CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9467 RON DOWN | 1 USD = 4.2501 RON DOWN | 1 GBP = 5.8655 RON DOWN

Frica PD-L si “efectul Parkinson”

0 comentarii / 1295 vizualizări / 24 februarie 2012

Partidul prezidential are mari motive de ingrijorare. Atat de mari incat, deseori, liderii sai, ca sa nu mai vorbim de domnul Traian Basescu, intra in panica. Si, intrand in panica, fac miscari dezordonate. Necontrolate. Tipice pentru un mecanism scapat de sub control. De aici si observatia legata de “efectul Parkinson”. De ce le este frica? Si care sunt cele mai ciudate efecte ale acestei stari?
Picatura care a umplut paharul o reprezinta demonstratiile maraton. Si perspectiva ca acestea, in primavara, sa fie escaladate in mod exponential. Esential este ca romanii, care contesta in tara si in strainatate actuala putere, au pus punctul pe “i”. Ei cer in continuare ca Traian Basescu sa plece. Nelasandu-se ametiti de numirea lui Mihai Razvan Ungureanu in functia de premier – ea insasi un efect al panicii – in continuare cetatenii cer alegeri anticipate. Aceasta solicitare constanta si extrem de precisa strange latul in care sta infipt gatul regimului. Ce vor face membrii coalitiei la primavara? Cum vor rezista parlamentarii presiunilor formidabile din colegiile in care au fost votati? Care vor fi verigile slabe care se vor desprinde, la inceput, din coalitie? Dand semnalul ruperii. In fata acestei provocari politice fara precedent, coalitia nu mai are, in acest moment, decat un singur instrument propagandistic de actiune. Si anume, manipularea, pe de o parte, a datelor statistice intr-o incercare de a demonstra ca economia se insanatoseste iar, pe de alta parte, a sondajelor de opinie, cu ajutorul unor institute de cercetare partizane. Din pacate, efectele sunt cvasi-nule. Datele false nu sunt inghitite de populatie dar au macar rolul de a imbarbata nucleul dur de circa 15 cel mult 20 la suta al puterii.
Al doilea motiv de panica il constituie reactia opozitiei, care a initiat o forma radicala de protest, si anume greva parlamentara. O actiune care paralizeaza, cel putin partial, activitatea unui legislativ, transformat de partidul – stat intr-o masina de vot care nu negociaza si nu tine cont de opozitie. In doua luni, asa cum bine remarca analistul Tiberiu Iacob, este cat se poate de plauzibil ca Parlamentul sa nu mai functioneze deloc. De ce? Pentru ca din ce in ce mai multi dintre deputatii si senatorii puterii au decis sa candideze pentru diverse functii in administratia locala. Asa ca, in scurt timp, nu va mai exista, cu niciun chip, cvorum nici in Senat, nici in Camera Deputatilor. Singurul raspuns la aceasta provocare mortala pentru putere este tentativa de demonizare a parlamentarilor opozitiei pentru ca, vezi Doamne, nu muncesc. Dar nici ceilalti nu muncesc, de vreme ce legile initiate de Guvern, respectiv de Cotroceni, sunt votate automat. Iar cetateanul stie.
A treia cauza importanta a panicii il constituie, dincolo de dezinformarile in serie, produse de Guvern, de Institutul National de Statistica si de Institutul National de Prognoza, efectul de tsunami al politicilor economice gresite. Pentru ca toate estimarile, si privind PIB-ul si privind forta de munca, sunt date peste cap dupa numai cateva luni. Pentru ca Romania tocmai a pierdut inca 3 miliarde de euro.
In aceste conditii, un alt efect de tip Parkinson este recursul la “Miscarea Populara”. Cum spunea Stelian Tanase, ultimul cui la cosciugul PD-L. Care nu mai poate fi salvat nici macar de cele cateva case de presa aservite, transformate in birouri de avocati. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *