Cam așa am putea defini modul în care pornește la drum Guvernul Marcel Ciolacu. Esențial este că viitorul premier a găsit de cuviință să înceapă cu dreptul. Prin a prezenta obiectivele principale ale programului de guvernare. Nu de alta, dar să știm și noi. După care fiecare candidat de ministru va proceda la fel. Asta e de bine. Cu condiția ca Parlamentul să-și facă și el treaba. Și nu formal. Ciolacu pleacă la drum cu dreptul. Dar împiedicat.
De ce împiedicat? Pentru că, așa cum s-a temut, UDMR a fost „împins pe scări”. Nu că ar fi mare nenorocire. Majoritatea se poate susține și fără UDMR. Dar modul în care s-a produs acest eveniment este tipic pentru butaforia politică de la București. Dacă nu se mai dorea, din diverse motive, poate chiar și externe, prezența UDMR în Executivul de la București, era mai cinstit să li se comunice pur și simplu acest lucru reprezentanților săi și să nu mai fie deloc invitați la negocieri. Indiferent cât de bun sau cât de rău este acest partid, el a fost grav insultat de două ori într-un interval foarte scurt de timp. Klaus Iohannis a „uitat” să dea mâna cu liderii UDMR, care în definitiv erau invitații la Cotroceni ai președintelui. Nu al unei persoane fizice. Ieri, la ora 14.00, s-a convenit în mod oficial ca UDMR, dacă va participa la coaliție, să primească două ministere, dintre care unul în care și-a exercitat anterior mandatul. Câteva ore mai târziu, PNL s-a răzgândit. Și asta după ce UDMR și-a convocat stafful, a analizat situația, a decis să-și flexibilizeze poziția și a acceptat oferta. Este cea de-a doua insultă gravă și, zic eu, gratuită pe care a trebui să o suporte acest partid. Dintr-o altă perspectivă este posibil ca Guvernul Ciolacu să pornească cu stângul. Legat tot de UDMR. Una este ca UDMR să fie „împins pe scări” de la guvernare din cauze interne, ținând de reproșuri care i se aduc acestui partid sau de felul în care se construiește algoritmul noii puteri, și cu totul altceva este dacă, cumva, Doamne ferește, motivațiile sunt de natură externă. Pentru că există și scenariul conform căruia UDMR este penalizat pentru legătura prea apropiată pe care Viktor Orban o are cu Vladimir Putin și pentru influența pe care liderul de la Budapesta o exercită asupra UDMR. Și, din nou, apele se despart. Una este ca acest scenariu să fie elaborat la București și cu totul altceva să-i fie livrat lui Klaus Iohannis de la Washington, așa cum crede analistul Cozmin Gușă.
Ciolacu pornește la drum cu dreptul pentru că a prezentat obiectivele guvernării și le cere candidaților de miniștri să facă același lucru, dar merge împiedicat și fiindcă nu i s-a dat posibilitatea și nici el nu și-a asumat autoritatea de a decide, în conformitate cu Constituția, pe cine ia în barcă și pe cine nu. Într-un stat democratic era obligatoriu ca, într-o coaliție, celălalt partid politic, respectiv PNL, să prezinte mai multe propuneri pentru fiecare minister, urmând ca premierul desemnat să aibă posibilitatea să aleagă. Nu să i se bage pe gât persoane extrem de controversate, cum este de exemplu Raluca Turcan, care s-a mai făcut o dată de râs când a deținut portofoliul Culturii. Nu să i se pună sub nas, tot de către liberali, numele viitorului ministru al Justiției, pentru ca acesta, câteva ore mai târziu, să spună că nu e de acord. Asistăm la ceva mai mult decât o brambureală în interiorul PNL, pe care viitorul premier nu ar fi trebuit să o tolereze.
În al treilea rând, se pleacă poticnit în noua guvenare dacă se va întâmpla, așa cum a cerut președintele Klaus Iohannis. Și anume ca toți miniștrii puși pe listă de acesta să fie votați în Parlament în mod obligatoriu, în caz contrar deputații și senatorii urmând să fie excomunicați. Nici Klaus Iohannis, nici președintele PNL, nici președintele PSD, care este și premier desemnat, nu au dreptul să umilească într-un asemenea mod Parlamentul, privându-l de dreptul și respectiv de obligația constituțională care-i revine de a decide în ceea ce privește componența nominală a Exectivului. Într-un stat democratic, Parlamentul analizează situația fiecărui candidat la poziția de ministru, în raport cu capacitatea acestuia de a-și îndeplini obiectivele care-i revin din programul de guvernare și decide dacă îl validează sau nu. Să ne reamintim că totuși chiar și în România am asistat la asemenea situații, în care unii candidați au fost respinși. Chiar Elenei Udrea, promovată de Traian Băsescu, pe atunci președinte al României, i s-a întâmplat acest lucru. Oare a regresat atât de mult democrația? Marcel Ciolacu are un spațiu de manevră din această perspectivă. Și nu ar trebui să rateze instrumentele democratice pe care le are la dispoziție. Dacă nu-și face o echipă cu care să fie perfect compatibil, România nu va putea fi bine guvernată. Și cel mai mult de pierdut va avea PSD. Pentru că liberalii au pierdut deja tot ce era de pierdut.