată în raportul Curții, intrat în posesia Inpolitics.

Care au fost consecințele acestui statut ambiguu?

”Acest mod de organizare atipic a creat, practic, premisele ca utilizarea surselor financiare, constituite din alocații de la bugetul de stat și din venituri proprii, să nu fie sub incidența strictă a prevederilor legale aplicabile diferitelor entități, funcție de forma de organizare a acestora, SRTV neavînd un statut juridic clar.
În acest sens, menționăm situația taxei pentru serviciul public de televiziune (taxa tv) percepută de la persoanele fizice și juridice din România în calitate de beneficiari ai acestui serviciu, ce reprezintă cea mai importantă sursă de finanțare a activității SRTV.
Modul de utilizare a acestei surse de finanțare nu este reglementat în mod clar și unitar. Astfel, prin Legea nr. 41/l994, această sursă de finanțare a fost definită ca venit propriu, drept pentru care SRTV a efectuat cheltuielile în sistemul specific societăților comerciale fără a fi supusă rigorilor din domeniul finanțelor publice, în timp ce legea privind finanțele publice include în categoria veniturilor bugetare și taxele, acestea din urmă fiind definite ca „suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public” se mai arată în raportul Curții.

Și urmează explicația-cheie a dezastrului:

”În lipsa unui cadru legal clar și restrictiv în ceea ce privește efectuarea cheltuielilor precum și prin neimpunerea unor indicatori de performanță manageriali, echipele aflate în decursul timpului la conducerea SRTV (Consiliu de Administrație, Președinte-director General și Comitetul Director) au stabilit propriile viziuni și proceduri de organizare a activității televiziunii publice, dar în lipsa unei strategii coerente de funcționare a SRTv pe termen lung au fost create premisele lipsei de performanță financiară a entității, care a condus la situația gravă din prezent”.

Restul informațiilor din raport nu mai constituie o surpriză.

Fie că e vorba de faptul că, deși intrase deja pe pierdere accentuată, TVR a procedat exact pe dos, începînd o amplă expansiune din 2006, cu înființarea de noi canale, toate jalnice din punct de vedere al ratingurilor, cu angajarea de oameni noi și cu introducerea de facilități salariale incredibile în contractele de muncă. (Iată cîteva dintre sporurile care se dau în TVR: primă de vacanță (85% din indemnizația de concediu de odihnă), primă de fidelitate (pînă la 6 salarii minime pe unitate), primă de Crăciun și Paște (1 salariu minim pe unitate), indemnizație de pensionare (pînă la 8 salarii de bază), ajutor de accident (pînă la 3 salarii), spor pentru activitatea prestată sîmbăta și duminica (100%), spor de program de lucru fracționat (30%), indemnizație întrerupere concediu de odihnă (15%), compensații pentru concediere colectivă (pînă la 20 salarii) etc).

Fie că a fost vorba de achiziții megalomane de filme, meciuri ori alte programe care costau enorm și produceau mai nimic.
Fie că tendința a fost, în permanență, de a se da de lucru, păgubos, tuturor angajaților instituției, în locul unei restrîngeri eficiente a activităților pînă la depășirea perioadei de cădere economică.
Fie că firma de publicitate Splendid Media, a Cațavencilor mult iubitori de portocaliu, a găurit teribil bugetul instituției prin neonorarea contractului, dar și fără ca acesta să fie reziliat, conform legii.

Despre toate acestea presa ultimilor ani a relatat în permanență, fără ca cineva să ia, vreodată, măsuri concrete.

Poate ar mai fi de menționat ca realmente spectaculos doar faptul că, potrivit aceluiași raport al Curții, TVR se află în situația incredibilă de a nu ști cum se cheltuie propriile resurse, în interior.

De ce?

Iată:
”Evidența contabilă de gestiune realizată de SRTV nu asigură cunoașterea tuturor cheltuielilor directe de producție pînă la nivelul fiecărei emisiuni/program și nici pe fiecare canal component al organizației (TVR 1, TVR 2 etc), deoarece costurile interne de producție reprezentate de cheltuielile cu resurse umane de specialitate (editorial și tehnic-artistice) și cele cu utilizarea echipamentelor tehnice ale instituției sunt evidențiate doar la nivel global, fără a fi repartizate cu acuratețe și în mod riguros asupra fiecărui centru de cost reprezentat de o emisiune.
Lipsa reflectării exacte a consumului de resurse de producție, pe fiecare emisiune realizată, conduce la inexistența unui instrument foarte important de analiză comparativă dintre costurile înregistrate și audiențele obținute, instrument ce ar fi trebuit utilizat pentru luarea unor decizii manageriale care să vizeze creșterea performanței editoriale” arată experții Curții.

Comentariile devin, credem noi, de prisos. (Bogdan Tiberiu Iacob)