Apropierea congresului PDL face să se discute tot mai des chestiunea viitorului politic al partidului în raport cu Traian Băsescu, după ce acesta își va fi încheiat mandatul la Cotroceni. Ideea care se conturează e că președintele va reveni în politică, dar nu ca șef de partid, ci într-o altă formă, care nici lui nu îi e prea clară în acest moment. Pe undeva, e gluma deceniului că Băsescu ar visa altceva decît șef de partid; drama e că nici măcar nu e o glumă nouă, a ”fumat-o” altul mult înaintea lui.

Anunțul lui Băsescu potrivit căruia s-a răzgîndit și vrea să revină în politică după finalul mandatului a născut ample discuții, cele mai multe despre rolul pe care și-l rezervă președintele după finele anului viitor. Vasile Blaga a spus că îl așteaptă cu brațele deschise în PDL, dînd de înțeles clar, totodată, că sub comanda lui. Sulfina Barbu îl vede potențial președinte de onoare, iar Macovei, într-un interviu dat azi Agerpres, afirmă că nu crede în revenirea lui Băsescu la șefia PDL. ”Mă îndoiesc. A şi spus că vrea să revină în viaţa politică şi să se ocupe de dezvoltarea dreptei politice din România. Mie asta nu îmi spune că vrea să vină la conducerea PDL. Sigur că e binevenit, dar vă spun cum judec acţiunile politice şi ce anume se face şi ce nu se face în politică” spune ea.
Singura care a declarat în clar că e gata să se ridice din scaunul de președinte în cazul revenirii lui Băsescu e devotata Elena Udrea.

Problema e că Băsescu face nazuri ca un copil răsfățat, în realitate el știind bine că fără funcția de lider de partid poate să se ocupe, lejer, de creșterea nepotului/nepoților după 2014.

România a dovedit, din păcate, că nu e o țară care să știe să respecte și să valorifice experiența foștilor șefi ai statului, așa cum se întîmplă în alte părți.
La noi, foștii președinți mai degrabă au dat cu subsemnatul pe la parchet ori au fost umiliți public de succesori decît să fie considerați niște instituții demne de apreciere.

Mofturile lui Băsescu le-au făcut alții înaintea lui, și s-a văzut diferența între vorbe și fapte.
Prin iulie 2002, scena politică lua foc, bunăoară, după un interviu al lui Ion Iliescu, președintele în exercițiu, în care acesta anunța că nu e sigur în reîntoarcerea la PSD după finalul mandatului. „Cînd am declarat că nu voi părăsi viața politică, m-am gîndit că unui om politic îi este imposibil să se depărteze de politică. Asta nu înseamnă că mă întorc acolo unde am fost. Cum anume și unde anume voi continua să acționez politic rămîne de văzut” declara el.

În următorul an, Iliescu anunța în mai multe rînduri că nu mai e interesat de funcții executive în vreun partid. La finele lui decembrie 2004, după predarea postului lui Băsescu, Ion Iliescu încă se ținea de rol: ”În ceea ce priveşte viitorul meu politic, nu am luat încă o decizie dacă mă mai voi întoarce în fruntea PSD, vom vedea, nu mă precipit” spunea el.

Evident că, la scurt timp după aceea, fostul șef al statului s-a precipitat către funcția de lider al PSD, la congresul din 2005, iar faptul că nu a fost ales i-a produs sînge rău cît cuprinde: ”Aveți grijă pe mîna cui dați partidului” a susurat el, nervos, printre dinți, de la tribuna congresului.
Cîteva săptămîni mai tîrziu, marele, inegalabilul Iliescu, fondatorul PSD și Dumnezeul politicii post-decembriste a trecut la un pas de excluderea rușinoasă din partid, la Consiliul Național de la Brașov, urmarea fiind un atac de inimă soldat cu o operație grea și cinci stenturi.

Ion Iliescu nu învățase din lecția predecesorului său, Emil Constantinescu, cel care dăduse mesajul public al renunțării la președinție și chiar la politică, învins de ”structuri”, dar care nu își imaginase că va fi luat atît de mult și atît de repede în serios de către foștii ”supuși”. Rămas pe tușa politicii, Emil a încercat, disperat, să recupereze ulterior terenul înființîndu-și propriul partid, dar era prea tîrziu.

E greu de crezut că Traian Băsescu va fi al treilea președinte consecutiv care să facă asemenea eroare. Aceea de a crede că mandatul prezidențial îți conferă un soi de aură mistică ce îi orbește pe toți din jur și îi face să cadă în genunchi la trecerea ta.
Băsescu e încă președinte al țării, are încă pîrghii importante ale puterii pe mînă și totuși e sfidat tot mai tăios de cei care altădată se înfiorau doar pronunțînd cuvîntul ”Zeus”.
Citim în presă că Raluca Turcan, Andreea Vass, Ceza Preda ori cine mai știe cine de același calibru vorbesc despre sfîrșitul erei Băsescu, cu o lejeritate de neimaginat altădată.
Ce greutate va mai avea Băsescu, în ritmul ăsta, peste un an și jumătate?
Probabil nulă, dacă nu se întrebuințează serios de pe acum.

Decizia sa de a anunța cînd ne așteptam mai puțin revenirea în politică după 2014 e, în același timpul, mesajul nerostit că vrea să se îngrijească de pe acum de viitorul lui.
Tocmai de aceea e de așteptat ca președintele să urmărească foarte atent congresul PDL și, mai ales, perioada de după acesta, cînd previzibila victorie a lui Blaga va determina mișcări spectaculoase.
Pentru siguranța sa viitoare, Băsescu are nevoie de existența unui partid în care, într-adevăr, Udrea sau cine va fi destinat să îl conducă, să se ridice imediat de pe jilț, aidoma lui Oliviu Gherman în 1996, în beneficiul lui Iliescu, pentru a face loc fostului jupîn de la Cotroceni. Altminteri, durul politician actual va ajunge o bărcuță în derivă pe care nu e clar cine se va înghesui mai tare să o scufunde: ai lui, ori ceilalți. (Bogdan Tiberiu Iacob)