Haos total în guvern: sindicatele din Educație cer demisia lui Boloș
0 comentarii / 2556 vizualizări / 13 decembrie 2023
Guvernul o zbîrcește grav, din nou: proiectul OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, publicat în consultare pe site-ul Ministerului Finanțelor în cursul acestei zile, salariile angajaților din Educație ar urma să crească de la 1 ianuarie cu doar 8% în loc de 13% cît se vehicula inițial. Ulterior, Finanțele au revenit cu scuze, precizînd că în text se strecurase o eroare, dar una suficient de mare pentru ca sindicatele din Educație să ceară răspicat demisia ministrului Marcel Boloș.
„În legătură cu Proiectul Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, publicat în consultare pe site-ul Ministerului Finanțelor în cursul acestei zile, vă aducem la cunoștință că a survenit o eroare materială în conținutul acestuia. Conform informațiilor corectate, salariile profesorilor vor crește cu 13% de la 1 ianuarie 2024. Eroarea a fost identificată și corectată în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru orice confuzie pe care această situație a putut-o cauza. Versiunea corectă a ordonanței de urgență este acum disponibilă pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor”, au precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor după ce în spațiul public a bubuit scandalul procentului de numai 8%.
Contactat de Antena 3, care a amintit că ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a demisionat din funcție în 2017 în urma unei erori asemănătoare, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Eduaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că ministrul Marcel Boloș trebuie să demisioneze din funcție, la rîndul lui: ”Din punctul meu de vedere, dl.Boloș ar trebui să plece acasă, pentru că este o bătaie de joc la adresa a 300.000 de angajați din educație. Nu te poți juca cu actele normative” a spus sindicalistul. (B.T.I.)