CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

FMI, agentul electoral al lui Traian Basescu

0 comentarii / 1755 vizualizări / 28 octombrie 2009

Foarte pedant atunci când este vorba de respectarea termenelor şi procedurilor stabilite în acordurile cu terţii, FMI a dat dovadă de o indulgenţă circumspectă în relaţia cu puterea politică de la Bucureşti. Astfel, deşi nu are cu cine discuta până la instalarea noului Guvern, FMI a decis, totuşi, să trimită o delegaţie la Bucureşti. Atenţie, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.În comunicatul de presă remis pe 22 octombrie a.c., reprezentanţii FMI lasă să se înţeleagă faptul că vizita delegaţiei care urmează să vină la Bucureşti va fi, în esenţă, una de „curtoazie”. Din perspectiva FMI, această vizită va avea rolul de a evalua performanţele economice ale României şi de a stabili, de principiu, obiectivele economice pentru anul viitor, precum şi reformele structurale care trebuie să le însoţească. Atât. Nimic despre negocierea sau eliberarea noii tranşe. Nicio discuţie punctuală pe termene şi bani… Pentru discutarea unor chestiuni concrete, precizează comunicatul cu pricina, va fi nevoie de o altă vizită a delegaţiei FMI.De ce a ţinut, atunci, preşedintele Băsescu să invite o delegaţie a FMI la Bucureşti, în condiţiile în care discuţiile cu reprezentanţii Fondului nu au nicio relevanţă până la instalarea noului guvern? Răspunsul este evident şi are legătură cu alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în 22 noiembrie. Astfel, în intervalul 28 octombrie – 9 noiembrie (cât va dura vizita delegaţiei FMI), Traian Băsescu va avea posibilitatea să joace din plin cartea liderului responsabil. Le va arăta românilor (în speţă, angajaţilor de la stat) că se bate pentru interesele lor. Va avea, însă, şi posibilitatea de a lansa atacuri la adresa celor trei partide care au „refuzat instalarea rapidă a guvernului Croituru, blocând, astfel, orice negociere cu FMI”. Să recunoaştem, o mişcare inteligentă a lui Traian Băsescu. Care nu ar fi reuşit, totuşi, fără acceptul FMI… Accept care, coincidenţă, a venit chiar în ziua în care vicepreşedintele SUA, Joe Biden, se afla la Bucureşti. Şi în care România îşi declara sprijinul pentru programul de securitate propus de SUA. Privită din această perspectivă, declaraţia lui Traian Băsescu „pacea şi securitatea nu sunt gratis, costă” capătă cu totul alte conotaţii decât cele întrevăzute de analiştii politici şi economici în urma vizitei vicepreşedintelui SUA… (Nicolae Calistru)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998