Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot impune eleganța și bunul simț atunci cînd nu le-ai obținut la timp, prin educație. În fapt, mult lăudatul premier dovedește de cîteva zile încoace că nu știe să piardă frumos și că are aceeași școală a șmecheriei balcanice ca și cei ce l-au emanat.

În mod firesc, guvernul debarcat prin moțiune și promovat de o coaliție sfărîmată ar trebui să se îngrijească strict de predarea gestiunii către succesori. Așa e civilizat, așa prevede legea și așa au procedat, spre exemplu, miniștrii PSD, între care m-am numărat, în ultimele zile ale lui 2004, după venirea regimului DA la putere. Atunci, fiecare nou demnitar a primit un raport amănunțit al situației din minister, la zi, pentru a ști cu precizie ce ia în primire.
Ce face guvernul Ungureanu, în schimb, în zilele după căderea în parlament, desigur, atunci cînd nu se laudă sforăitor cu marile performanțe din cele două luni la post?

Cu totul altceva, din păcate.

Astfel, guvernul continuă numirile, pe ultima sută de metri, de oameni provenind din clientela de partid în funcții călduțe de stat, în țară ori peste hotare, continuă alocarea discreționară de bani de la buget către aceiași clientelă și semnează, în general, tot felul de acte care ar trebui lăsate în sarcina viitorului executiv.
Dacă parlamentarii ori simpli membri ai PDL se comportă de mai multă vreme de parcă partidul s-a făcut definitiv praf și pulbere, guvernul Ungureanu lasă impresia exact contrară.
Bani de la buget pentru biserici, într-un dintre ultimele ședințe? În ce țară s-a mai pomenit un asemenea demers, parcă special pentru a transmite mesajul sfidării?
Nu mai vorbesc de jocul penibil de-a ”uite banii, nu sunt banii”, în materie de creștere a salariilor.

De fapt, ceea ce urmăresc pedeliștii e simplu: victimizarea. Numind pe funcții oameni despre care se știe că vor fi înlocuiți curînd de succesori, guvernarea MRU nu vizează decît o lungă și sfîșietoare victimizare publică, sperînd că asta va mai ajuta electoral, în toamnă.

În 2009, PDL a debarcat dintr-un condei zeci de prefecți ai PSD, deși aceștia cîștigaseră concursuri legale de numiri pe post ca înalți funcționari publici.
În același an, pe Boc nu îl impresionase nici măcar decizia Curții Constituționale, care declarase ilegale schimbări de acest tip prin ordonanțe de urgență; azi, înțeleg că își manifestă regretul. Sigur, e ușor să regreți și să îmbraci haina democratului DUPĂ ce pierzi puterea.

În realitate, intențiile actualei puteri vizavi de politizarea criminală a structurilor de stat erau vizibile încă de acum cîteva luni, cînd PDL depunea la Senat o iniţiativă aiuritoare conform căreia atît funcţionarii publici, cît şi înalții funcţionari publici nu vor mai fi obligaţi să-şi depună demisia în cazul în care vor intra în cursa electorală pentru posturile de primari, preşedinţi de consilii judeţene, senatori, deputaţi sau consilieri locali şi judeţeni. Asta însemna, evident, dreptul de a se înscrie în partide politice pentru a putea candida.

Incredibila propunere venea la doar cîteva luni după ce Boc însuși anunța intenția introduceri unei legi prin care politizarea să se oprească strict la nivelul miniștrilor și secretarilor de stat, astfel încît oamenii din celelalte structuri să își păstreze posturile indiferent de regimul politic.

Încă o dovadă că pedeliștii una vorbeau și alta fumau.

Nici nu e de mirare că au apărut cazuri halucinante, precum numirea lui Radu F.Alexandru la CNA, acesta refuzînd timp de o lună să demisioneze din Senat, conform legii. Finalmente, a ales Senatul, aruncînd toată tevatura numirii la capitolul ”bătaie de joc guvernamentală”.

Luna trecută, presa relata pe larg despre ordinele pe firul scurt primite de directorii din deconcentrate de la PDL privind obligativitatea susținerii financiare a partidului și aducerii a cel puțin 20 de voturi fiecare pentru partid, în alegeri.

Peste cîteva săptămîni, odată cu necesara primenire a structurilor statului de politrucii pedeliști va începe, prevăd de acum, o infinită boceală pe toate canalele privind ”execuția” bravilor ”profesioniști” din companiile statului.
Și, pentru că efectul de imagine trebuie să fie cît mai spectaculos, premierul MRU cel școlit la Oxford nu prididește să semneze pînă în ultima secundă numiri peste numiri.
PDL a putut observa de-a lungul ultimilor ani că bocetul poate fi o strategie bună de imagine (Băsescu a fost un ”profesor” bun), dar nu a înțeles, probabil, că, aplicată excesiv, ca orice strategie sfîrșește prin a obosi și plictisi. (Dan Ioan Popescu)