Există o regulă nescrisă în comunicarea politică: cînd vrei să descalifici un adversar, nu îi oferi cu propria gură exact mesajul de care are nevoie pentru a-și mobiliza electoratul. Președintele Nicușor a încălcat teribil această regulă într-un interviu acordat ieri Pro TV, iar consecințele s-ar putea dovedi mult mai costisitoare decît pare la prima vedere.

Întrebat, astfel, de ce exclude posibilitatea ca AUR să facă parte dintr-un viitor guvern, președintele a răspuns prompt:
”Și .. haha .. fiind aici, adică la Coaliția de Voință, că s-a discutat acum de al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pe fondul războiului din Ucraina, pe care să îl dea UE. Cum ar fi ca România, din senin, așa, să aibă un guvern în care o parte din miniștri să se opună pachetului de sancțiuni pentru Rusia? Deci măcar…Deci, România are multe restanțe, dar cel puțin în formate europene, în formate NATO există încredere că România păstrează direcția și exact lucrul ăsta n-aș vrea să-l pierdem în acest moment, adică ar fi dramatic să pierdem în momentul ăsta.”

Practic, Nicușor a legat direct excluderea AUR de la guvernare de discuția, aflată ieri pe agenda Coaliției de Voință, privind cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, insistînd că miza reală este păstrarea încrederii partenerilor euro-atlantici în direcția pro-occidentală a României.

Să reamintim pe scurt: pînă acum, discursul anti-AUR – susținut de adversarii politici, de o parte a presei și de tefeliști – se sprijinea pe un set de acuzații nedovedite, dar măcar relativ coerente: că partidul ar urmări ieșirea sau marginalizarea României în raport cu UE și NATO; că vehiculează simpatii legionare; că promovează un discurs suveranist ostil capitalului străin; că e șovinist și în special antimaghiar; că apelează populist la tradiții și religii; că nu respectă normele statului de drept, adică are înclinații autoritare; și că, dincolo de retorică, nu dispune de expertiza tehnică și administrativă necesară pentru a guverna un stat membru UE într-un context geopolitic complicat.

Este o listă de acuzații care poate fi contestată punct cu punct, dar care avea, cel puțin, meritul de a rămîne pe un teren ”intern” dacă putem spune așa, adică unul care viza interesele românilor, care ar fi afectate de venirea suveraniștilor la guvernare.

A venit acum momentul în care argumentul se întoarce împotriva celui care l-a folosit
Declarația de la Pro TV schimbă complet registrul. Nicușor Dan nu mai vorbește despre interesul românilor, binele instituțiilor sau despre democrație în ansamblu, ci despre un singur lucru, foarte concret: riscul ca AUR să blocheze sancțiuni împotriva Rusiei și, implicit, sprijinul pentru Ucraina. Problema e că exact acesta este, în acest moment, terenul cel mai defavorabil pe care președintele putea alege să lupte.

Sondajele și starea de spirit publică din România arată, de mai multă vreme, o eroziune constantă a solidarității cu Ucraina. Nu pentru că românii ar simpatiza cu Rusia, ci pentru un motiv mult mai concret: oboseala față de un război care se prelungește steril, senzația tot mai răspîndită că frontul ucrainean pierde teren sistematic, și nemulțumirea legată de costurile – economice și sociale – pe care solidaritatea cu Kievul continuă să le presupună, într-un moment în care România însăși traversează o criză bugetară și politică prelungită.

Fenomenul nu este izolat: aceeași oboseală se observă, cu intensități diferite în întreaga UE, mai ales în țări ca Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Bulgaria, unde chestionarea sprijinului necondiționat pentru Ucraina a devenit parte a discursului politic curent, inclusiv al unor guverne aflate la putere.

Într-un asemenea context, a spune public că lucrul care ține AUR departe de guvernare este riscul ca partidul să reducă sprijinul pentru Ucraina și să blocheze sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei nu este un argument solid, ci, dimpotrivă, este, pentru o parte tot mai mare a electoratului o capă roșie fluturată sub nasul taurului. Președintele a formulat, fără să-și dea seama, cel mai eficient slogan pe care AUR l-ar fi putut inventa singur: „Noi suntem partidul care va face exact ce mulți români își doresc deja.”

Mai mult, temeiul practic al afirmației este el însuși discutabil. Sancțiunile UE împotriva Rusiei se adoptă prin unanimitate la nivelul Consiliului European, unde participă președintele României, nu guvernul, iar poziția guvernului României nu depinde, oricum, decisiv de compoziția internă a coaliției de guvernare. În plus, chiar arhitectura celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni ridică (cu termen de adoptare mîine), la Bruxelles, semne de întrebare legate de ce mai poate fi efectiv sancționat, într-un moment în care 20 de pachete anterioare nu au oprit războiul. Cu alte cuvinte, președintele a construit un argument-cheie care, dincolo de alte hibe, mai e și bazat pe o premisă fragilă, ușor de contestat tehnic – ceea ce nu face decît să adauge un al doilea nivel de vulnerabilitate declarației sale.

O gafă cu potențial de exploatare politică

Popularitatea președintelui se află, potrivit sondajelor recente, la niveluri istoric scăzute pentru un președinte aflat abia la început de mandat. Într-un asemenea context, fiecare ieșire publică ar trebui calculată cu grijă – mai ales una care atinge un subiect atît de sensibil precum războiul din Ucraina și percepția tot mai critică a românilor față de costurile solidarității occidentale.

În loc de asta, președintele a oferit AUR un material gata ambalat pentru comunicare: nu partidul trebuie să promită electoral că va reduce sprijinul pentru Ucraina, ci președintele însuși a confirmat, din capul locului, că exact asta ar face un guvern cu AUR – și a prezentat-o, culmea, ca pe motivul pentru care partidul trebuie ținut departe de putere. Este greu de imaginat că un partid cu apetitul de comunicare al AUR va lăsa neexploatată o asemenea declarație.

Dimpotrivă, este de așteptat ca fragmentul din interviu să circule deja, ca dovadă că președintele însuși recunoaște – chiar dacă în context voit negativ – că AUR reprezintă opțiunea „păcii” și a „banilor rămași acasă”, în opoziție cu o clasă politică prezentată drept captivă a intereselor externe.

Președintele cu cel mai mare număr de consilieri la Cotroceni, 29, cît două guverne, a ales în comunicare argumentul cel mai prost și cel mai riscant din punct de vedere electoral, exact în momentul în care oboseala publică față de războiul din Ucraina a atins, cum spuneam, un nou minim. Dacă mai exista o marjă de scădere pentru cota de încredere a lui Nicușor Dan, acest interviu a găsit-o cu brio. (Bogdan Tiberiu Iacob)