CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Explicatiile unor bizarerii: votul de duminica – o afacere franco-germana

18 comentarii / 27267 vizualizări / 29 mai 2019

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” Greu să nu îți vină în cap nemuritoarea butadă a genialului Mark Twain urmărind așa-zisa ”surpriză” furnizată de votul la europarlamentare. Atît doar că, în România, surprizele se produc exact cînd e nevoie maximă de ele, cu rigoare de-a dreptul matematică. A căuta explicații omenești într-o afacere electorală franco-germană înseamnă a nu înțelege nimic din marea politică.

În urmă cu vreo doi-trei ani, ambasadorul uitat de americani la București, Hans Klemm, aplauda absența din România a vocilor naționalist-eurosceptice care se ridicau tot mai vehement în Europa. Avea și motive să o facă. Peste tot, dar mai ales în Est, tot mai mulți politicieni curajoși denunțau sistemul uniunii cu două viteze, cu standarde duble și cu cetățeni de rang unu și doi, cu excepția României unde, de fapt, de la președinte la ultimul politician nu exista nici măcar o brumă de opinie proprie vizavi de funcționarea UE, necum atitudini dure eurosceptice.
De ce?
O explicație ar fi aceea că, la noi, politica a intrat, de mult și deplin, sub controlul serviciilor secrete, la rîndul lor încălecate de structuri externe.
Fără acordul lor, nu există nicio atitudine.

Un teren atît de gol a sfîrșit prin a îmbia, totuși, pe unii, așa se face că partide precum PSD și ALDE au îndrăznit să intre în corul criticilor europeni ai conducerii de la Bruxelles. La risc, ori pur și simplu neînțelegînd cum stau lucrurile în România.
S-au ars teribil.
Li s-a făcut o demonstrație de forță maximă, chiar dacă mijloacele au sfidat minimul bun simț și minima inteligență.
La cele mai neinteresante alegeri, pentru noi, au apărut ca din neant 3,2 milioane de alegători care pînă acum erau lipsă la apel.

Ne-am trezit cu 1,4 milioane de alegători pe liste suplimentare, de parcă în ziua respectivă respectivul număr de români ardea de dorul prezenței la urne, deși se afla cu treburi prin alte localități decît cea de baștină.

Am mai aflat de oameni care au stat și cîte zece ore în soare, la coadă la vot în diaspora. Acea diaspora care nu apucă, biata, să voteze indiferent cîte secții de vot i s-ar pune la dispoziție.

Rezultatul votului a consfințit un scor uriaș obținut de o alianță, USR-PLUS, care nu deține aleși locali, organizații județene, ba chiar membri, în ansamblu. PLUS declara, spre exemplu, înaintea alegerilor, un număr de 12.000 de membri. Le-ar mai fi trebuit încă 50% doar ca să acopere toate cele peste 18.000 de secții de vot. O alianță fără orientare doctrinară limpede, cu lideri șterși ori extrem de controversați prin prisma conexiunii cu serviciile secrete.
Dar care, iată, spulberă la vot, cu ajutorul unui segment nou-nouț de electorat, născut din spuma mării și venit în mod neașteptat la urne în pofida tuturor cercetărilor sociologice.
Despre PNL nu e cazul să discutăm, partidul a luat același procent ca și la precedentele alegeri, iar PSD aproape același număr de voturi ca în 2014.
În schimb, avem două partide, PMP și UDMR, victime sigure înaintea alegerilor, care au trecut pragul electoral în mod ”miraculos”.
PMP-ul lui Băsescu s-a tot deșirat de la înființare pînă aproape nu a mai rămas nimic din el, cu excepția unui cap de listă expirat și proaspăt trimis în judecată pentru colaborare cu Securitatea. Și a mai rămas amintirea dezvăluirilor din interior legate de modul în care serviciile secrete au băgat partidul în PE, în 2014, cu condiția promovării pe singurele două locuri eligibile a unor oameni ai sistemului. Iar serviciile se conformaseră rugăminții personale a lui Joseph Daul, liderul PPE și ocrotitorul lui Siegfried Mureșan.
Fără implicarea serviciilor, PMP nu trecea pragul nici acum cinci ani, cînd Băsescu încă era președinte, darmite acum, cînd a rămas o umbră.

De departe cel mai bizar caz e, însă, al UDMR.
Poate singurul care e punctat ca atare în presă, după alegeri, mai timid ori mai fățiș.
La 32% prezența la vot, în 2014, UDMR ia în jur de 6%. La 49% în 2019, tot așa. Cum e posibilă asemenea aberație, atît timp cît, se știe dintotdeauna, orice creștere a prezenței la vot afectează direct UDMR, partid regional?
Lumea observă acum, cu uluire, că UDMR a luat mai multe voturi decît la parlamentare, a luat în județe unde aproape nu există etnici maghiari și a reușit chiar să ia 926 de voturi într-un județ, Botoșani, unde există 14 etnici maghiari declarați, conform recensămîntului.

Demn de menționat că și Băsescu și Kelemen Hunor păreau extrem de siguri pe depășirea pragului mult înaintea centralizării voturilor. De unde atîta certitudine?

Explicația tuturor acestor mistere e simplă.

E suficient să privim tabloul european de după alegeri.

PNL, PMP și UDMR sunt membre ale PPE, partidul lui Merkel, și au adus cancelarului german o zestre de 14 europarlamentari. Mai în glumă, mai în serios, am spune că alți doi ar fi adus și PNTCD dacă ar fi candidat, fiind tot membru al PPE.
O zestre importantă, 8 oameni, aduce și PSD socialiștilor europeni, cei care își împart frățește, cu PPE, de ani de zile, hegemonia asupra Europei.
În fine, alți opt oameni aduce USR-PLUS în tabăra lui Emmanuel Macron, via ALDE, cărora e posibil să li se alăture și cei doi eurodeputați ai Pro România.

Niciun europarlamentar român nu merge către grupurile suveraniștilor, masiv reprezentate în noua componență a PE.
ALDE România, care ar fi putut face un asemenea pas, a furnizat încă o ”surpriză” a alegerilor, ratînd pragul electoral, deși toate sondajele o dădeau la 10-12% ori chiar mai multe procente.

Văzute de sus, alegerile de duminică se relevă a fi strict un război franco-german, iar noii eurodeputați români sunt, direct ori ba, oamenii lui Merkel ori ai lui Macron. Punct.

Iată ce spune un insider al PE, europarlamentarul PPE Traian Ungureanu, greu de bănuit, bunăoară a avea simpatii pesediste ori aldiste:

”Parlamentul European funcţionează, dar nu contează. E doar vitrina verbală organizată de structura fixă din spate, spre a face proba democraţiei în instituţiile europene. Aleşii dumneavoastră şi ai altora nu vor avea nici o putere într-un Parlament care decide ce a fost dinainte decis de birocraţia franco-germană a Comisiei Europene. Cei ce cred în continuare în paradisul lozincard al UE fie n-au de ales, fie n-au înţeles, fie n-au întîlnit realitatea dogmatică şi inepuizabilă a birocraţiei franco-germane. Şi poate e mai bine că n-au dat de ea. Căci, la sfîrşit, aşteaptă cianuros una şi aceeaşi concluzie: mai multă Europă, mai puţină democraţie! Europa pentru care au fost chemaţi la urne, pe fond de chiuituri progresiste, zeci de milioane de oameni nevinovaţi e tărîmul unui determinism strict şi pesimist. Comisia decide tot, sub supravegherea şi reglajul fin al marilor sacerdoţi inaccesibili – mereu germani sau francezi, mereu în Secretariatul Comisiei, al Parlamentului şi la vîrful Directoratelor. Aceste colosale bestii tehno-procedurale sînt motoarele şi instanţa ultimă ale Europei de aparentă vocaţie democratică. În rest, posturi, poziţii, oratori şi hîrtii fără urmări. Însumînd: Parlamentul European. Balsamul secret care asigură perpetuarea iluziei e un extract pe bază de oportunism. Nici unul din parlamentari nu va recunoaşte vreodată că joacă într-o farsă, mai ales dacă farsa e măgulitoare şi asigură reputaţia de binefăcător.”

Comisia decide tot, sub reglajul germanilor și al francezilor. O frază-cheie, care sintetizează perfect faptele.
Contează să fii într-una dintre tabere, altfel, pici între scaune, precum ALDE. Iar dacă ești prea mare ca să fii eliminat complet, cazul PSD, există alte metode. Cum ar fi cîțiva pumni în cap care să inducă schimbări de 180 de grade, peste noapte, în politica partidului.

Puterea votului onest continuă să rămînă o glumă proastă într-o țară ca România.

O țară în care apar sistematic pe liste 18,9 milioane de alegători, ceea ce ar însemna o populație totală de cca.23-24 de milioane de locuitori.

O țară în care alegerile sunt organizate, iar voturile filtrate, de servicii secrete militarizate, precum STS, care, de data asta, nici nu s-a mai obosit să simuleze o licitație pentru achiziția unui soft electoral, ci ne-a informat acum cîteva săptămîni, că se va folosi un soft creat de specialiștii AEP și ai STS. Unde oare au fost geniile IT ale STS la celelalte alegeri de pînă acum?

O țară în care cea mai mare parte a diasporei provine din bazinul electoral tradițional al PSD din Moldova ori Oltenia, oameni plecați la cules de căpșuni și la îngrijit bătrîni cu bani peste hotare, care devin peste noapte admiratori înrăiți ai PNL, PD ori USR-PLUS. Și care, în țară, erau mobilizați la vot de pesediști cu găleți de plastic și alte stimulente, dar peste granițe stau cu orele la secții, din spirit democratic, interesați profund de ce se întîmplă acolo unde nu se mai află.
O diaspora cu viziuni democratice, care însumează vreo 4-5 milioane de cetățeni, dintre care doar mai puțin de 700.000 și-au luat pașaportul CRDS, preferînd să voteze cu cărțile de identitate, pentru că locuiesc și lucrează, cel mai adesea, la negru.

Nu putem decît să încheiem reamintind spusele unui reputat comediant american, Lewis Black: ”De-a lungul vieții mele, am trecut de la Eisenhower la George W. Bush și de la John F. Kennedy la Al Gore. În ritmul ăsta, în cîțiva ani o să votăm legume”.

Ei și? Dacă e ordin de la Berlin/Paris/Bruxelles, cu plăcere. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

18 Comentarii

  1. „a reușit chiar să ia 926 de voturi într-un județ, Botoșani, unde există 14 etnici maghiari declarați, conform recensămîntului.”
    Este un bun exemplu de parazitare a dreptei, USR a canibalizat votanții PNL, care a obținut mai multe voturi decât atunci când USR nu există, în timp ce PMP-ul a crescut electoral după oficializarea colaborării bețivului securist cu Securitatea, iar UDMR a reușit să aducă la vot mai mulți maghiari decât au ieșit la recensământ.
    Poate că softul STS nu-i tocmai perfect.

    • De 30 de ani in Romania atat SRI cat si SIE, detinatoarele puterii adevarate stabilesc tinte, ataca mediatic intern si extern si arunca-n inchisoare politicienii care le pun in pericol puterea ilegala pe care o detin. Si mai nou se folosesc si de ONG finantate masiv de guvernele occidentale si corporatiile straine, ca trupe de asalt stradale impotriva adversarilor politici. In aceste conditii pentru ca Romania sa devina o democratie adevara si functionala trebuie ca Parlamentul sa voteze legi prin care: 1.SRI sa nu mai aiba voie sa desfasoare operatiuni financiar-economice de orice fel. 2. SRI sa fie demilitarizat si redus cu 5/6 din capetele de organe active in acest moment la nivelul cap organ/100.000 locuitori din Franta, Germania, Italia, USA, Spania, USA. 3.Toti ofiterii servicii-politie judiciare-procurori-judecatori care au lucrat pe baza Protocoalelor sa fie concediati cu interdictia de a mai activa in SRI, Politie, Parchete si Instante de Judecata si Mass-media. 4. ONG sa fie obligate sa-si transparetizeze finatarile din tara si strainatate. 5. ONG finantate din strainatate sa fie declarate Agenti de Influienta Externa. Fara aceste 5 masuri Romania va avea parte de acelasi balci politic instrumentat de SRI si SIE ca si pana acum.

  2. Este incredibil cate comentarii acre am vazut in ultima perioada. Argumente precum „poporul a fost manipulat, poporul a fost nerecunoscator, baronii au tradat, voturile au fost furate, s-au implicat serviciile, klingonienii si reptilienii,” sunt menite sa justifice infrangerea PSD prin orice mod, oricat de contradictoriu ar fi, numai sa nu fie acceptata premisa ca oamenii s-au saturat de actuala stare de fapt.
    In ceea ce priveste partidele nationaliste, la care va referiti? PNTCDul lui Pavelescu, UNPRul generalului Oprea, activistii familiei traditionale, partidul lui Vlad Tepes? Sau nationalistii aia de dreapta care ies doar sa bata homosexualii la GayPride?
    PS: TRU nu arata decat ca nu a inteles nimic din modul in care sunt configurate institutiile UE, iar dupa 4 ani de huzureala a aflat ca strugurii sunt acri!

    • Nu contestă nimeni oficial că Botoșaniul și Vasluiul au devenit fiefuri UDMR.
      Mii de voturi obținute de la 20 de votanți potențiali e opera lui Isus, ăla cu muia de pe net.

  3. Bine scris, adevarat si trist comentariul domnului B.T.I.

    • Autorul articolului e cel putin bizar. Problema e f simpla: vrem sa avem comisari europeni sau rusi? Cei de varsta mea isi amintesc cu groaza de anii 50 cand rusii de etnie semita faceau legea. Sper sa intelegeti de unde vine de fapt raul Planetei.

      • Raul planetei vine fin alta parte

  4. Cred că a fodt o înțelegere murdară între Dragnea şi baronii locali. În aceste județe, PSD a fost pe primul loc. Ce au primit în schimb? La alegerea preşedintelui Camerei, UDMR a propus un candidat propriu. Rezultatul? A câştigat PSD.

  5. Cel mai elocvent exemplu ca alegerile au fost facute de soft, este scorul UDMR. Mai multe voturi decat maghiari declarati. Si al;egerea lui klaun a facut-o tot softul. Restul sunt baliverne.

  6. Foarte buna naliza d-lui BTI!Intr-adevar, asa-zisa competitie intre grupurile politice din PE este o mascarada!De fapt , Comisia Europeana este condusa de Germania si Franta care fac jocurile in asa fel incat grupul popular, cel socialist si , mai nou, cel a lui Macron sa numeasca practic toti Komisarii!Tarile sau guvernele care nu se supun , sunt executate!Deocamdata, nu au reusit cu Orban si cu Polonia, dar cand vor reusi, s-a zis cu orice urma de opozitie in UE si vom trai sub dictatul oligarhiei poponaro-corporatiste…

  7. Mamã cât cãcat se mãnâncã in articolul acesta…

    • Nu te simți lezat, țara e plină de căcat.

  8. Romania este condusa 75% de SRI si 25% de SIE care la randul lor sunt conduse de americani, germani, francezi, englezi, israelieni, italieni, unguri….. dupa cum sefii si sefutii din SRI si SIE au fost racolati de CIA, BND, DST, MI5, Mossad….. Si asta pentru ca de la infiintarea Securitatii in 1947, Securitatea s-a infiltrat ofiterii acoperiti in toate palierele vietii sociale-politice-economice si culturale ale Romaniei. In Dec.89 dupa ce Securitatea i-au impuscat pe sotii Ceausescu aceasta s-a schimbat la repezeala doar numele in SRI dar a continuat sa lucreze astfel cu aceleasi metode ca si inainte. Cu toate ca cetatenii acestei tari sunt chemati la urne din 4 sau 5 ani, ei sunt chemati de pomana pentru ca Politica Economica-Financiara-Sociala este facuta in continuare de serviciile secrete deoarece SRI si SIE au ofiteri acoperiti infiltrati in Parlament, Guvern, Banci, Politie, Ministerul Justitie, Mass-Media, Sanatate, Educatie, Culte….. Si ceea ce este si mai grav, este faptul ca SRI are voie sa desfasoare activitati economice-financiare prin puzderia de firme acoperite necontrolate de nimeni ceea ce face ca intrega economie sa fie sub controlul SRI, Romania nefiind din acest punct de vedere o economie de piata cu adevarat ci un surogat. Iar atunci cand in urma votului popular vin la guvernare Partide Politice care prin masurile economice si juridice aplica reforme legale care vor duce in final la pierderea puterii totale pe care SRI si SIE o au in Romania, institutiile de forta reactioneaza in consecinta. SRI si SIE prin parghiile pe care le detin in Justitie si Mass-media stabilesc drept tinte politicienii care vor sa le distruga interesele si fact tot posibilul atacandu-i mai intai in presa si mai apoi deschizandu-le dosare penale masluite acestora pentru a-i baga la puscarie. Asa se explica de ce acum SRI si SIE s-au dat mana pentru rasturnarea PSD si Alde de la guvernare, de ce au fraudat alegerile euro-parlamentare si de ce Dragnea a devenit o tinta atacata in mod continu de 2 ani de zile si condamant la inchisoare in urma unui dosar penal trucat. Asta se intampla in Romania de 30 de ani de cand tot se mimeaza de zor democratia si cand toti liderii politici care au dorit sa Democratizeze cu adevarat Romania au sfarsit la inchisoare in urma unor dosare penale trucate, SRI-SIE-DNA-ICCJ-PICCJ facand Politie Politica pe fata. Ce e de facut pentru ca Romania sa revina la o viata normala in ceea ce priveste aceste doua servicii de informatii satanice??? 1. Data urgent o lege prin care Serviciile de informatii interne sa nu mai poata sa desfasoare activitati economie-financiare-culturale indiferent sub ce forma si mijloace. 2. Toti ofiterii sri-politistii judiciari-procurorii si judecatorii care au lucrat sub si prin protocoale concediati si sa li se interzica de a mai activa in serviciile de informatii, justitie, mass-media, politie si sa fac politica. 3. SRI trebuie desfiintat si construit de la Zero un Serviciu de Informatii Demilitarizat, cu un numar de ofiteri la nivelul mediei serviciilor din Franta, Germania, Anglia, USA, Italia si Spania raportat la 100.000 de locuitori. Pe langa parghiile pe care le au serviciile straine prin penetrarea SRI si SIE pentru a controla Romania politic-economic aceste servicii cat si entitati private occidentale au infiintat sute de Organizatii Neguvernamentale pe care le finanteaza cu zeci si zeci de milioane de dolari anual, ONG care sunt folosite si ele la aparitia unor miscari chipurile populare de strada care sa atace Guvernele Legal Alese de cetateni in urma alegerilor ori de cate ori aceste Guvernele iau masuri prin care vor sa stopeze profiturile uriase pe care firmele din occidentale le scot din Romania fara plata impozitelor legale catre statul roman. Asa se explica actvitatea miscarii #rezist care de 2 ani de zile s-a facut o tinta din a ataca PSD si pe Dragnea. De aceea Parlamentul trebuie sa voteze rapid o lege care sa oblice ONG sa-si declare sursele de finantare indiferent ca acestea sunt externe sau interne. Si aceste OMG sa fie declarate entitati de influenta externa in Romania. In concluzie fara stoparea controlului puterii politice-economice-sociale a SRI, SIE si a acestor ONG, Romania nu se va inscrie pe o fagasul democratiei reale cu o adevarata economie de piata durabila si solide. Aceasta fiind singura cale pentru ca Romania sa prospere si sa-si gaseasca locul printre natiunile demne si suverane.

  9. […] EXPLICATIILE UNOR BIZARERII: VOTUL DE DUMINICA – O AFACERE FRANCO-GERMANA […]

  10. Ma întreb : Oare rezultatul recentelor alegeri sa se fi datorat faptului ca PSD a deranjat dictatura bancară și dictatura multinaționalelor ?

  11. Ce afirma Gelu Visan!!! „PSD a fost capturat de Statul Paralel, Noua Securitate sau Servicii și de Multinaționale. PSD nu a pierdut alegerile. Au fost luate voturi de la PSD, dar și de la USR, și date la PNL, UDMR, PRO România, PMP, pentru a intra în Parlament. In trecut au fost alegeri in care, cu martori, am știut rezultatul alegerilor pe țară, la zecime, cu două ore și jumătate înainte de a se Închide urnele. Acum, de la PSD s-au luat minimum patru sute de mii de voturi, de la USR minimum trei sute de mii și redistribuite. Agenții cu tabletele, au avut rolul lor: de a influența rezultatul, de a mări cvorumul, dar și se a transmite din secții anumite lucruri. Singura greșeală pe care i-o imput lui Dragnea este că a plecat noaptea de la sediul PSD fără să facă numărătoarea paralelă. I s-a comunicat probabil că a pierdut și că va fi condamnat a doua zi, și a cedat. Era omenește să cedeze. În direct cu mine, la trei dimineața, Rareș Bogdan a transmis date după așa numită numărătoare paralelă de la sediul PNL, in care PSD, dupâ numărătoarea paralelă a PNL, avea cu totul alt procent, egal cu cel al PNL-ului de azi. Numărătoarea paralelă e o șmecherie inventată de Videanu pentru a masca accesul la Softul de numărare. In acest moment, pot doar să spun că sunt două partide, unul din ele fiind PNL, care au acces la soft in timpul alegerilor, in paralel cu STS. Ambele sunt in PE. Duminică noaptea a fost un compromis: vreți să băgați ProRomânia și UDMR, intrăm toți. A fost sacrificat ALDE, care de fapt trecuse pragul. Pentru cunoscători, cheia de final trebuie să bată și pe orizontală. Rezultatul real al alegerilor este următorul: PSD: 29%, USR 28%, PNL: 25%, ALDE: 6 %. Pro România, UDMR, PMP nu au trecut pragul. Înțelegerea a fost clară, procentele redistribuite astfel încât să îngenuncheze PSD și ALDE și pentru ca Dragnea să poată fi săltat ușor a doua zi. In urmă cu două săptămâni am primit un telefon și mi s-a spus că Dragnea a fost condamnat, sentința scrisă, iar lui Viorica Dăncilă i s-a comunicat acest lucru și că dacă îl va aduce pe Mazăre va fi președintă la PSD. S-a conformat. Este prima dată când nu am crezut, până duminică noaptea, când am primit din nou confirmarea. Era prea târziu. Atunci, în emisiune, am spus-o de multe ori, aproape pe față. Degeaba. Cărțile fuseseră aruncate, cătușele pregătite iar Softul mergea. La ora la care discutăm, o parte a Noii Securități controlează PNL, PSD, Pro România, PMP, UDMR, iar cealaltă parte USR. Prima e condusă de Helvigh, cea de-a doua de Coldea. Singurul partid rămas pe dinafară este ALDE, care va fi sfârtecat de PNL și ProRomânia. PSD a fost capturat cu totul de Helvigh, care a scăpat de frica schimbării de către Dragnea. Principalul motiv al condamnării lui Dragnea a fost războiul declarat împotriva Statului Paralel, care cuprindea și schimbarea legilor Serviciilor Secrete, inclusiv schimbarea lui Helvigh și Pahonțu, dar și războiul declarat dominației multinaționalelor in România. Dăncilă va anula OUG 114, dar și toate măsurile care deranjează multinaționalele. Nimeni nu mai are voie să vorbească despre Statul Paralel, Noua Securitate și Servicii, nici despre Multinaționale. PSD NU MAI EXISTĂ. LA ORICE TIP DE ALEGERI VA LUA PÂNĂ IN 20%, MULȚI LIDERI FIIND ȚINUȚI PRIN DOSARE. România a fost capturată definitiv, Securitatea controlând toate partidele. Tabăra lui Helvigh-Iohannis, paradoxal, mai are o singură problemă: Coldea și USR. Acesta va fi războiul următoarelor luni: Războiul între Helvigh și Coldea, un război între Securiști. Chiar că nu mai contează ce vrea Veorica, care l-a vândut pe Dragnea la colț de stradă: ea va face ce-i ordonă direct Helvigh și Iohannis. Opoziția este USR, Coldea și Cioloș, eventual Kovesi. IN LEGĂTURĂ CU RĂZBOIUL CU STATUL PARALEL, ACESTA S-A ÎNCHEIAT, MAI DEVREME DECÂT CREDEAM: A CÂȘTIGAT STATUL PARALEL, DRAGNEA, SINGURUL CARE RĂMĂSESE ÎN RĂZBOI CU EL, A FOST EXECUTAT, IAR LUI TĂRICEANU, CARE ORICUM SE ÎNMUIASE, ÎI VA FI RIDICATĂ IMUNITATEA.”

  12. Jenant ca unii dintre cei care au lăsat comentarii nu văd starea de degradare profundă in care au ajuns principiile morale care ar trebui să reprezinte, de fapt, idealurile societății românești. Chiar trebuie să credem că toți ne vor răul?Cum puteți explica evolutia statelor din jurul nostru, foste comuniste.Fara ajutorul financiar european nu am fi reușit sa depășim condiția mizeră impusă de guvernarile ,fals democratice ale fsn,pdsr,psd!Un lup bătrân de peste 70 ani ascuns in pielea unui ” miel torturat ” de protestele celor tineri care își doresc o Românie in care sa își poată crește copiii la standardele văzute, așa, între un cules de capsuni sau portocale si un drum de intoarcere intr un autocar rasunand a manele, pe la „ticalosii” de francezi,germani ,olandezi și de ce nu spanioli.Ar trebui, inainte de a căuta explicatii conspirationiste,sa vedem barna din ochiul (țara) noastră!Nu cred ca un om care poate sa asambleze un articol ca cel pe tema căruia am comentat cu totii nu poate sa vada diferențele de calitate a vietii dintre țările acuzate si România. Degeaba primim ajutor dacă îl risipim printr-o guvernare mizerabilă. Nu PNL și USR PLUS au câștigat, a pierdut PSD pentru că nu isi recunoaste slabiciunile.Un aticol menit,oare de de ma mir, sa dea vina pe capra vecinului!

    • Exceptând mama Rusia, cu al său FSB, niciun alt stat est european nu a păstrat intactă structura Securității staliniste.
      Uită-te cum au acționat polonezii împotriva japițelor lor securiste și abia după asta să mai mănânci căcat.

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998