CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Gorghiu, 2022: Violatorul Bălășoiu să plece din Parlament. Gorghiu 2024: Succes candidatului nostru, Bălășoiu!

0 comentarii / 2439 vizualizări / 6 aprilie 2024

În 2022, Alina Gorghiu cerea demisia urgentă din parlament a deputatului PSD Aurel Bălășoiu, după ce numele acestuia fusese implicat într-un scandal (homo)sexual și fusese exclus imediat din partidul său. Pentru că Bălășoiu nu s-a conformat, Gorghiu a lansat personal o petiție online pentru ca acesta să plece din parlament. Zilele trecute, aceeași Gorghiu, președinta PNL Argeș, l-a lansat pe Bălășoiu în cursa pentru primăria unei comune argeșene.

Ce scria Gorghiu, pe Facebook, în 2022:

”Știrea despre fostul primar și actualul deputat PSD șochează.
Nimeni nu își poate imagina că România are un parlamentar acuzat de viol și, totuși, așa stau lucrurile.
Vorbim de o infracțiune oribilă. Violul înseamnă dezumanizare.
Nu avem voie să tăcem. Și, cu toate acestea, e o tăcere prea mare, pe un subiect atât de grav, în spațiul public. E nevoie de reacție fermă la cel mai înalt nivel!
Reacția mea nu are legătură cu politica, nici nu morala creștină, ci cu revolta față de unul dintre cele mai oribile lucruri pe care un om le poate face!
Orice om are dreptul sa facă ce vrea în intimitate, inclusiv oamenii politici. Însă aici este o altă situație și nimeni nu are voie să tacă.
Reacția celui acuzat de a cere concediu de odihnă este plină de cinism.
De aceea, am inițiat o petiție pentru ca fostul primar și actualul deputat PSD, Aurel Bălășoiu, să plece din Camera Deputaților!
La asemenea acuzație, aștepți decizia procurorilor din afara Parlamentului, nu de pe băncile Parlamentului”.(s.n.)

Bălășoiu nu a așteptat decizia procurorilor – favorabilă lui, finalmente – din afara parlamentului, așa cum dispusese Gorghiu, dar asta, se pare, nu a contat la aducerea sa în PNL de către ministra Justiției și desemnarea drept candidat. (B.T.I.)

foto: instituțiile statului.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998