CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Greu liberal: Din ce transmite Cîrstoiu transpar lucruri nefericite care nu îl ajută

0 comentarii / 2040 vizualizări / 16 aprilie 2024

Senatorul liberal Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe, a declarat azi, la Prima News, despre Cătălin Cîrstoiu, că are multe calităţi dar, din ceea ce transmite, nu transpar calităţile de doctor, de constructor, de manager, ci mai degrabă transpar tot felul de alte lucruri care, din nefericire, nu ajută cum trebuie campania unui candidat al coaliţiei, care are în spate două partid.

El a precizat, conform News.ro că potrivit pentru PNL ar fi fost un liberal, pregătit în administraţie locală, în zona Bucureşti, recunoscut, însă a fost o negociere în coaliţie, care s-a încheiat şi speră că rezultatul se va vedea pe 9 iunie, după alegeri.
”Potrivit pentru PNL ar fi fost un liberal, pregătit în administraţie locală, în zona Bucureşti, recunoscut, aceasta ar fi fost varianta optimă pentru PNL. Suntem într-o alianţă, s-au făcut nişte înţelegeri la nivelul coaliţiei şi acestea au fost înţelegerile care s-au făcut. Nici nu vreau să intru în discuţiile cum s-au purtat negocierile în coaliţie, pentru că aceste negocieri sunt închise şi sperăm că rezultatul lor să se şi vadă pe 9 iunie”, a arătat el.
”Ce îmi pare rău e că avem acest candidat care are multe calităţi dar, din nefericire, din campania pe care o vedem sau din ceea ce transmite, nu transpar calităţile de doctor, de constructor, de manager, ci mai degrabă transpar tot felul de alte lucruri care, din nefericire, nu ajută cum trebuie campania unui candidat al coaliţiei, care are în spate două partide”, a mai spus Nazare.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998