CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Exploziv: AUR – demers oficial pentru demiterea președintelui României pe motiv de sănătate mentală

2 comentarii / 11327 vizualizări / 8 octombrie 2025

Partidul lui George Simion lansează un demers fără precedent, solicitînd oficial președintelui Senatului, Mircea Abrudean, prin senatorul Cristian Vîntu, să sesizeze Curtea Constituțională pentru demiterea din funcție a președintelui Nicușor Dan în cazul în care analizele medicale vor demonstra că acesta are probleme psihice.

”Stimate Domnule Președinte,
Avînd în vedere că, în cursul săptămînii trecute, Președintele României a manifestat, în mai multe ocazii publice, un comportament atipic, iar o parte semnificativă a opiniei publice își exprimă, în spațiul public și pe rețelele de socializare, îngrijorarea cu privire la capacitatea de exercitare în condiții optime a mandatului, consider că Parlamentul are datoria constituțională de a clarifica de îndată această situație, pentru asigurarea continuității funcțiilor statului și a încrederii publice.
În temeiul art. 146 lit. h) din Constituția României și al art. 44–45 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, vă solicit:

1) Să sesizați Curtea Constituțională a României (CCR) pentru constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, în măsura în care rezultă imposibilitatea temporară, din motive medicale, a titularului de a-și exercita atribuțiile.

2) Să dispuneți adresarea, cu celeritate, a solicitărilor de informații către Administrația Prezidențială, Ministerul Sănătății și Institutul Național de Medicină Legală, pentru punerea la dispoziție a oricăror date/înscrisuri relevante privind starea de sănătate a domnului Dan Nicușor, în calitate de titular al funcției de Președinte al României, strict în limitele permise de lege, cu obținerea prealabilă a consimțămîntului persoanei vizate sau, după caz, în temeiul unui interes public major prevăzut expres de lege.

3) Să transmiteți CCR, ca anexe la sesizare, documentele și informațiile relevante, inclusiv – dacă este cazul și cu respectarea legislației aplicabile – rezultatele unei evaluări/ expertize medico-legale efectuate de instituțiile competente, în vederea administrării probatoriului necesar soluționării cererii.

4) Să dispuneți marcarea, stocarea și transmiterea tuturor documentelor medicale în regim de „Confidențial – date sensibile de sănătate (GDPR)”, cu acces strict pe bază de necesitate, potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 și legislației naționale incidente.

5) Să informați Biroul permanent al Senatului cu privire la sesizarea transmisă și demersurile întreprinse, respectiv să dispuneți publicarea pe site-ul instituției a comunicărilor CCR, în limitele permise de regimul de confidențialitate.

În subsidiar, în ipoteza în care din documentația transmisă ar rezulta imposibilitatea definitivă de exercitare a funcției, vă rog să includeți în sesizare și solicitarea de constatare a vacanței funcției, potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 97 din Constituție” se arată în adresa AUR. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. […] Partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) a transmis oficial către preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, prin intermediul senatorului Cristian Vîntu, o solicitare fără precedent: sesizarea Curtea Constituțională a României pentru a constata o eventuală incapacitate medicală temporară ori definitivă a preşedintelui Nicușor Dan de a-şi exercita atribuţiile prezidenţiale, informează inpolitics.ro. […]

  2. […] În subsidiar, în ipoteza în care din documentația transmisă ar rezulta imposibilitatea definitivă de exercitare a funcției, vă rog să includeți în sesizare și solicitarea de constatare a vacanței funcției, potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 97 din Constituție”, se arată în adresa AUR, publicată de infopolitic. […]

Nu sunt permise comentariile.

STRTIME=1662721998