CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Fuga de Romania, sportul national al ultimelor decenii

0 comentarii / 2034 vizualizări / 4 martie 2010

„Dacă-ți iubești țara ta, atunci pleacă din ea” – spune Ada Milea într-un cântec. A alege însă calea străinătății e o decizie greu de luat, oricât de mulți nori negri s-ar abate pe cerul acestui colț de lume.

Ca și în cazul unui mariaj, oamenii aleg cu mintea, cu inima sau cu stomacul. Înainte de Revoluție, pe vremea dictaturii comuniste, românii cu sânge în instalație, între care nume precum Nadia Comăneci sau Cristina Țopescu, făceau și pe dracu` în patru să fugă peste hotare. Se aruncau în valurile Dunării, riscând să fie secerați de gloanțe sau de elicele vedetelor rapide, pline de răcani MI, plecau în excursii și evadau din grupuri, iar veștile despre ei, la Radio Europa Liberă, ne dădeau fiori. În timpul lui Ceaușescu se vorbea cu disperare de încălcarea libertății și demnității umane, de opresiunea exercitată de autorități pe fondul unui cult al personalității, dus la extrem de regimul comunist. Cuvintele din studioul din Munchen, abia se deslușeau printre fluierăturile și țiuiturile batjocoritoare ale bruiajelor făcute de ”băieții”de la București, însă creionau imaginea libertății, pentru mulți români.

În primii ani, de după decembrie 89, profilul emigrantului român s-a schimbat. Democrația, fie ea și originală a tăiat, oarecum, de pe lista nemulțumirilor, aflată în bagajul celor care alegeau Occidentul, capitolele legate de îngrădirea libertăților. Oamenii plănuiau să muncească „afară” și să se întoarcă cu teșchereaua de dolărei, pentru a întreprinde ceva în țară. Era vremea Impex-urilor SRL. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i țara ta!” grăiește un alt cântec. Și mulți au reușit așa, aducând și bani și experiență din străinătate, trăgând tot spre glia strămoșească. Tot atunci erau în vogă agențiile matrimoniale care „lucrau cu străinătatea”. Și nimeni nu le poate condamna pe româncele care au preferat să se înțeleagă un timp prin semne cu iubitul din Arabia Saudită sau Suedia, decât să se căsătorească aici, în glia mioritică, acasă, cu un bărbat restructurat din marile combinate, desființate de Ciorbea.

„A pleca înseamnă a muri puțin”

O categorie aparte a reprezentat-o românii care au mers să-și caute de sănătate în țările civilizate și care au făcut eforturi financiare imense pentru viața lor sau a copiilor. Dina Panait, mamă a doi gemeni, dintre care unul bolnav de Thalasemie majoră, a fost nevoită să plece în Italia, la începutul anilor 90. Nu voia să se îmbogățească, nici să capete experiență. Spera doar să-și salveze fetița. Și-a vândut apartamentul, pe care îl avea în București și a primit pe el câteva mii de dolari. Femeia a ajuns în Italia cu ajutorul bisericii catolice, care le-a purtat de grijă și ei și copiilor. ”Acolo am muncit de mi-am rupt oasele, ca ospătăriță și ca menajeră, povestește Dina. Ațipeam în picioare, așa cum doarme calul. Viața, însă, mi-a dat cea mai cumplită lovitură: fata mea a murit înainte de a face transplantul medular. Nu m-am mai întors în România. Eram și sunt pustiită, încă. În Italia am îngropat-o pe Crina, n-am avut bani ca să o aduc acasă. Și de ce să mă întorc într-o țară în care nu m-a ajutat nimeni? Pe guvernanți îi doare undeva de bolnavi. Crina făcea transfuzii lunar, în București, și a luat Hepatita C și multe alte boli transmisibile, care i-au grăbit sfârșitul. Poate doar Iisus Hristos să fi coborât din cer, ca să mă ajute, nu țara și poporul meu.”

”Eu mi-aș băgaaa țara în raniță și…gata!”

Gustul amar al dezamăgirii l-a avut și profesorul Alexandru M., când minerii, înarmați cu bâte, lanțuri și topoare, au pătruns peste studenții de la Arhitectură și de la Facultatea de Matematică din București. Omul se afla la cursuri. Cu creta între degete, explica ceva. Ortacii au pătruns nestingheriți, au spart, au înjurat și au lovit tot ce le stătea în cale. În cale le-a stat și ghinionistul de Alexandru, care a primit câteva ghioage peste țeastă și nenumărate șuturi în burtă. ”Ca să nu leșin de durere, am început să le număr. Când am ajuns pe la 43, m-am lăsat păgubaș. Am rămas ca un nebun, după bătaia aia. Eram în țara mea? Ăla era poporul în care m-am născut și pentru care îmi dădeau lacrimile când auzeam Imnul de stat? Asta era democrația pentru care au murit tinerii în 89? Nu! Mă simțeam ucis, dar viu. Atunci m-am hotârât să plec, definitiv.” Profesorul s-a speriat așa de tare, încât și-a părăsit catedra, casa, țara și s-a stabilit în Finlanda. N-a mai vrut să audă de România. În bagajul mic, a pus câteva haine, fotografia mamei lui și o cană din lut, amintire de la bunica lui care fusese profesoară ca și el. O bucată din țara lui…

Amor nebun pe Facebook…

De ce pleacă românii, acum, când patria geme de supermarketuri, complexe rezidențiale și de Malluri ca în Occident, când asfaltul crapă de atâtea SUV-uri, Gipane și mașini de lux? Unii dintre ei spun că din cauza crizei financiare care macină întreaga Românie ca un cancer. Au fost dați afară din servicii, sunt în șomaj (care nu munceau la negru, bineînțeles!) și n-au perspective. Alții recunosc că le e rușine și scârbă, s-au săturat de minciuni și promisiuni. Vor altceva. Câțiva dintre conaționali n-au un motiv anume, dar se întâmplă să se căsătorească și n-au de ales. Marieta Popa l-a cunoscut pe Lars pe Facebook. El e norvegian. Tinerii s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt și gata! Într-o zi el a venit în România, ca un viking și a luat-o, pe calul lui alb. ”Când am ajuns în Norvegia am fost puțin șocată la început, spune Marieta. Oamenii aceia fac parte din altă specie, sunt amabili, zâmbesc, te cuceresc din prima. Ce grijă are statul norvegian de oamenii în vârstă, de cei cu handicap, de copii, de șomeri! Aici n-ai să vezi norvegian-mitocan, ăsta cred că e specificul nostru, al românilor. Eram pe autostradă odată și o mașină mi-a tăiat calea brusc, fără să semnalizeze. M-am speriat și m-am enervat, mă gândeam cu ciudă: precis ăsta e român de-al meu! Dar mă înșelasem. La prima benzinărie am oprit. Era și el acolo. A venit la mine și mi-a cerut iertare. Îi sărise în față un iepure de câmp și a vrut să-l ocolească.”

”Nu mai simt că fac parte din acest popor!”

Nu-și mai iubesc românii țara? Ba da. Laura zice că plânge când ascultă muzică populară, prinde prin satelit postul Etno și, la sfârșit de săptămână, stă ore în șir cu ochii în televizor. ”Când aud o doină sau un cântec românesc mă sfâșâie doru`, că în țară sunt îngropați mămica și tăticu`, toți ai mei, acolo m-am născut. Dar aici muncesc. Sunt plecată în Anglia de 2 ani. Spăl farfurii la un restaurant. Am născut o fetiță și alocația ei îmi ajunge, e suficientă, că eu mai manânc și de la bucătărie din ce aruncă patronii. Salariu` îl depun în bancă. Strâng pentru o casă aici. Nu mă întorc în România, nici să mă bați! Sor-mea, Gina, are și ea 2 copii, e bolnavă-coaptă, nu lucrează, iar statu` român îi dă 60 de lei alocație. Din ăia trăiește. Când am spus ce alocație are un copil din România, nu m-a crezut nimeni din Anglia.”
Soții Marinescu fac parte dintr-o clasă socială fără probleme financiare și grija zilei de mâine. Au o vilă, o mașină, propria firmă. Se gândesc, totuși, să plece din România. Gabriel și Cristina sunt dezamăgiți și toată pofta lor de viață s-a diminuat în ultima vreme: ”Nu poți să faci nimic cinstit aici! E clar. Nu se uită nimeni la tine. Apoi, dacă ai firmă, trebuie să plătești atâtea taxe și impozite, de te ia amețeala. Parcă e o boală, de care nu vom mai scăpa în veci. Noi avem de gând să vindem tot și să plecăm. Nu mai simt România, nu mai simt că fac parte din acest popor.” (Răzvan Mateescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998