CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Grevele se extind in intreaga tara

0 comentarii / 1633 vizualizări / 14 octombrie 2010

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate, inclusiv cei ai CNAS, au oprit lucrul, azi, la ora 12.00, şi au ieşit din birouri, rămând să protesteze pe holurile instituţiilor, în semn de solidaritate cu colegii lor din finanţe, muncă şi administraţie.

„Suntem şi noi solidari cu ceilalţi protestatari. Şi noi avem multe probleme şi nemulţumiri”, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu angajaţii, pentru a găsi soluţii astfel încât asiguraţii să nu aibă de suferit, a declarat directorul CNAS, Dorin Ionescu.

„Acum, preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a coborât între protestatari, pentru a discuta cu ei. Trebuie să găsim soluţii pentru ca asiguraţii să nu aibă de suferit”, a mai spus Ionescu.

Aproximativ 500 de angajaţi de la administraţiile financiare de sector din Capitală şi de la trezorerii protestează în faţa Ministerului Finanţelor Publice, aceştia alăturându-se, joi dimineaţă, celor aproximativ 200 pe angajaţi ai instituţiei care de aproape 24 de ore protestează pe holurile instituţiei.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, au discutat la Guvern cu premierul Emil Boc despre protestele angajaţilor pentru neplata stimulentelor.

La finalul discuţiilor de la Guvern, Ialomiţianu s-a întors la Ministerul Finanţelor, spunând că va discuta, la ora 12.30, cu sindicaliştii.

Ultima rundă de discuţii între Gheorghe Ialomiţianu şi liderii sindicali s-a încheiat fără rezultat, în noaptea de miercuri spre joi, după aproximativ patru ore, ministrul afirmând încă o dată că stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanţă, celor care reduc evaziunea fiscală.

Aceeaşi idee a fost susţinută de ministru şi joi dimineaţa, el adăugând că în cazul persoanelor care sunt în grevă va fi aplicată legea, iar cei care îşi desfăşoară activităţile în mod legal nu vor fi sancţionaţi.

Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă şi din casele de asigurări de sănătate oprind lucru, joi dimineaţă, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.

Joi dimineaţă, au încetat activitatea, pentru a doua zi consecutiv, angajaţi din Cluj, Iaşi, Prahova, Buzău, Timiş, Constanţa, Braşov, Vaslui, Neamţ, Galaţi, Alba, Arad, Gorj, Dâmboviţa, Argeş, Bihor, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Harghita.

La Bucureşti, angajaţii Casei de Pensii au oprit, joi dimineaţă, activitatea, însă aceştia au revenit la muncă după ce au discutat cu ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Şi angajaţii de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti au oprit activitatea, joi, de la ora 9.00 şi au ieşit pe holurile instituţiei, cerând să primească drepturile salariale care le-au fost sistate. Reprezentanţii acestora discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu ministrul Ioan Botiş.

Unele confederaţii sindicale şi federaţiile din educaţie au anunţat că îi susţin pe angajaţii care protestează şi au cerut Ministerului Finanţelor, ANAF şi Guvernului să plătească de urgenţă stimulentele salariale.

Liderii sindicali au anunţat că, din cauza nemulţumirilor care s-au adunat în timp, vor fi protste în cascadă în toată ţara.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998