Guvernul a decis, marți, anularea datoriilor a 15 companii din industria de aparare, invocand inclusiv actualul context regional geopolitic care „impune intarirea capacitatii de aparare”. Un scop nobil, e drept, dar care nu trebuie să îngroape o întrebare extrem de fierbinte: cine e de vină pentru imensele datorii ale industriei de armament, cîndva atît de rentabilă? Mai ales că răspunsul, cel puțin parțial, ridică mari semne de întrebare, după cum vom arăta mai jos.

Atunci cînd un guvern român, oricare ar fi el, scutește o companie de stat de plata datoriilor, regula este că cineva suportă paguba, și acela e amărîtul de contribuabil, iar altcineva, vinovat de datoriile respective, scapă nepedepsit. Și, adesea, rînjește vesel de la înălțimea aceleiași funcții din care a făcut datorii.

Din acest punct de vedere, guvernul Ponta are o problemă de ordin moral extrem de mare.

Asta, pentru că în perioada cînd se afla în opoziție, PSD denunța cu vehemență – și cu lux de amănunte, totodată – jaful practicat de anumiți lideri politici în industria de armament.

Astăzi, același PSD e aliat la guvernare exact cu ”jefuitorii”, pe care îi iartă, generos, de responsabilități și îi ține, pe mai departe, în posturi grele.

”Vreau sa sprijinim industria de aparare din Romania, industrie care a fost, in ultimii ani, din pacate, o zona oropsita, nimeni nu s-a mai preocupat de ea”, a spus Ponta în ședința de guvern de marți.

Cine s-a ocupat de industria în cauză ”în ultimii ani”?

UNPR și Gabriel Oprea, oameni de bază ai actualei guvernări.

Să reamintim ce acuza PSD în perioada opoziției, prin intermediul a numeroase declarații politice parlamentare.

Într-una dintre acestea, deputatul Ion Stan, vicepreședinte al Comisiei SRI, denunța modul în care compania națională ROMARM fusese dată pe mîinile uneperistului Marius-Vasile Crişan, pe atunci vicepreşedinte al partidului, la rîndul său acesta numind-o la șefia departamentului Achiziții pe Mihaela Cobaschi, nepoată a celebrei senatoare PDL Sorina Plăcintă.

”Şefa achiziţiilor gestionează bugetul achiziţiilor la nivel naţional şi este nedespărţită de directorul Marius-Vasile Crişan, mai cu seamă la numeroasele şi desele întâlniri de afaceri care au loc numai la Hotelul Marriott. Pasiunea directorului pentru hoteluri de lux este cunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate. El locuieşte în Bucureşti, pe cheltuiala statului, la Hotel Phoenicia, nu la Complexul Haiducul, unde stau alţi detaşaţi din provincie. În străinătate, partenerii străini îl campează prin paradisurile din insulele şi ţărişoarele exotice” dezvăluia Stan despre cuplul din fruntea ROMARM, companie din care fac parte o serie de fabrici aflat pe ”lista iertării” de marți.

Dezvăluirile lui Stan continuau: ”Unui şeic din Emiratele Arabe Unite, şeful Departamentului de Securitate, care a venit la Romarm pentru achiziţii, directorul Crişan i-a cerut un „comision” foarte mare. Şeicul s-a manifestat indignat şi a plecat fără să încheie contractul, spunându-i directorului că peste tot în lume comisionul îl plăteşte vânzătorul, nu cumpărătorul. În Iordania, tot din cauza comisionului cerut cumpărătorului, directorul Romarm a compromis şansele unui contract important. Partenerul iordanian a ţinut să precizeze că niciodată nu a mai întâlnit o astfel de situaţie în relaţiile cu partea română.

Fără să se pregătească, să se anunţe şi să obţină viza, directorul Crişan a aterizat pe aeroportul din Bagdad, de unde a încercat să-şi organizeze nişte întâlniri. După o zi şi o noapte de aşteptare, nefiind de nimeni luat în seamă, Crişan a venit aşa cum a plecat.

Aceste insuccese i-au fost, însă, compensate de relaţia de afaceri stabilită cu fraţii Oliver şi Ulhric M. Weigan, cetăţeni germani, foşti rezidenţi în SUA, pe seama cărora FBI-ul şi justiţia americană au reţinut nu mai puţin de 83 de capete de acuzare pentru „conspiraţie, import ilegal, deţinere şi transfer ilegal în SUA a peste 9.500 de mitraliere, spălare de bani şi evaziune fiscală”.

Cu personaje de acest calibru, ”Romarm şi Fabrica de Arme Cugir au încheiat cu firma M&M, o „căsuţă poştală” din SUA, un contract de vânzare arme de foc pentru piaţa comercială americană, încălcând grav alte contracte aflate în derulare pe aceeaşi piaţă. Şi, pentru a da fabricii lovitura de graţie, în contractual încheiat au fost prevăzute clauze de penalizare pentru nelivrări cuantificabile până la 35.000 dolari pe zi, ceea ce ar fi condus la preluarea fabricii de către Oliver Weigand, în cel mult un an. Această operaţiune infracţională a fost perfectată pe parcursul mai multor întâlniri atât în ţară, cât şi în străinătate, iar detaliile finale au fost stabilite şi agreate de Crişan şi Viorel Manole, cu Oliver Weigand, în perioada 10-16 iunie 2011, în Bahamas, unde cei doi s-au deplasat fără a avea un mandat pentru a negocia şi perfecta o asemenea afacere. De fapt, majoritatea deplasărilor lui Crişan în interesul serviciului, în străinătate, au fost făcute fără aprobare şi fără mandat, iar rapoartele de deplasare au lipsit până recent când, fiind atenţionat, a încropit ceva rapoarte laudative la adresa abilitaţii sale manageriale, dar fără conţinut”.

Cea mai gravă acuzație a PSD, însă, era cea potrivit căreia industria de apărare era pregătită de UNPR și PDL pentru a falimenta controlat și a deveni una dintre cele mai mari afaceri imobiliare, cu o miză de mai multe miliarde, e vorba de terenurile pe care sunt amplasate fabricile, doar venirea crizei stopînd, probabil, aceste afaceri.

”Industria naţională de apărare mai are şanse. Dar pentru a se mai salva ce se poate salva, ea trebuie eliberată de căpuşele politice şi de combinaţiile infracţionale cu mafia transnaţională a traficanţilor de arme” conchidea deputatul PSD în declarația politică.

La scurtă vreme, partidul său a ajuns să guverneze, relaxat, alături de ”căpușele politice”, iar costurile aventurilor manageriale să fie suportat, evident, de românul de rînd. (Bogdan Tiberiu Iacob)