CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Halucinant: Politician condamnat înconjurat de generali din servicii înaintea apelului

1 comentariu / 3002 vizualizări / 29 noiembrie 2022

În februarie, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat pe fond la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, după un proces care a durat aproape 6 ani. ”Luarea de mită comisă în concret de inculpatul Cherecheș Cătălin este o faptă de o gravitate ridicată” se arăta în motivarea instanței. Pe 16 decembrie, Curtea de apel Cluj a fixat termenul la care va fi judecat apelul declarat de edilul condamnat.

Cătălin Cherecheș a fost reales în funcție, reamintim, la alegerile locale din 2016, în timp ce, caz rar, se afla în închisoare din cauza unui alt dosar, și reconfirmat în 2020. Știm, deci că politicianul e foarte popular; nu știm încă dacă e și vinovat de corupție.

Acum, nu cu multe zile înaintea procesului la care Cherecheș are șanse mari să fie trimis după gratii, surpriză: edilul e încadrat festiv de grei ai serviciilor secrete, ai justiției și poliției la un eveniment omagial organizat la Baia Mare.

De aici marea întrebare: instituțiile de forță ale statului dau un semnal subtil către magistrații în pixul cărora stă condamnarea la ani grei de temniță a edilului băimărean?

 

”Am avut onoarea să fiu gazda unui eveniment emoționant, trecerea în rezervă, după 30 de ani de activitate dedicați României, a domnului General de brigadă ing. Marin Bancoș, șeful Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Maramureș, cetățean de onoare al municipiului Baia Mare și un prieten drag al familiei mele. Îi mulțumesc domniei sale pentru onoarea de a fi parteneri de suflet în acest moment festiv pentru Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale, dar și pentru municipiul Baia Mare și județul Maramureș. Am avut privilegiul de a avea alături de noi unul dintre puținii români care prin har, dragoste de România, desăvârșit parcurs academic și profesional, este un garant de nădejde al protejării și funcționării Statului Român, domnul General – locotenent ing. Ionel – Sorin Bălan, directorul STS” scrie Cherecheș sîmbătă, pe Facebook.

Alte înalte figuri militare prezente la ceremonia organizată de condamnatul penal Cherecheș, enumerate chiar de el:

”General de brigadă Marius Noje (SRI n.n.), Șeful Direcției Regionale de Informații Maramureș; Comisar – șef Florin Coman, Șeful Inspectoratului Teritorial la Poliției de Frontieră Sighetu Marmației; Comisar-șef Mihai Gherman, Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș; Colonel Pop Marius, Serviciul de Protecție și Pază; dna Dana Borcuti, Prim-Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș; Dl judecător Lucian Verdeș, Președintele Tribunalului Maramureș”.

”Îi mulțumesc dlui General Marin Bancoș pentru modul în care care am simțit ca primar echilibrul adus în comunitatea noastră băimăreană, maramureșeană, echilibrul adus în tot ceea ce înseamnă momente delicate în care structurile, instituțiile importante ale Statului Român care activează în municipiul Baia Mare aveau, cred eu, nevoie de un om care, în tăcere, dar cu foarte multă pasiune, profesionalism și cu dragoste față de România, să adune șefi de instituții, oameni, să genereze o mare familie a celor care țin în echilibru Baia Mare, Maramureșul și prin implicarea dânșilor, România, conferind siguranță poporului român. Dl General Bancoș este un adevărat exemplu și îi mulțumesc pentru modul în care și-a îndeplinit rolul de echilibru în comunitate, familie, dar și pentru cum a construit și dezvoltat echipa STS Maramureș în cei 30 de ani.
În acest moment, nu pot să nu mă gândesc la cum am fost crescut și de către cine am fost crescut. Văd foarte multe similitudini între ceea ce a lăsat tatăl meu în comunitate și ceea ce a construit, a depus pentru comunitate domnul General Bancoș. Pentru mine a fost și este un reper și consider că drumurile pe care ni le-am intersectat din perspectivă profesională și personală nu s-au încheiat” mai scrie Cherecheș.

 

Care dă de înțeles că generalul Bancoș ar putea intra în politică, curînd:

”Dezvoltarea are nevoie și de un cap limpede. Cred că un astfel de om, precum dl General Bancoș, poate să aducă echilibru și eficiență și în autoritatea locală și județeană, așa cum a adus profesionalism și bun simț, echilibru în instituția pe care a slujit-o slujind România”. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. @ Cei ce ne apără de ruși în războiul cosmic , printre stele, ?

Scrie un răspuns la ?????? Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998