CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Explodeaza bomba americana in cazul Caracal?

8 comentarii / 7841 vizualizări / 22 august 2019

Un anunț sec, dar interesant, azi, al Parchetului General din care aflăm că o delegație de înalți oficiali militari americani a venit pentru discuții cu șefii parchetului militar de la noi. Spunem interesant, pentru că nu puțini au observat că vizita are loc în contextul extrem de complicat al scandalului de la Caracal, care s-a produs sub nasul americanilor din baza de la Deveselu. Iar dacă vom adăuga un ingredient anume, vizita de azi devine de-a dreptul explozivă.

Ce aflăm azi de la Ministerul Public:

”Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

În cursul zilei de ieri, 21 august 2019, o delegație condusă de domnul colonel Ian Iverson, magistrat șef al Armatei americane în Europa, a efectuat o vizită la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Din partea Ministerului Public, la întâlnire au participat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casție și Justiție, domnul Dimitrie-Bogdan Licu, domnul general de brigadă magistrat Codruț Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, domnul general – locotenent magistrat Ion Alexandru, procuror militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare, domnul colonel magistrat Ionel Corbu, prim-procuror militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, precum și procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Din delegația americană au mai făcut parte domnii locotenent-colonel John W. Caulwell, șeful Diviziei Naționale de Drept de Securitate, și locotenent-colonel James Robert JR McKee, șeful Departamentului de Drept Străin, precum și dl avocat Flavius Graur-Vârtopeanu, ofițer de legătură la Ambasada Statelor Unite ale Americii.
Principala temă a întrevederii a fost reprezentată de cazuistica parchetelor militare și particularitățile urmăririi penale în acest domeniu specific de competență, în special din perspectiva acordurilor și tratatelor internaționale la care România este parte, referitoare la forțele sale militare aflate în teatre de operații în străinătate, în calitate de țară membră NATO, precum și la forțele militare străine staționate pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost relevată buna colaborare între instituțiile reprezentate de participanți și perspectiva dezvoltării acesteia, în limitele atribuțiilor legale”.

Practic, din comunicat aflăm că s-a discutat inclusiv despre situațiile în care justiția trebuie să se ocupe de militari străini aflați pe teritoriul românesc și care calcă strîmb.

Să ne întoarcem puțin în timp, pentru a înțelege cum e cu anchetarea militarilor americani.

În octombrie 2001, premierul Adrian Năstase și secretarul de stat Colin Powell au semnat Acordul privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, prescurtat SOFA.

Iată un extras din respectivul acord:

”1. România recunoaște importanța deosebită a controlului disciplinar exercitat de autoritățile militare ale Statelor Unite ale Americii asupra membrilor forței și a efectului pe care acest control îl are asupra pregătirii operaționale. În consecință, pentru îndeplinirea angajamentului de apărare colectivă România își exercită voința suverană de a renunța la dreptul prioritar de exercitare a jurisdicției sale penale(s.n.), în conformitate cu paragraful 3(c) al art. VII din Acordul NATO/SOFA.

2. Pe baza unor aranjamente speciale care pot fi făcute pentru infracțiunile cu gravitate redusă, sancționate prin amendă sau arestare pe durată mai mică de un an, forțele Statelor Unite ale Americii vor notifica autorităților române competente despre cazurile individuale care cad sub incidența prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol.

3. Când autoritățile române competente consideră că un caz grav, de o importanță deosebită și de interes major pentru România, impune exercitarea jurisdicției române, ele pot reveni asupra renunțării stipulate în condițiile paragrafului 1 al prezentului articol printr-o declarație scrisă către autoritățile militare americane competente, în termen de 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol.”

Conform acestui acord, deci, România s-a declarat dispusă să cedeze părții americane anchetarea militarilor care comit fapte penale pe teritoriul nostru, cu unele excepții definite mai sus.
În traducere, dacă într-o cercetare penală anchetatorii români se confruntă cu indicii ori probe că sunt implicați militari americani, ei sunt obligați să semnaleze asta părții americane, care preia ancheta, integral ori parțial, și decide măsurile care se impun.

Cine este colonelul Ian Iverson, magistrat șef al Armatei americane în Europa, și cu ce se ocupă el?

În SUA funcționează așa numitul Judge Advocate General’s Corps, ramura care se ocupă cu justiția militară, înființată de însuși George Washington.
Echipa de avocați și ofițeri din cadrul acestei magistraturi militare se ocupă cu investigarea delictelor, actelor de terorism și spionaj din Marină și Trupele Navale. (Fanii serialului american J.A.G, de la Judge Advocate General, sunt mai familiarizați cu acest gen de investigații)
Prin prisma funcției, Iverson este, deci, cel mai înalt responsabil cu anchetele privind militarii americani încartiruiți în bazele din Europa.

Comunicatul ministerului public care informează despre discuțiile de ieri cu americanii nu prezintă vreo dovadă că aceștia ar fi venit în urma scandalului Caracal, care a condus la speculații privind militarii de la Deveselu.

Și atunci despre ce vorbim aici?

Simplu: despre faptul că pînă acum, a mai existat un singur caz în care magistratul șef al Armatei americane în Europa a venit, însoțit de alți oficiali de calibru asemănător, pentru discuții cu șefii Parchetului Militar din România.

S-a întîmplat anul trecut, cînd, în cursul zilei de 9 mai, o delegație condusă de colonelul Gail A. Curley, magistrat șef în acea perioadă al Armatei americane în Europa, a efectuat o vizită la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, împreună cu locotenent-colonel Joseph J. Gowel – șeful Diviziei de Drept Internațional și Operațional, domnul James Robert JR McKee – șeful Departamentului de Drept Străin și Curt A. Parker – șef adjunct al Departamentului de Drept Străin.
Conform informării furnizate de ministerul public, a fost vorba de exact aceleași teme ca și acum, aproape cuvînt cu cuvînt:

”În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce țin de cazuistica parchetelor militare, particularități ale urmăririi penale în acest domeniu specific de competență, în special din perspectiva acordurilor și tratatelor internaționale la care România este parte, referitoare la forțele sale militare aflate în teatre de operații în străinătate, în calitate de țară membră NATO, precum și la forțele militare străine staționate pe teritoriul țării noastre”.

Întîlnirea a avut loc la cîteva săptămîni după ce, la începutul lunii aprilie, un grup de soldaţi americani de la Baza NATO Deveselu au provocat un scandal de proporţii, într-un club de noapte din Craiova, după ce au plecat fără să plătească, militarii intrînd în conflict şi cu poliţiştii care au încercat să aplaneze conflictul.
Dintre cei cinci, trei erau ofițeri, iar restul marinari, potrivit reprezentanților Bazei NATO Deveselu.
La vremea respectivă, reprezentanţii Marinei Americane au anunțat că incidentul va face subiectul unei anchete interne, exact cum prevede acordul SOFA.
Nu s-a mai auzit nimic despre incident, dar putem presupune că vinovații au fost pedepsiți exemplar de către justiția americană.

Întîlnirea de ieri – la care, demn de punctat, a luat parte și Procurorul General, absent anul trecut – are loc tot la cîteva săptămîni de la declanșarea unui scandal ale cărui așchii ating Deveselu.

Simplă întîmplare? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. Tot azi, în regim de urgență, miss Birchall cere modificarea legislației penale în așa fel încât astfel de cazuri să fie de competența exclusivă a DIICOT, nu a cine știe cărui om simplu, nepus în temă.

  2. Intr-o zi, o sa ni se ia si dreptul de a mai exista. Nu suntem departe….Poporul asta nu mai are demnitate? De ce nu iese in strada sa vocifereze pentru vanzarea tarii de catre sasul gangav, de tergiversarea „anchetei” de la Caracal, care se duce pe cai nereale si care se va incheia cu condamnarea lupului?
    .

  3. Nu inteleg cum de a lipsit dna Ana Birchall de la intalnirea cu pricina. La cat colonet se afla acolo, la o singura masa, sunt convins ca -ar fi placut mult de tot pentru ca sa participle si dansa. La discutii

    • Nu numai la discutii …

  4. […] cu șefii parchetului militar de la noi”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul Inpolitics.ro. Amintind că vizita delegației americane vine în contextul cazului de la Caracal, care a avut loc […]

  5. […] cu șefii parchetului militar de la noi”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul Inpolitics.ro. Amintind că vizita delegației americane vine în contextul cazului de la Caracal, care a avut loc […]

  6. Q.E.D. Asa cum credeam si eu tot scandalul Caracal trebuie sa se sparga EXCLUSIV in curtea coloniei …G.I. n-a mancat usturoi…gura nu-i miroase…in cel mai rau caz va fi tratat in US cu apa de trandafir sa nu-i miroase gurita…

  7. […] „Un anunț sec, dar interesant, al Parchetului General din care aflăm că o delegație de înalți oficiali militari americani a venit pentru discuții cu șefii parchetului militar de la noi”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul Inpolitics.ro. […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998