CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Femeile liberale indeamna mamele sa dea in judecata guvernul Boc

0 comentarii / 1255 vizualizări / 26 august 2009

Deputata liberala Cristina Pocora somează Cabinetul Boc, printr-o scrisoare deschisă, să acorde mamelor indemnizaţiile pentru creşterea copilului, prevăzute de legile pentru susţinerea familiei, votate în Camera Deputaţilor, şi intrate în vigoare încă de acum trei luni. Pe scurt, liberala îi avertizează pe guvernanţi că pot avea serioase probleme în instanţă dacă nu vor adopta în regim de urgenţă, în prima şedinţă de Guvern, normele metodologice aferente legilor deja publicate în Monitorul Oficial. În altă ordine de idei, Pocora anunţă că este dispusă să organizeze un cadru destinat consultanţei juridice gratuite pentru mamele lipsite de indemnizaţia destinată creşterii copilului, care doresc să dea în judecată Guvernul. „Deşi au intrat în vigoare din luna iunie, aceste Legi nu sunt aplicate deoarece până în prezent Guvernul nu a realizat şi adoptat normele lor metodologice”, precizează tânăra, pe blog-ul propriu. Menţionăm că Legea nr. 239/2009 prevede ca mamele de gemeni sau tripleţi să primească o indemnizaţie suplimentară, de 600 lei, pentru fiecare al doilea copil provenit din sarcină multiplă, iar Legea nr. 240/2009 prevede ca mamele care urmează cursuri preuniversitare sau universitare, la zi, să beneficieze şi ele de o indemnizaţie pentru creşterea copilului, în valoare de 600 lei. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998