CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Gusa: “Arestarile din ultima vreme sunt concepute sa sustina proiectele lui Basescu”

0 comentarii / 1747 vizualizări / 19 martie 2010

Arestarile de primari si recentele actiuni ale DNA, care au culminat cu acuzatiile aduse pesedistului Catalin Voicu, mascheaza un proiect al Cotrocenilor menit sa destabilizeze si sa fragmenteze stanga romaneasca dar si sa potenteze, la alegerile interne din PDL, axa favorabila lui Traian Basescu, coordonata de Gheorghe Flaca si Elena Udrea, sustine fostul consilier al lui Geoana, Cozmin Gusa, in exclusivitate pentru Inpolitics. El crede ca, in viitorul apropiat, DNA va face o serie de “excese”.

“Catalin Voicu si bulversarea PSD”
“Exista doua proiecte politice aflate in desfasurare, proiecte care vor fi influentate atat de arestarile care vor urma in cazul senatorului PSD Catalin Voicu, cat si de arestarile de primari. In acest din urma caz, ma refer la arestarile de primari PDL. In primul rand, unul dintre principalele proiecte ale Cotrocenilor rezida in incercarea de minimizare a miscarii de stanga din Romania prin fragmentarea ei si prin bulversarea totala a PSD. Asta urmareste cazul Catalin Voicu. Un traiect al acestei miscari este reprezentat, desigur, de potentarea partidului lui Marian Sarbu”, precizeaza Cozmin Gusa.

“Potentarea axei Gheorghe Falca-Elena Udrea”
Al doilea proiect politic al Cotrocenilor este, continua Gusa, sustinerea axei de putere din PDL, fidela lui Traian Basescu, la alegerile interne din partid. Sustinere care presupune aducerea in fata justitiei a unor rivali. “Miza alegerilor interne din PDL presupune sprijinirea axei de putere din interiorul PDL favorita lui Traian Basescu: axa Gheorghe Falca-Elena Udrea. Tot ce va urma in justitie la nivel de arestari-audieri va avea legatura cu aceste doua proiecte. Vor fi, desigur, si excese. Partea buna este ca asemenea miscari au un rol igienic pentru administratia locala din Romania”, a conchis Cozmin Gusa. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998