CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Gorghiu salută dictatura informațională a Maiei Sandu. Curînd și în România?

22 comentarii / 3984 vizualizări / 5 iunie 2023

Preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, salută recentul proiect de lege al Maiei Sandu, prin care se va crea o replică a ministerului Propagandei al lui Goebbels, și pe care organizații civice precum WatchDog deja l-au criticat în termeni extrem de duri. Gorghiu s-a pronunat în acest sens la Vilnius, la Sesiunea a treia „O Ucraină puternică şi independentă: un plan de sprijin pentru Ucraina”, din cadrul Reuniunii Parlamentare la nivel înalt a preşedinţilor de parlamente din ţările membre NATO.

„În acest moment, Marea Neagră este butoiul cu pulbere al Europei! Ne aşteptăm ca intensitatea războiului hibrid din zonă să crească. Atât România, cât şi Republica Moldova acordă atenţie războiului informaţional care are loc. Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a anunţat, chiar săptămâna aceasta, o iniţiativă legislativă pentru înfiinţarea unui Centru Naţional pentru combaterea propagandei şi dezinformării alimentate de Federaţia Rusă. Acest nou tip de război este o ameninţare pentru toate statele de pe flancul estic al Alianţei. Şi chiar dacă ţinem lucrurile sub control, NATO în ansamblu trebuie să ia atitudine. Iar un mod sigur de a face asta este prin formularea unei strategii pentru Marea Neagră. Cu toţii îi simţim necesitatea”, a spus Gorghiu, conform unui comunicat de presă al Senatului. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

22 Comentarii

  1. Ma îngrozesc când vad ca în fruntea SUBcoloniei romanica se afla, începând cu traficantul de case și copii, iohannis și continuând cu toată aceasta șleahtă de derbedei si analfabeți NEfuncționali pentru romanica și funcționali pentru stapanii de la vest și mai de la vest….

  2. Alina Gorghiu dovedeste ca poate sa o depaseasca in pilde si accesorii chiar si pe Raluca Turcan.

  3. Este o necesitate

    • Ce? „Moarte Dusmanilor Poporului”?
      Prostii ca tine pe cand sa fie interzisi sa mai respire?

  4. Unitatea slugilor! Ideea este, noi îi salutăm pe ei? Ca până acum am văzut ca ei tot înaintează cu demența in timp ce noi suntem ocupați cu zile libere, cu vacanțe, cu inchinăciuni către Charles, ș.a.m.d. La ce te aștepți de la Gorghiu? Sau de la Maia! Dar ce fac popoarele cu aceste prostănace care isi idolatrizează stăpânii? Degeaba le jignim pe-aici, ca ele au puterea in mână si vor sa ne ordoneze viața după criterii psiho. Noi ar trebui sa fim puterea dar asta se manifestă numai in stradă. Acum 20 ani oamenii ieșeau in stradă. Asta nu vor putea sa impiedice niciodata: Revoltele! Dar, măcar de-ar fi!

    • Vor fi si nu peste mult timp !
      Sint atit de multi vectori care incita la revolutie incit prosta sa fii si tot vezi !!!

  5. gorghiu a fost promovata pana la limita incompetentei

    • Jos pantalonii şi arată-ne ce-ai infipt acolo!

  6. A dat ordin SRIul si Alinuta s-a executat, peste ceva luni bune ce o sa faca ea?! Dar SRIul?:))

    • A dat ordin Soros iar tu esti un bou!

      • :))))))))))…bravo

  7. „Cine se plimba prin Israel: Valeriu Zgonea, Alina Gorghiu si…cativa ofiteri SRI! Jidanul mason Hellvig, omul lui Soros, noul director al SRI-ului!”
    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/10/10/cine-se-plimba-prin-israel-valeriu-zgonea-alina-gorghiu-sicativa-ofiteri-sri-jidanul-mason-hellvig-omul-lui-soros-noul-director-al-sri-ului/

  8. P-asta si partidul ei de slugi au votat-o romanii adica tot niste slugi , ce ne mai miram?

  9. Nu ne miram .

  10. Doua curve identice si la fel…

  11. Așa cum dictatura proletariatului e necesară pentru înfrângerea reacțiunii burgheze, dictatura Maiei Sandu e indispensabilă pentru neutralizarea reacțiunii ruso-putiniste.
    Cine ar fi crezut că tocmai “dreapta națională“ de la inpolitics.ro e amica Moscovei și dușmana aspirațiilor românești? Uite că se poate.

    • Jegule hukrainean.

    • Primesti multe uke-n gat de la Zelensky

    • ma-ta trebuia neutralizata inainte sa fie gravida cu tine

    • Moldova e o democratie. In democratia de tip moldovean cand pierd pro-europenii, vin pro-rusii.
      Ce o sa faca pro-rusii cu instrumentele de dictatura instalate de regimul pro-european, boule?

      Si cand o sa se ceara sa le desfiinteze nu o sa poata, pentru ca vor spune „voi, democratii, occidentalii le-ati sustinut si acum sunteti ipocriti, nu lei mai vreti?”

      Singurele aspiratii romanesti sunt de UNIRE cu Moldova, nimic altceva, cretinoidule.

      Eu sunt amic cu ma-ta si o fut cand sta pe dreapta.

  12. […] pe care organizații civice precum WatchDog deja l-au criticat în termeni extrem de duri. Potrivit Inpolitics.ro, Gorghiu s-a pronunțat în acest sens la Vilnius, la Sesiunea a treia „O Ucraină puternică şi […]

  13. Eu sunt pentru dictatura in Romania (deja traim intr-una, e dictatura securistilor prosti, prostocratia tehno-securistoida)
    Nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.
    Adica A.U.R. sau ceva echivalent in 2024/2028.

    In Moldova vor fi rusofilii. Ooops. Aia colaborau si inainte de razboi foarte bine cu Ucraina si Rusia, deci nu vor fi probleme.
    Pro-europenii sau pro-rusofilii moldoveni tot cu dispret si muie tratau Romania, deci ni se rupe.
    Sandu daca era desteapta facea Unirea sfanta cu Romania si intra in istorie, cel putin moldovenii o tineau minte ca le cresteau salariile, pensiile, alocatiile si mancau mai bine, dar a preferat sa fie o sorosista imputita si o cersetoare.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998