Amenințări cu anchete penale. Amenințări cu mandate de arestare. Amenințări, deci, cu pușcărie. Și nu vin de niciunde. Cei care le lansează fac parte dintr-o anumită categorie de persoane. Legate de “sistem”. Și nici Călin Popescu Tăriceanu nu este o persoană oarecare. Este președintele Senatului României.
Omul supus în aceste zile unui tir de artilerie mediatică, în sensul că DNA-ul și mascații l-au luat în vizor, în calitatea sa de președinte al Senatului, este a doua personalitate în stat. După președintele României. A fost prim-ministru timp de patru ani. A deținut și alte funcții importante în Guvern. Iar astăzi, se intensifică zvonurile care sunt, în mod clar, dirijate, în sensul că va sfârși după gratii. Cine și de ce?
Este adevărat, cele mai multe informații de acest fel sunt, așa cum ne-am obișnuit de multă vreme, venite „pe surse”. Sursele provin din interiorul DNA. Dar acestea, probabil, că sunt sursele primare. Pentru că de dirijarea lor, am aflat de mai multă vreme, se ocupă altcineva. Un departament specializat al Serviciului Român de Informaţii. Care are conexiuni solide în interiorul celor mai multe redacții ale presei scrise și audiovizuale. Pseudo-jurnaliştii sunt alimentați cu câteva informații apoi, le este întoarsă cheia și se apucă de măcănit. Dar acestui cor, care, de obicei, pune presiune pe câte un politician și constituie chiar prologul declanşării sau escaladării unor anchete, i s-a alăturat, de această dată, un om politic. Gelu Vișan. Cel care a obișnuit opinia publică cu dezvăluiri incendiare care, de multe ori, s-au adeverit. Gelu Vișan, și el un om cu conexiuni la servicii, a declanșat o numărătoare inversă în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.
M-a determinat să atac acest subiect o picătură care a umplut, cred, paharul. Am citit azi de dimineață pe un site, deasupra unei fotografii, din nou, că pe Călin Popescu Tăriceanu îl așteaptă zile negre. Și că ele sunt foarte aproape. Iar fotografia îl arata plimbându-se lejer, pe litoral, cu familia. Cu soția și cu copiii săi. În mod cinic, autorul acestei știri „pe surse” se mira că președintele Senatului își permite să meargă la un restaurant pe litoral, în pantaloni scurți și cămașă descheiată la gât, împreună cu soția și copiii săi, unul în cărucior, în timp ce procurorii transpiră pentru a-l lega.
Cu ce s-a făcut responsabil Călin Popescu Tăriceanu de i se trag, astăzi, clopotele? Cu ce a păcătuit el? Oare de ce, dacă ar fi săvârșit, cumva, cu adevărat, fapte penale nu are loc, pur și simplu, o investigație, urmată de comunicate oficiale ale DNA și, dacă există probe, de un rechizitoriu și de un proces? De ce este nevoie de acest foc de artilerie? De ce cei care au inițiat această operațiune au găsit, cu cale, că este necesar ca al doilea om în stat să fie supus unor uriașe presiuni psihologice, care, în mod evident, au efect atât asupra imaginii instituției pe care o reprezintă, Senatul României, cât și asupra partidului pe care l-a creat și care poartă numele de ALDE? De ce înainte de a fi împușcat, Călin Popescu Tăriceanu trebuie scos în piața publică și supus unui oprobiu?
Nu am nici cea mai mică îndoială că asistăm, nu numai la o operațiune de pedepsire a președintelui Senatului, ci și la o acțiune de intimidare și, până la urmă, de șantajare a sa. Cu totul și cu totul indiferent de faptul că ar fi săvârșit sau nu ar fi săvârșit vreo infracțiune, care să impună declanșarea unui anchete DNA, Călin Popescu Tăriceanu, în mod cert, se face vinovat de cu totul și cu totul altceva. De declarații și atitudini politice care sunt în contrasens cu scopurile, tot politice, urmărite de unii și de alții. Respectiv, de cei în fața cărora, în mod voluntar sau nu, DNA și SRI simț nevoia să facă sluj. Și ce a făcut, de fapt, Călin Popescu Tăriceanu?
În primul rând, a fost cel mai vocal om politic care a făcut declarații și s-a opus ultimelor operațiuni ale Direcției Naționale Anticorupție, prin care s-a solicitat acordul pentru punerea în executare a unor mandate îndreptate împotriva unor parlamentari sau miniștrii. El, în calitatea pe care o are, a insistat asupra necesității de a fi prezentate, în acest sens, probele necesare, arătând că Parlamentul nu este, pur și simplu, o mașină de vot care se pune în mișcare automat, în sensul dorit de DNA. În al doilea rând, a solicitat insistent ca și justiția, independentă fiind, să fie supusă, sub aspectul abuzurilor, unui control parlamentar. În al treilea rând, a susținut o serie de demersuri legislative, de modificare a faimoaselor Coduri Penale, trecute, cândva, la ordinul lui Traian Băsescu, prin Parlament, prin procedura asumării răspunderii, deci, fără dezbatere și în legătură cu care, nu întâmplător, Curtea Constituțională a sesizat, până acum, nu mai puțin de treizeci de articole care încalcă legea fundamentală. Dar bomboana pe colivă – poate pe propria colivă – a pus-o Călin Popescu Tăriceanu atunci când și-a permis, în calitatea sa de președinte al Senatului, să nu de-a fuga la Ambasada Statelor Unite, la ordinul însărcinatului cu afaceri, și să-i ceară acestuia, precum și altor reprezentanți ai corpului diplomatic, că dacă au probleme legate de activitatea parlamentară, să facă bine și să poftească la sediul celei mai importante instituţii a statului de drept.
Cum nu cred deloc în coincidențe, mai ales în coincidenţele cu substanță penală, nu pot decât să observ că împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, nu numai că s-a pus în mișcare ghilotina, dar a fost dezlănțuită și haita de jurnaliști și politicieni aserviți „sistemului”. (Sorin Rosca Stanescu)