Partidul Național Liberal a unificat dreapta și a înregistrat un prim succes electoral, asigurându-i victoria lui Klaus Iohannis. Dar de atunci, au trecut șase luni. În cele șase luni, viața politică, dar și societatea românească au traversat o serie întreagă de momente de criză, cauza fiind, până la urmă, asumată de către liberali. Dorință lor de a guverna. Dar și dorința lui Klaus Iohannis, transmisă cât se poate de explicit, de a colabora, cât mai repede, cu un guvern PNL. Este momentul în care intervine, în mod decisiv, generalul cu patru stele Gabriel Oprea. Generalul bun la toate. La toate guvernele. Generalul Jolly Joker.
Domnul Gabriel Oprea, despre care, cu numai două zile înainte să ajungă prim-ministru, scriam că nu-și mai dorește de la cariera sa de politician decât două obiective. Primul, fiind acela de ajunge premier. Și a ajuns. Pentru moment, interimar. Al doilea obiectiv al său este să devină mareșal. Dar gradul de mareșal nu-l poate primi decât printr-un decret prezidenţial. Este poate unul dintre motivele care îl determină să se așeze ostășește la dreapta președintelui Klaus Iohannis și să pocnească din călcâie.
Generalul Jolly Joker este așa pentru că servește „interesul naţional”. Este pretextul real sau inventat pe care îl utilizează de câte ori ia câte o decizie de trecere dintr-o tabără în cealaltă. Pentru moment, domnul Oprea este prins într-o poziție de şpagat. Ca om de onoare cum spune că este, nu-și trădează prietenii și nu trădează niciodată vreun guvern din care a făcut parte, așa că rămâne neclintit în Palatul Victoria. Dar tot „interesul naţional” și tot onoarea sa de patriot român îl pun în situația de a-l susține pe președintele Klaus Iohannis, în demersurile sale politice. Așa că, domnul Gabriel Oprea joacă pe tot terenul, în ambele echipe, și mai rămâne foarte puțin pentru a se arbitra și fluiera singur.
Dacă domnul Gabriel Oprea suferă sau nu de vreo meteahnă, este problema dânsului. În niciun caz a mea. Iar analiza pe care o fac, cel puțin în intenție, nu pornește, sub nicio formă, de la o aprehensiune pe care aș avea-o față de persoana domnului Gabriel Oprea. Încerc să îl judec la rece. Și dacă îl judec la rece, nu trebuie să fac prea mari eforturi pentru a descoperi o realitate cel puțin stranie. Și anume că, domnul Gabriel Oprea a servit „interesul naţional” cam în toate formulele de guvernare din ultimii ani, în diverse ipostaze, ultimele fiind acelea de lider al unui partid care își exercită, mereu și mereu, puterea politică în administraţia publică centrală și locală, fără a fi participat vreodată la alegeri, în nume propriu. Pur și simplu, nu se știe câți cetățeni votează sau ar fi dispuși să voteze acest partid, devenit balama pentru orice guvern în căutare de majoritate.
Și, iată că, acum a venit rândul Marelui Partid Național Liberal să se dea pe gheață, la braț, cu domnul Gabriel Oprea. De ce o face? Pentru că s-a săturat, după ce USL s-a rupt, să mai stea în banca opoziției. PNL are un program de guvernare, are un premier desemnat, are un președinte care îl susține și dorește să pună piciorul, intrând pe ușă din față, în Palatul Victoria. Și nu o poate face, crede PNL, pur și simplu, prin susținerea pe care i-ar da-o parlamentarii, în mod individual, creând astfel o majoritate în Senat și Camera Deputaţilor. Și atunci, PNL recurge la Gabriel Oprea, pentru că, nu-I așa, acesta servește „interesul național”.
Problema este ce poate să-i ofere PNL la schimb? Până una-alta, cum-necum, domnul Gabriel Oprea este prim-ministru. Desigur, interimar. Și are garantată, sub guvernul Ponta, poziția de viceprim-ministru. Și nu unul oarecare. Domnul Oprea este la butoane în Executiv. Adică, butonează, într-o republică care se militarizează rapid sub ochii noştri, sistemul de siguranță și apărare națională. Lucrează, cum s-ar spune, nu numai sub drapel, ci și cu drapelul fâlfâind deasupra capului. Și a dorit, cum spune, poziția de director al Serviciului Român de Informaţii. Numai că domnul Klaus Iohannis s-a grăbit și l-a preferat, în această importantă funcție, pe Eduard Hellvig. În plus, alături de PSD, Gabriel Oprea poate merge liniștit în alegeri anul viitor, atât în cele locale, cât și în cele parlamentare, pentru că PSD, așa cum s-a văzut, este decis să-i ofere, cu generozitate, poziții eligibile. Și ar mai trece astfel, cu bine, încă un hop electoral. Tot fără să știe câți cetățeni sunt dispuși să-l voteze.
Așa că, întrebarea ce-i poate oferi, până la urmă, PNL și Klaus Iohannis este cât se poate de legitimă. Ce ar fi dispus să primească domnul general cu patru stele Gabriel Oprea, ceva ce nu are și nu-i poate oferi PSD și ar putea să-i fie dăruit de către liberali și președinte? Iată o întrebare care face toți banii.
Sincer să fiu, eu nu am un răspuns pentru care să pun mâna în foc. Dar bănuiesc că domnul Gabriel Oprea ar dori, fie să fie uns prim-ministru – mai ales că un general cu patru stele da numai bine într-un moment în care războiul se aude la granița de est – sau să fie blagoslovit, prin decret prezidenţial, cu rangul de mareșal al Armatei române. Să fie, cum s-ar zice, egal cu Majestatea Sa Regele Mihai. Pentru că nu mă gândesc, Doamne fereşte, la Antonescu. Sau poate, cine știe, dreapta românească îl va ispiti pe Gabriel oprea cu ambele demnități. O altă necunoscută majoră este ce vor face, totuși, domnul Oprea și partidul său de strânsură la alegerile de anul viitor? Că doar nu o avea pretenția să fie primit pe listele Marelui Partid Național Liberal? (Sorin Rosca Stanescu)