Fostul cap al SIE, gen.(r)Silviu Predoiu abordează dintr-o perspectivă absolut inedită conflictul dintre Rusia și Ucraina, afirmînd, într-o analiză pe Facebook, că acestea sunt două state surori, cu același profil cultural și tocmai asta face lucrurile să fie extrem de dificile pentru relaționarea lor.

”Vorbesc despre o abordare bazată pe mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede, un instrument recunoscut de comunitatea științifică internațională ca fiind obiectiv și realist(…) Analiza pe baza acestui model arată ceva surprinzător pentru multi: Rusia și Ucraina împărtășesc, cu mici diferențe, aproape același profil cultural. Tocmai această apropiere face ca războiul să fie atît de crud. În istorie, „războaiele fratricide” – cele purtate între națiuni apropiate cultural – au fost mereu cele mai nemiloase.

Motivul este simplu: fiecare parte îl percepe pe celălalt nu doar ca pe un adversar, ci ca pe un trădător al valorilor comune. Cînd cineva care îți seamănă îți contestă identitatea, conflictul devine visceral, iar compromisul aproape imposibil. În logica Moscovei, diferențele politice dintre cele două state nu sunt doar divergențe de viziune, ci trădări intolerabile. Retorica lui Putin despre „reintegrarea” Ucrainei se bazează exact pe această percepție: Ucraina nu este văzută ca un stat străin, ci ca o parte a aceluiași univers cultural, care trebuie „recuperată” cu orice preț. Astfel, violența extremă a acestui război nu este doar un instrument strategic, ci și expresia unei dorințe de a reface ordinea percepută ca naturală(…)

Paradoxal, în interiorul UE, cele mai reținute state în a sprijini Ucraina sunt Ungaria și Slovacia – exact țările care, conform aceluiași model Hofstede, sunt cele mai apropiate cultural de Ucraina. Teoretic, tocmai această apropiere ar fi trebuit să le facă mai empatice, mai capabile să înțeleagă motivațiile Kievului. În realitate, efectul este invers: asemănarea scoate în evidență defectele și slăbiciunile Ucrainei, pe care aceste state le percep direct, fără filtrul idealizant al distanței. Ungaria și Slovacia aleg astfel o poziție pragmatică, protejîndu-și propriile interese regionale și păstrînd o distanță calculată față de conflict.

La polul opus, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care sunt foarte diferite cultural de Ucraina, se dovedesc cei mai entuziaști susținători ai Kievului, declarîndu-se gata să îl sprijine „cu orice preț”. Explicația stă în distanța culturală: pentru aceste state, Ucraina nu este percepută în complexitatea sa reală, cu toate nuanțele și contradicțiile interne, ci ca un simbol. Ea devine „linia de front” a valorilor occidentale împotriva autoritarismului rus.

Lipsa unei înțelegeri profunde le permite acestor state să proiecteze asupra Ucrainei propriile idealuri și speranțe, transformînd conflictul într-o cauză abstractă, ușor de comunicat politic. În realitate, însă, Ucraina funcționează pe baze culturale mult mai apropiate de Rusia decît de Occident, ceea ce înseamnă că, indiferent cît sprijin militar și financiar primește, transformarea ei într-o societate occidentală nu este un proces automat și nici garantat.

Donald Trump, prin instinctul său pragmatic, pare să fi intuit – fără să o spună explicit – că acest conflict nu este despre valori complet opuse, ci despre o confruntare între două națiuni aproape identice cultural. Într-un asemenea context, susținerea necondiționată a uneia dintre părți devine riscantă, pentru că nu există o linie clară între „bun” și „rău” la nivelul valorilor fundamentale. Trump a înțeles, probabil, că victoria Ucrainei nu garantează occidentalizarea regiunii, ci doar înlocuirea unui actor dominant cu altul, provenind din același tipar cultural. De aici și strategia lui mai rezervată, axată pe negociere și pe evitarea unei implicări nesfîrșite – nu din simpatie pentru Rusia, ci dintr-un calcul rece și realist.

În schimb, Occidentul îndepărtat, care înțelege cel mai puțin, devine cel mai pasionat susținător al unei cauze pe care o percepe simbolic, nu realist(…) Fără a înțelege rădăcinile culturale ale unui conflict, sprijinul extern riscă să fie ineficient sau chiar contraproductiv. Cel care nu înțelege cine sunt cu adevărat actorii implicați ajunge să lupte într-un război al altora, pentru idealuri pe care nu le controlează și care, în final, pot pune în pericol securitatea propriilor cetățeni” mai arată Silviu Predoiu. (B.T.I.)