CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Gabriela Firea, viitorul președinte PSD

0 comentarii / 1878 vizualizări / 3 august 2016

Gabriela Firea va fi noul președinte al Partidului Social Democrat. Iată un enunț care îi va face pe mulți să se zburlească. Și care este de natură să facă valuri în PSD. Și, totuși, o asemenea mutare pe tabla de șah a stângii românești nu este nici pe departe atât de neașteptată cum pare la prima vedere. Dimpotrivă. Este, probabil, cea mai bună mișcare pe care o poate face acest partid la sfârșitul acestui an, imediat după alegerile parlamentare. Sau cine știe? Poate chiar înainte.
Dacă aș fi în locul binomului și, evident, dacă binomul va mai exista în viitorul apropiat și dacă acest binom are într-adevăr atâta putere cât se presupune că are și dacă este suficient de motivat, atunci eu aș muta, în lunile următoare, în direcția decapitării PSD. Asta, până la alegeri. O decapitare nu s-ar putea face decât fie printr-o accelerare spectaculoasă a celui de-al doilea proces penal deschis împotriva lui Liviu Dragnea sau prin inițierea unei a treia anchete penale, în care să se ceară și să se obțină din partea Parlamentului arestarea acestuia. Aici, este necesară o precizare. Eu nu îl socotesc pe Liviu Dragnea un infractor. Și nici nu doresc prigonirea acestuia. Mă uit, pur și simplu, însă, pe tabla de șah a politicii românești, văd cum se mișcă piesele și încerc să trag concluzii cât mai rezonabile.
Dacă va fi generat scenariul descris mai sus, atunci Liviu Dragnea va fi scos din joc la momentul oportun. Oportun pentru adversarii săi politici. Cel mai oportun moment este și cel mai sensibil din punct de vedere politic. O decapitare la vaful PSD chiar înaintea alegerilor parlamentare pune, dintr-o dată, partidul într-o situație extrem de grea. Indiferent de gradul de coeziune existent, de solidaritatea care există, organizarea alegerilor devine mult mai dificilă. Și, evident, credibilitatea partidului primește o grea lovitură chiar dacă, așa cum s-a văzut la alegerile locale, populația nu ține întotdeauna cont de argumentele DNA.
Pierderea lui Liviu Dragnea înainte de alegeri înseamnă pierderea unei experiențe și a unei expertize extrem de valoroase pentru succesul cursei electorale. Și nu spun asta cu niciun fel de ironie. Pierderea lui Dragnea ar însemna și pierderea echipei lui Dragnea. Automat, oamenii din proximitatea acestuia vor fi obligați să facă un pas înapoi. Dar nu și Gabriela Firea.
Gabriela Firea este pe cai mari. A câștigat detașat alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. Este omul politic pe care, în acest moment, îl creditează cei mai mulți cetățeni ai țării. Îl surclasează, sub acest aspect, chiar și pe președintele Klaus Iohannis, a cărui popularitate a scăzut dramatic. Niciun om din PSD nu este susținut de un electorat mai puternic decât cel din spatele Gabrielei Firea.
În situația în care partidul este decapitat prin liberul arbitru al binomului, cea mai firească mișcare pe tabla de șah este plasarea la vârful acestuia, în postura de președinte, a Gabrielei Firea care, firește, va impune o echipă a sa.
Gabrielei Firea îi va veni foarte greu să preia, din mers, frâiele celui mai mare partid din România și să conducă, practic, o campanie electorală extrem de dificilă. La capătul căreia vor exista negocieri și mai dificile. Dar este singura soluție de avarie a PSD.
Cu un Dragnea înlăturat și cu o Gabriela Firea proaspăt numită la cârma partidului și cu alegerile parlamentare care bat la ușă, pentru PSD va deveni mult mai dificil să obțină rezultatul scontat în acest moment. Tocmai de aceea, dacă ceea ce se spune despre binom e real, binomul ar trebui să acționeze undeva la toamnă.
Într-o altă variantă, în care binomul nu vrea sau nu are, în acest moment, resursele necesare pentru decapitarea PSD, venirea Gabrielei Firea la conducerea partidului ar urma să aibă loc după alegerile parlamentare și, eventual, după ce Klaus Iohannis ar reuși să determine formarea unei majorități în jurul PNL, care îl va plasa în poziția secundă din perspectiva rezultatelor la alegeri. Neputința PSD de a-și instala propriul premier, faptul că se va fi lăsat constrâns să accepte o altă soluție, vor vulnerabiliza partidul atât de mult, încât Dragnea va trebui să demisioneze. Situație în care, din nou, favorită va fi Gabriela Firea. Care, în această eventualitate, va fi silită sa scoată, cu mână ei, castanele din foc.
O mișcare surpriză ne plasează într-un al treilea scenariu. Un scenariu în care PSD câștigă alegerile fără să facă totuși 50%, iar Dragnea se retrage instantaneu, fără a mai aștepta vreo mutare a binomului sau vreo reacție a partidului în urma presiunilor prezidențiale. Îi face loc Gabrielei Firea în funcția de președinte și pune în mișcare toate resursele organizatorice și relaționale de care dispune, în vederea instalării unui premier PSD. Ar fi cea mai bună mișcare pentru Partidul Social Democrat. Și pentru Dragnea însuși. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998