CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Firea: ”Majoratul digital nu e un moft, ci o protecție necesară a copiilor noștri!”

0 comentarii / 1425 vizualizări / 2 februarie 2026

”Majoratul digital nu este un moft, nu este o constrîngere a drepturilor, ci o protecție necesară a copiilor noștri! Am vorbit în Parlamentul European despre reglementarea accesului minorilor la rețele sociale. Avem nevoie de o regulă în România și în toate statele europene prin care accesul la rețele sociale să fie interzis pînă la vîrsta de 13 ani, iar pînă la vîrsta de 16 ani să fie necesar acordul părinţilor” a scris pe Facebook europarlamentarul PSD Gabriela Firea.

”Le-am dat colegilor europarlamentari un exemplu recent care ne-a șocat pe toți: primarul din județul Giurgiu care a harțuit pe Internet o fetiță de doar 13 ani! Vedem cît de ușor devin copiii victime ale prădătorilor sexuali, indiferent de poziția lor în societate! Ca părinți, avem obligația să fim „polițiștii” mediului digital al copiilor noștri: instalarea de aplicații care limitează și blochează conținutul, să le permitem accesul controlat la rețele sociale, să ne asigurăm că vorbesc și acceptă cereri de la persoane pe care le cunosc în viața reală și să le vorbim despre faptul că un „prieten” online poate fi oricine în spatele tastaturii, inclusiv un agresor! Suntem datori față de copiii noștri!” mai scrie Firea. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998