CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Fractura necesară

0 comentarii / 1421 vizualizări / 5 ianuarie 2016

A văzut cineva funcţionând cum trebuie o balanţă cu un singur taler? Dacă nu, atunci să reţinem că 2016 este anul în care Justiţia, în sensul larg sau restrâns al termenului, poate pregăti terenul pentru viitoarea ei independenţă. O independenţă reală. Specifică unui stat de drept. Cum s-ar putea ajunge la un rezultat pozitiv? Mai întâi, printr-o fractură. Apoi, printr-o a doua fractură. Şi, în final, printr-o multitudine de fracturi. Fracturi benefice.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, mimând războiul său cu binomul, adică cu oamenii săi de încredere , generalul Florian Coldea, şeful operativ SRI, şi Laura Codruţa Koveşi, şefa DNA, a afirmat, cu subiect şi predicat, că procurorii şi judecătorii fac ceea ce spune SRI. Şi că, vezi Doamne, pe vremea lui Daniel Morar, DNA nu se “conforma”. Este o recunoaştere. Fie ea şi tardivă. Moştenirea lui Traian Băsescu este o justiţie cu un periculos deficit de independenţă. În sensul strict al termenului. Dacă ne referim la judecători. În sensul larg al termenului, dacă acceptăm, fie şi de dragul demonstraţie, că într-un stat de drept sau de semi-drept şi nu chiar de drepţi, din Justiţie ar face parte şi procurorii.
În 2016, se schimbă, atât conducerea, cât şi componenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Este şansa puterii judecătoreşti de a alege în fruntea ei ceea ce trebuie. Buni profesionişti, oameni cu o coloană vertebrală puternică şi dispuşi să facă orice pentru ca Justiţia să-şi recâştige independenţa, atât faţă de politicieni, cât şi, mai ales, faţă de instituţiile de forţă ale statului, în frunte cu Serviciul Român de Informaţii. În paranteză fie spus, o nouă conducere operativă în SRI ar putea conduce la retragerea acestei instituţii din “câmpul tactic al Justiţiei”. Este anul în care se schimbă şi conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi, în fine,este anul în care şefii marilor parchete ar trebui, la rândul lor, schimbaţi. Cu conducere cu tot. Ce ar trebuie să se întâmple în acest an pentru ca schimbările să fie cu adevărat benefice?
Este bine că există o propunere conform căreia, din viitorul CSM nu va mai face parte ministrul Justiţiei. Cât se poate de firesc. Chiar şi într-un Guvern tehnocrat, ministrul Justiţiei reprezintă o altă putere în stat. Nu ar avea ce să caute aici. Măsura introdusă de Monica Macovei, cu susţinerea lui Traian Băsescu, în scopul subordonării Justiţiei, şi-a dovedit suficient toxicitatea. Şi este la fel de bine ca ministrul Justiţiei să nu beneficieze de dreptul de a face propuneri pentru şefia marilor parchete. Aceasta ar trebui să rămână, exclusiv, apanajul CSM. Şi, în mod simetric, demiterea.
Dar aceasta ar fi doar una dintre fracturi. Una mică de tot. Fractura cea mai importantă îi vizează chiar pe procurori. Dacă este adevărat că nu poate funcţiona o balanţă cu un singur taler, cum Dumnezeu ar putea funcţiona, în mod corect, Justiţia, în condiţiile în care doamna cu ochii legaţi nu mai are ce cântări? Întrucât procurorii trăiesc în frăţie cu judecătorii. Vorba doamnei Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi: “în parteneriat”. În orice stat de drept din lume, procurorii sunt avocaţi ai statului. În timp ce, apărătorii din dosare sunt avocaţi ai clienţilor lor. În ciuda confidenţialităţii, un avocat nu poate tăinui o infracţiune pe care a făcut-o clientul său. La fel cum, într-un stat normal, un procuror nu poate tăinui o probă în apărare a celui pe care îl cercetează. Avocaţii şi procurorii au roluri egale şi simetrice într-un proces penal. Iar magistratul este cel care are rolul de a cântării probele prezentate de cei doi şi de a decide în mod independent şi imparţial. Logica de mai sus, care vine direct din dreptul român şi traversează întreg dreptul modern, ne arată că procurorii nu au ce caută în Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru că acolo şi mai târziu în Inspecţia Judiciară şi apoi, imediat în instanţe, între procurori şi judecători se poate crea o frăţie nocivă. Sau, ar trebui ca din CSM să facă parte şi avocaţi.
Scoaterea procurorilor din CSM sau, in extremis, aducerea şi a avocaţilor în această instituţie ar însemna fractura mare. Cea mai benefică dintre fracturi. Dar asta nu se poate întâmpla decât printr-o nouă Constituţie sau printr-o Constituţie revizuită. Până atunci, se pot întâmpla alte lucruri.
Prima schimbare pe care ar putea-o aduce anul, este, cum spuneam, retragerea din “câmpul tactic” a SRI. Asta înseamnă că măcar această instituţie nu ar mai putea determina turnură care o iau anchetele şi procesele. Procurorii nu s-ar mai afla sub presiunea unei instituţii de forţă. La rândul lor, nici judecătorii nu s-ar mai teme să dea soluţii corecte. Spre sfârşitul lui 2016, s-ar putea să se renunţe şi la măsura nenorocită prin care unii judecători sunt siliţi să-şi ia angajamente vizând păstrarea secretului de stat şi să dea verdicte în funcţie de informaţii pe care apărătorii şi cei incriminaţi nu le cunosc. Sunt convins că cei mai mulţi dintre procurori doresc acest lucru. Dacă este să fie câini, este mai bine să fie câini fără stăpân. Nu cu stăpân la SRI. Şi dacă este să aibă un stăpân, acela ar trebui să fie doar CSM.
Sunt foarte mulţi ani de când am semnalat că Traian Băsescu îşi aşează, rând pe rând, piesele în Justiţie, astfel încât şi după pierderea mandatului să beneficieze, pentru el şi ai lui, de protecţie, iar pentru adversari de o armă redutabilă. Acest mecanism a mers până la Înalta Curte şi până la Curtea Constituţională. El funcţionează şi în prezent, la un an de la încetarea mandatului lui Băsescu. În 2016, acest mecanism ar putea fi demontat.
Şi în încheiere, o vorba despre doamna Laura Codruţa Koveşi. Raţiunea pentru care există limite ale mandatului, atât în ceea ce priveşte funcţia de procuror general, cât şi în ceea ce priveşte pe cea de şef DNA, o priveşte şi pe doamna Koveşi. Un nou mandat de trei ani, obţinut printr-o forţare a spiritului legii şi printr-o îngroşare a literei legii, poate crea un precedent periculos. Şi se poate transforma într-o nouă înfrângere a independenţei Justiţiei. De aceea, cred că chiar distinsa doamna ar face un gest de conştiinţă şi un gest înţelept să se retragă la termen. Măcar pentru a nu lăsa impresia că nu mai există, în România, alt procuror de ispravă, în stare să conducă DNA. Ar fi şi aceasta o fractură necesară. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *