CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Exploziv: ministrul de Interne, acuzat ca il unge pe presedinte cu bani din contrabanda

0 comentarii / 1413 vizualizări / 18 ianuarie 2011

Liderul PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, a cerut azi premierului demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi anchetarea acestuia, susţinând că nu are nici pregătirea, nici probitatea morală necesare funcţiei pe care o deţine.

„Subsemnatul Valer Marian, în calitate de senator al României şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României, solicit domnului prim-ministru al Guvernului României, Emil Boc, să-l demită (revoce) de urgenţă pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş (senator PDL de Arad şi vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene Arad a PDL), şi să dispună anchetarea acestuia pentru implicare în activităţi de crimă organizată, sub forma contrabandei”, se arată într-o declaraţie de presă dată azi publicităţii.

Senatorul PSD mai susţine că ministrul Igaş a fost „unul din bişniţarii notorii ai judeţului Arad”, în perioada 1990-1996. Marian îl acuză pe Igaş că nu şi-a trecut în declaraţia sa de avere un hotel pe care îl are în Pecica şi susţine că „există informaţii că ministrul Igaş a fost şi este implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări”.

Parlamentarul PSD mai acuză că ministrul beneficiază de sprijinul şefilor IJP şi IJPF din Arad şi că o parte din banii realizaţi de pe urma contrabandei ar ajunge la preşedintele Traian Băsescu.

„Conform unor surse din zonă, aceste operaţiuni ample de contrabandă s-ar realiza cu largul concurs al chestorului Ion Handra, şeful Inspectoratului Judeţean Arad al Poliţiei de Frontieră, şi sub protecţia şefilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, cu toţi apropiaţi ai primarului Gheorghe Falcă şi ai ministrului Constantin Traian Igaş. Circulă informaţii că o parte din banii realizaţi din contrabanda de ţigări ajung, prin intermediul primarului Falcă, la preşedintele Traian Băsescu, naşul său de căsătorie şi de botez al copilului său. La rândul său, primarul Falcă este naşul de botez al unuia dintre copiii ministrului Igaş”, se arată în declaraţia de presă.
În final, Valer Marian solicită DIICOT să se sesizeze în acest caz.

Igaş: Îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în instanţă pe Marian Valer pentru calomnie
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, azi, că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe senatorul PSD Marian Valer, pentru calomnie, după ce acesta l-a acuzat inclusiv de contrabandă cu ţigări şi i-a cerut demisia.

„Este regretabil faptul că un senator al României înţelege să se manifeste în spaţiul public prin declaraţii politice iresponsabile. Îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în instanţă pentru calomniile proferate în mod constant la adresa mea”, a spus Traian Igaş, pentru Mediafax.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998